Lectura de week-end: Floreşti, Herculane, Costeşti, Mălâncrav şi în inima munţilor Apusenilor

Lectura de week-end: Floreşti, Herculane, Costeşti, Mălâncrav şi în inima munţilor Apusenilor
 

Nu ştiu dacă este bine sau nu, dar sunt genul de persoană care socotesc, cântăresc şi îmi notez toate lucrurile pe care le consider şi le simt importante. Cea mai mare realizare a mea de săptămâna aceasta a fost să-mi dau seama că am ajuns să iubesc toamna.

Poate vi se pare pueril că spun acest lucru, însă 24 de ani am văzut toamna ca pe un anotimp ud, maro, murdar şi întunecos. Mi se părea un anotimp nehotărât, dimineaţa este foarte frig, la pranz foarte cald, am considerat că este anotimpul care ne scurtează ziua, ne murdăreşte pantofii şi maşinile, ne "obligă" să renunţăm la culori şi ne dă o stare de spirit care ne face să nu mai avem timp şi dispoziţie de nimic.

Toate aceste lucruri au fost aşa până duminică, când din greşeală am ajuns pe banca unui parc aşteptând pe cineva şi am început să văd lucrurile diferit... 
Soarele îmi încălzea faţa printre crengile copacilor de pe care se desprindea o ploaie de frunze galbene, ce cădeau pe aleile parcului transformându-le într-un covor ruginiu pe care copii se jucau ca într-un spectacol. Boem nu? Aş putea să scriu cel puţin un volum de cărţi pe subiectul acesta însă nu-mi permite spaţiul, aşa că, voi trece la subiectul lecturii de weekend a acestei săptămâni.

Evident, superba toamnă în anumite locuri din ţărişoara noastră mult iubită! Fiind facinată de ultima mea realizare m-am regăsit în articolele scrise de colegii mei din blogosfera de turism, care au descris toamna în toată splendoarea ei, în diferite locuri ale României.

Peisaje de toamnă cu HTC şi HTC One Mini

Nu mă cheamă Ana, dar am ceva în comun cu ea: merele! Cu toate astea sunt înconjurată de oameni care nu au mere, pentru că au HTC. Pentru ei şi pentru voi, cititorii acestui articol care aveţi în posesie sau mai exact în buzunar un HTC vă recomand următorul articol... este genial!

Citeşte articolul complet!

7 km de toamnă în inima Apusenilor

După aproape un an de zile de când o citesc pe doamna Adriana am înţeles de ce mă regăsesc în aproape fiecare post al ei… suntem aceeaşi minunată zodie. De aceasta dată, ne povesteşte în detalii perfecte despre câteva zile pe care le-a petrecut în inima munţilor Apuseni, după care trage cortina peste stagiunea din acest an.

Citeşte articolul!

Pe șevalet și alte observații

Dacă nu înţelegeţi nimic din titlu nu vă faceţi griji, nici eu nu am înţeles, am dat click pentru că mi-a plăcut poza, în schimb în interior am găsit ceva interesant: un om care a trecut exact prin aceleaşi trăiri ca şi mine: "am căscat bine ochii, bine de tot, pentru că o fi arătat toamna anului trecut așa..."

Citeşte articolul complet!

Timpul s-a oprit la Băile Herculane

Băile Herculane este un subiect care îmi sfâşie sufletul. O să scriu despre el de câte ori am ocazia, pentru că nu voi accepta niciodată în ce au putut să transforme acel paradis. Carmina vorbeşte despre cum s-a aşternut toamna pe locul în care timpul stă în loc: "clădirile sunt încă impunătoare, frumos colorate, însă ascund o lume uitată demult. Îngheţată chiar!"

Citeşte articolul complet!

Pietrele care cresc. Trovanții de la Costești

Serios? asta am spus şi eu... dar când mai citeşti şi o descriere de genul ce mai spui: "Lăsate de extratereștri, aduc noroc, sunt sculpturi naturale, au forma unui penis sau al unui sân modelat, sau sunt o glumă a naturii ce face ca după fiecare ploaie să mai crescă câte puțin…" Nu vă mai spun nimic, STIU că o să daţi click şi dacă vă ajută vă spun DA, merită!

Citeşte articolul complet!

Cu Liliana Oprișan în sat Mălâncrav

După o scurtă trecere în revistă peste galeria foto din interiorul articolului care mi s-a parut suspectă de la bun început, am ajuns la singurul comentariu la acest post care spunea: "Satul ăsta chiar există?" Bună întrebare Liliana: satul acesta chiar există? Foarte tare! Este un loc care îmi dă senzaţia că aş putea să mă întâlnesc la rând la magazin cu un personaj din poveşti!

Citeşte articolul complet!

Ce părere aveţi despre lectura noastră de weekend?

     

Îţi mai recomandăm şi Lectura de weekend: cinci lumi diferite Lectura de weekend: arhitectura RomânieiLectura de weekend - explorează România înainte să o părăseşti şi Lectura de weekend: destinaţii ideale pentru City Break-uri în 2013!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.