Lacul Vida – un lac de poveste din judeţul Bihor

Lacul Vida – un lac de poveste din judeţul Bihor
 

Dacă nu ai auzit până acum de Lacul Vida, după ce vei afla mai multe va fi un loc pe care vei dori să-l vizitezi. Un baraj de anrocamente de 10 m, un deversor special în formă de pâlnie, o apă de un albastru incredibil, o pădure deasă şi aproape 300 de peşteri neexplorate, toate acestea conturează peisajul desprins parcă din filmele SF din jurul Lacului Vida.

Despre Lacul Vida

Lacul Vida a fost dat în folosinţă în anul 1967, în apropiere de satul Luncasprie, comuna Dobreşti, jud. Bihor. Barajul înalt de 10 m şi deversorul special în formă de pâlnie susţin apa acumulată în cele 6 ha ale lacului. În acest loc, înainte de construirea lacului, se afla moara lui Lioliu.

Lacul Vida

Sursa

De ce să vizitezi Lacul Vida

Deversorul pâlnie este atracţia zonei şi probabil unul dintre principalele motive pentru care întreaga zonă capătă un aer desprins din filmele SF. În plus, pădurea deasă ce înconjoară Lacul Vida creează, în fiecare anotimp, un peisaj fascinant reflectat pe suprafaţa apei.

Culoarea exotică, turcoaz, a apei contribuie la farmecul aparte al zonei. La aceasta se adaugă stâncile impresionante din împrejurimi şi cele aproximativ 300 de peşteri nemarcate, dar numai bune pentru drumeţiile turiştilor curioşi.

Lacul Vida

Sursa

Cheile Vida, izvorul şi peştera de refugiu de lână acesta sunt alte motive pentru a alege o drumeţie în tărâmul neexplorat şi fascinant de ciudat al Lacului Vida. Pescuitul, căţăratul şi drumeţiile sunt câteva dintre activităţile pentru care poţi opta într-un decor ireal.

Ce alte locuri fascinante din România ai mai recomanda pasionaţilor de călătorii?

    

Descoperă şi alte locuri speciale din România: Cascada şi Canionul 7 scări, Abaţia de la Cârţa şi traseul cu ferrate prin Cheile Galbenei!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.