La Dali în Madrid

La Dali în Madrid
 

Când pășești în Madrid, vrei să treci absolut prin toate locurile prin care ai mai trecut, fie ele orișicât de clișeice; le vrei din nou, fie că le-ai bifat și că le știi și că le poți povesti și-n somn.

Prima gură de frumos o iei în Retiro, unde altundeva? Nici nu ai nevoie de pădure când ești în orașul ăsta, te duci în parc și sigur găsești o oază de verde şi de liniște cu apă clipocind aproape și un copac de umbră. Mai apoi treci în revistă ce se poate vedea şi unde, despre cine şi când. Aşa că Dali de data asta, la muzeul Reina Sofia, dar nu duminica (se închide mai devreme) aşa că iei un bilet pentru a doua zi la 11.15. Te mai plimbi spre Atocha cu gândul s-ajungi la Cuesta de Moyano şi ajungi chiar repede pentru că aici, în centru, totul e aproape de orice. O ploaie rapidă mătură cititorii de pe pavajul pietonal pe sub copertinele standurilor de cărţi vechi, viniluri şi timbre. Cumperi un disc pe care scrie Rambla Avall şi pleci spre casă cu gândul la expoziţie.

Madrid

A doua zi, ajungi chiar mai repede de 11 aşa că te-aşezi pe o bancă din apropiere şi trec doar câteva minute că deja începe să se facă o coadă de aşteptare la intrarea în muzeu.

–     DalíTodas las sugestiones poéticas y todas las posibilidades plásticas   –

Madrid

Madrid

Toată lumea a cumpărat câte un bilet pentru acum. Copii, bătrâni, femei cochete, că aşa-i sângele spaniol, fără un rimel la ochi aproape nici nu se iese din casă; fel de fel de oameni stau la rând, indiferent de cât de greu ajung până la muzeu, cu baston sau fără, indiferent câţi bani au în portofel, dintr-un mai mult sau mai puţin, au scos 4 euro să vadă nişte suprarealism.

Îţi programezi o oră şi ceva de expoziţie să-ţi rămână timp pentru parcul botanic. Stai patru ore fix şi de-abia apuci să vezi fiecare pictură, desen, obiect, scrisoare. Sunt 9 săli în total, dintre care, într-una dintre ele se proiectează un film, Dali stropeşte şi pictează cu vopsea înăuntrul unei sere, A Soft Self Portrait. Vârsta a treia stă cuminte şi priveşte şi te întrebi oare peste câte decenii o să vezi aşa ceva în ţară. Oare când o să stea românul la coadă la Brâncuşi.

Madrid

Madrid

Urci la ultimul etaj pentru privelişte. Aici oraşul se reflectă miraculos în tavanul de sticlă şi ai vrea să prinzi de la înălţimea asta soarele cum apune peste oraş, dacă nu ar trebui să iei avionul acasă. Pleci până la urmă prin curtea interioară unde este o sculptură de Roy Lichtenstein care se oglindeşte într-un perete de sticlă, lângă care oamenii îşi beau cafeaua. Toţi turiştii fac o poză cu peisajul ăsta urban şi apoi merg să-şi cumpere cărţi din librăria cu suveniruri a muzeului.

Cu aşa zile de Luni, ai mai tot vrea să-nceapă săptămâna.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.