Italia: vacanță pe Valea Aosta; partea a II-a: pe văile laterale (spre masivele Mont Blanc și Matterhorn)

Italia: vacanță pe Valea Aosta; partea a II-a: pe văile laterale (spre masivele Mont Blanc și Matterhorn)
 

(Regiunea Valle d'Aosta)

Cercetarea văii principale, cu ale sale castele și conace, este doar o parte a programului turistic oferit de Valea Aosta. Iubitorii de natură vor fi atrași de excursiile pe văile confluente, iar noi, din lipsă de timp, a trebui să alegem una-două variante. Alegere ușoară de altfel, fără ezitare am decis să ne apropiem cât se poate de mult de Alpii veșnic înzăpeziți, Aosta mândrindu-se cu accesul spre două dintre cele mai cunoscute înălțimi ale Europei: Mont Blanc (pe granița cu Franța) și Matterhorn (pe granița cu Elveția).

Prima zi perfect însorită a fost destinată în întregime Mont Blanc-ului. Doream astfel să întregim circuitul de telecabine justificat denumit "a opta minune a lumii", care pleacă din Franța de la Chamonix, urcă pe Aiguille du Midi, traversează pe o lungime de 5 kilometri ghețarul Vallée Blanche până la Pointe Helbronner și coboară în Italia la Courmayeur. Cu un an în urmă făcusem parțial traseul pe partea franceză, până pe Aiguille du Midi (dar despre aceasta, cu altă ocazie).

Ne îndreptăm așadar pe SS26 spre vest; după ce trecem de Morgex putem deja vedea din când în când pe partea dreaptă ridicându-se impunătoarea siluetă a masivului Mont-Blanc.

Aosta

Masivul Mont Blanc văzut de pe șoseaua SS26, cu vârfurile: Aiguilles des Glaciers (1 – 3817 m.), Monte Bianco di Courmayeur (2), Mont Blanc (3), Mont Maudit (4) și Mont Blanc du Tacul (5).

De la Pre'-saint-didier părăsim drumul pe care am venit din Franța, continuând spre nord, pe malul Dorei Balteea până la Courmayeur (1224 metri), stațiune la picioarele masivului Mont-Blanc. Intrarea în localitate este spectaculoasă, pereții stâncoși ai munților se ridică asemenea unui zid spre nord.

Aosta

Peretele stâncos al masivului Mont Blanc domină localitatea Courmayeur. În stânga sus, se văd macaralele de pe Pointe Helbronner (3462 m., pe unde trece granița cu Franța).

Aosta

Courmayeur (de pe podul străzii Larzey-Entreves peste torentul din Val Ferret): vedere a masivului Mont-Blanc, de la Pointe Helbronner (stânga, cu macarale) până spre Grande Jorasses (dreapta).

Aosta

Courmayeur: vedere a masivului Mont-Blanc cu o imagine spectaculoasă a ghețarului Brenva, ce pare să se reverse peste localitate. Adevărată cascadă de gheață, acesta coboară în total o denivelare de 3500 metri.

Noi mergem direct în fracțiunea La Palud (1370 m.), unde este stația de plecare a telecabinei. La casa de bilete voi înțelege de ce nu am găsit pe internet nicio referință asupra programului telecabinelor spre Franța: traseul era în renovare din 2011 (noi am ajuns aici în septembrie 2013) și nu era accesibil pe partea italiană decât până la refugiul Torino (stația Helbronner fiind atunci închisă pentru lucrări). Astfel completarea marelui circuit alpin se amână din nou; între timp (mai 2015) lucrările au fost finalizate, noile stații ultramoderne de telecabine date în funcție, dar pe un traseu diferit (după cum voi explica spre sfârșit), astfel încât rândurile de mai jos sunt deja parțial de interes istoric....

Pentru a profita de vremea frumoasă, care nu durează mult în aceste locuri, trecem de stația intermediară Pavillon și urcăm direct la punctul terminus al traseului pe cablu, Rifugio Torino Vecchio (Refugiul vechi Torino, la 3335 metri).

Aosta

Valea Dora Balteea și Courmayeur, văzute din telecabină în drum spre Pavillon. În dreapta jos, se vede autostrada care, spre dreapta, intră în tunelul Mont-Blanc.

Aosta

Telecabină ajungând la stația refugiului Torino Vechi; o imagine devenită istorie, deoarece azi stația de aici nu mai funcționează.

Aosta

Fațada refugiului vechi Torino (plăcile murale sunt pentru eroii căzuți aici în cele două conflagrații mondiale). În dreapta se vede scara acoperită care urcă la refugiul nou (marcat de o macara).

Refugiul Torino oferă o terasă panoramică cu deschidere spre trei puncte cardinale:

  • spre sud valea Dora Balteea cu localitatea Courmayeur, iar pe vreme bună privirea ajunge până la vârfurile Grivola – 3969 metri, și Gran Paradiso – 4061 metri, singurul vârf de peste 4000 metri situat exclusiv pe teritoriu italian; 
  • spre nord refugiul Torino nou și vârful Punta Helbronner unde utilaje lucrează pe pante de 50-60º sfidând gravitația, iar toate materialele (cife de ciment, miniexcavatoare, buldozere, paleți) treceau în zbor pe deasupra capului nostru pe cabluri supsendate sau manevrate de imensele macarale. Șantier la 3400 metri altitudine, efectiv înfipt în stâncă !
  • dar adevăratul spectacol al naturii ne apare spre vest, unde se desfășoară panorama vârfurilor de peste 3000-4000 metri, parte a masivului Mont Blanc / Monte Bianco, după cum o voi descrie în amănunt ceva mai jos.

Aosta

Vedere de la refugiul Torino spre sud, cu vârfurile Grivola (stânga) și Gran Paradiso (dreapta, înzăpezit) din parcul național cu același nume, ce desparte Valea Aosta de Piemont.

Aosta

Vedere de la refugiul vechi Torino spre vârful Punta Helbronner, 130 metri mai sus, unde se construia o modernă stație de telecabină.

Aosta

Pe terasa refugiului vechi Torino, o echipă de inspectori a lucrărilor de pe Helbronner admirând panorama înconjurătoare. Sus, în extrema dreaptă este chiar vârful Mont Blanc.

De la refugiu, se poate ajunge relativ ușor la noul refugiu, Rifugio Torino Nuovo, 40 metri mai sus (3375 m.), fie pe o potecă, denumită Sentiero dei Giganti (în caz de vreme bună) fie pe scări acoperite (în timpul iernii).

Noi am urcat pe poteca panoramică, ocazie de a admira și lanțul muntos de la est, dincolo de care, cu puțin noroc, pot fi văzute îndepărtatele vârfuri Grand Combin (4314 m.), celebrul Cervino / Matterhorn (4478 m., pe granița elvețiană) și Mont Velan (3734 m.). Nici accesul la noul refugiu nu era permis decât parțial, din cauza lucrărilor. Dincolo de refugiu, drumul pe potecă continuă spre Punta Helbronner, dar în condiții alpine, așadar pe cont propriu (nemaifiind amenajată între 2012-2015). Spre est se întinde ghețarul Mont-Frety, care pare să o ia la vale în orice moment, deasupra căruia se ridică grupul Rochefort, parte a masivului Mont Blanc, dominat de Dente del Gigante (vârf caracteristic de 4014 metri, pe granița franceză), apoi de Aiguille de Rochefort (4001 m.) și Grandes Jorasses (4208 metri).

Aosta

Vedere de pe poteca panoramică ce urcă spre refugiul nou Torino (Sentiero dei Giganti).

Aosta

Vedere spre est de pe poteca Sentiero dei Giganti. În fundal se văd clar vârfurile Grand Combin (stînga), Matterhorn (central) și Mont Velan (dreapta).

Aosta

Stația de telecablu în lucru de la Pavillon, localitatea Courmayeur și valea Dora Balteea, văzute spre sud din dreptul refugiului nou Torino. În fundal, munți din parcul național Gran Paradiso.

Aosta

Refugiul nou Torino și poteca de acces, cu munții din parcul Gran Paradiso în ultimul plan.

Aosta

Dincolo de refugiul nou Torino, peisajul e dominat de grupul Rochefort, cu Dente del Gigante în stânga, Aiguille de Rochefort pe centru și Grandes Jorasses abia vizibil în fundal dreapta. În stânga imaginii, o crevasă în ghețarul Mont-Frety...

Întreg traseul dintre cele două refugii inclusiv, oferă perspective panoramice asupra masivului Mont Blanc; în fotografiile de mai jos am încercat să surprind cele mai favorabile unghiuri, pentru o analiză de detaliu a celebrului lanț muntos, așa cum este el văzut dinspre Italia. Înlănțuirea de piscuri, de la stânga spre dreapta (sud spre nord) este următoarea: Aiguille Noire de Peuterey (3773 m.), Les Dames Anglaises (3601 m.), Aiguille Blanche de Peuterey (4112 m.), Monte Bianco de Courmayeur (4765 m.), Monte Bianco / Mont Blanc (4810 m.), Colle della Brenva (4333 m.), Mont Maudit (4465 m.), Grand Capucin (3838 m.) și Mont Blanc du Tacul (4248 m.).

Aosta

Vedere de la Refugiul nou spre vechiul refugiu Torino (jos), cu valea Courmayeur, și partea sudică a ghețarului Brenva și masivului Mont Blanc, dominată de vârful piramidal Aiguille Noire de Peuterey.

Aosta

Vedere a masivului Mont Blanc, de la Aiguille Noire de Peuterey (stânga) până aproape de Grand Capucin (dreapta). În mijloc, ghețarul Brenva, din care se naște râul Dora Balteea.

Aosta

Detaliu, cu Aiguille Noire de Peuterey (stânga) și vârfurile ascuțite ca acele ale Les Dames Anglaises (mijloc). În dreapta este panta spre vârful Aiguille Blanche. Jos, se vede vârful stâncilor ce aparțin de Aiguille de la Brenva.

Aosta

Detaliu cu draperia stâncoasă a vârfului Aiguille de la Brenva (3278 m.)

Aosta

Masivul Aiguille Blanche de Peuterey.

Aosta

Masivul cu cele două vârfuri omonime: Monte Bianco de Courmayeur în stânga și Mont Blanc în dreapta (cu săgeată).

Aosta

Colle de la Brenva (stânga) și vârful Mont Maudit.

Aosta

Vârful Grand Capucin (la mijloc, sub nivelul crestei) și vârful Mont Blanc du Tacul.

Încet-încet se adună norii, este momentul să coborâm cu telecabina la stația intermediară Pavillon du Mont Frey (la 2173 metri), alături de care se lucra intens la noua și moderna stație. De aici avem o frumoasă perspectivă asupra peretelui stâncos ce tocmai l-am coborât, dominat de Pointe Helbronner. De asemenea, la câțiva pași de stație, găsim o interesantă grădină botanică, Giardino Botanico Alpino Saussurea, cu o bogată expunere de floră alpină din toate regiunile lumii.

Aosta

Vedere din dreptul Grădinii botanice alpine Saussurea spre refugiul Torino nou și Pointe Helbronner (stânga, cu macaralele vizibile), respectiv vârful Dent de Jetoula (3342 m., în centru). Între cele două, se vede capătul ghețarului Mont-Frety.

Aosta

Partea vestică a masivului Mont Blanc (de la Aiguille Noire de Peuterey până la vârful Mont-Blanc), așa cum poate fi văzută de la stația telecabinei Pavillon.

Aosta

Vedere de la Pavillon spre lanțuri muntoase mai modeste: vârful Tour d'Entrèves (3342 m.) cu ghețarul schiabil Toula în prim plan. În fundal, o parte din munții Brenva.

Aosta

Vedere de la Pavillon spre pereții stâncoși de la nord-est: în stânga-sus, probabil, vârful Dente del Gigante, iar jos o parte din ghețarul Planpincieux.

Revenim la stația de bază, La Palud. Următoarele excursii în această zonă vor avea (au deja, începând cu mai 2015) noi repere față de cele cunoscute de noi în 2013: a fost construită o nouă stație de bază, în fracțiunea Entrèves, în imediata apropiere a intrării autostrăzii în tunelul Mont-Blanc, iar cel puțin deocamdată, stația Torino nu mai este accesibilă pe cablu. Traseul actual pleacă din Entrèves, prin noua stație Pavillon și de aici direct la Pointe Helbronner. Accesul la refugiile Torino se poate face doar din această ultimă stație, cu ajutorul unui ascensor și al unui tunel subteran nou construite.

Mai avem o jumătate de zi la dispoziție, așa că încercăm să-l cunoaștem și pe la doilea gigant celebru al zonei, vârful Matterhorn de 4478 metri (Monte Cervino în italiană sau Mont Cervin în franceză). Din șoseaua SS26 facem la stânga înainte de Châtillon, intrând pe șoseaua SR46, pe care o vom urma până la capăt de-a lungul văii Valtournenche. Pe măsură ce avansăm, silueta specific piramidală a Matterhorn-ului se ridică tot mai mult în fața noastră. Facem două popasuri, la lacurile Baia delle Foche și Lago Blue (sau Lac de Layet), ambele aflate pe teritoriul marii comune Valtournenche, ultima înainte de munți, pentru a imortaliza contrastul dintre stânca încă înzăpezită și apa limpede a lacurilor de munte.

Aosta

Valtournenche: Panorama masivului Matterhorn, văzută în lungul torentului Marmore (cel care însoțește șoseaua SR46).

Aosta

Valtournenche: Masivul Matterhorn, văzut de la lacul privat de pescuit sportiv Baia delle Foche.

Aosta

Layet (Valtournenche): Masivul Matterhorn, văzut de la Lago Blue.

Ajungem la punctul terminus, stațiunea Breuil-Cervinia, aflată la 2006 metri altitudine (care este și ea o fracțiune a comunei Valtournenche). Liniștea absolută care înconjoară locurile nu pare a fi de bun augur, iar explicația o găsim rapid: traseele de telecabină tocmai fuseseră închise de câteva zile (eram în septembrie) pentru pauza dinaintea sezonului de iarnă. Așa că reprogramăm spectaculoasa urcare la ghețarul italo-elvețian Plateau Rosa (3480 metri) pentru o altă ocazie, și ne mai ocupăm timpul cu vizita stațiunii aproape pustii.

Nordul este dominat de piramida Matterhorn-ului, iar înspre vest privirea se oprește pe impunătorul perete stâncos al crestei Grandes Murailles (cu vârfuri de 3800-3900 metri), care desparte porțiunea superioară a văii Valtournenche (unde ne aflăm) de porțiunea superioară a văii paralele Valpelline.

Aosta

Breuil-Cervinia (Valtournenche): spre nord, Masivul Matterhorn se înalță deasupra stațiunii montane.

Aosta

Breuil-Cervinia (Valtournenche): Altă perspectivă asupra masivului Matterhorn (traversat de granița italo-evlețiană).

Aosta

Breuil-Cervinia (Valtournenche): perspectivă asupra lanțului muntos Grandes Murailles (spre vest), cu ghețarul Jumeaux care pare că stă să cadă peste stațiune.

Ratând urcarea pe ghețar, am economisit puțin timp, astfel că ne permitem să ne abatem la o mică curiozitate a naturii, La Gouffre des Busserailles, un coridor strâmt subteran, săpat în stâncă de torentul Marmore, aflat pe teritoriul cătunului Singlin (fracțiune a comunei Valtournenche). Accesul este facil, torentul fiind chiar lângă șosea, de unde se coboară la proprietatea privată a familiei Maquignaz (urmașii ghidului local care a explorat primul defileul în noiembrie 1865!), iar intrarea propriu-zisă în coridorul subteran se face printr-o ușă banală a restaurantului, la fel ca acum 150 ani. Partea subterană a defileului este îngustă, lungă de 104 metri, amenjată cu pasarele și scări metalice suspendate, și se termină cu o frumoasă cascadă înaltă de 35 metri.

Aosta

Singlin (Valtournenche): vedere din șosea a restaurantului deținut și azi de urmașii primului ghid, Jean-Joseph Maquignaz. De remarcat acoperișurile tradiționale din plăci de ardezie. În stânga se zărește defileul deschis al torentului, înainte de a intra sub stâncă.

Aosta

Singlin (Valtournenche): vedere în lungul pasarelei din Gouffre des Busserailles.

Aosta

Singlin (Valtournenche): cascada subterană finală din Gouffre des Busserailles. Lumina de sus vine dintr-o zonă aflată chiar lângă șoseaua SR46.

Am reușit să parcurgem doar două văi laterale din Aosta (Courmayeur și Valtournenche). Mai sunt și altele spre munți, probabil la fel de spectaculoase, iar din Valpelline se desprinde drumul care duce la celebra trecătoare Grand-Saint-Bernard (cu Elveția). Alte văi se îndreaptă spre sud, intrând în Parcul Național Gran Paradiso (noi am făcut doar câțiva kilometri pe una dintre ele, Val di Cogne, atunci când am vizitat apeductul roman). Concluzia ce se impune este aceea că, pentru a cunoaște mulțumitor valea Aosta, mai ales în partea de drumeții montane sau în natură, sunt necesare încă multe, multe zile senine... Oricum, frumusețea acestei mici și prea puțin cunoscute regiuni ar trebui să o plaseze pe lista turistică obligatorie a vacanțelor noastre...


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.