Internet 4G de la Orange pentru vacanțele tale

Internet 4G de la Orange pentru vacanțele tale
 

Fotografiile de vacanță ne-au dat dintotdeauna bătăi de cap, dar acum parcă o fac și mai mult! Dacă înainte ne alegeam ce, cum și când fotografiem, pentru că filmul din aparatul foto nu era tocmai permisiv, astăzi, tocmai opusul ne pune o mulțime de piedici. Avem spații de stocare nenumărate, putem face un număr infinit de fotografii în vacanță și, parcă mai presus de orice, ne putem lăuda cu ele pe rețelele de socializare. Laughing

Așadar, o prioritate deosebită în timpurile moderne în care trăim este să avem un dispozitiv mobil cât mai performant, cu spațiu de stocare mare, cu o cameră foto demnă de un aparat foto și cu viteze de internet cât mai bune, pentru a încărca, trimite și distribui în timp real fotografii și materiale video.

Toate aceste aspecte nu-mi sunt nici mie străine, așa că m-am bucurat foarte tare că am avut ocazia să testez noua tehnologie 4G de la Orange pe un dispozitiv pe măsură cu 4G.

 Orange 4G

Orange 4G testat și apreciat

Am luat-o la pas prin Timișoara cu telefonul în mână și am privit orașul cu ochi de turist... motiv pentru care am trecut la partea de fotografiat imediat! Unul dintre cele mai bune locuri pentru acest lucru din oraș este strada Alba Iulia și umbreluțele colorate care o acoperă. Aici am făcut și eu un popas pentru fotografii.

Și pentru că nu ești timișorean dacă nu ai fotografii cu umbreluțele colorate pe Facebook, le-am și încărcat rapid pe profilul meu! Așadar, m-am bucurat de poze deosebit de frumoase și am putut să le arăt și prietenilor mei imediat.

Orange 4G

Încearcă și tu Orange 4G

Nu știu voi, dar eu nu sunt prea prietenă cu tehnologia. Adică îmi place să o folosesc, mă bucur de ea, dar nu mă pricep prea bine la aspectele tehnice. Chiar și așa, mi-am dat seama imediat de diferența pe care o face 4G în utilizarea internetului pe mobil.

Pentru cei mai tehnici dintre voi, am cules însă și o serie de informații pertinente, care să vă convingă, dincolo de entuziasmul meu Laughing, să încercați și voi Orange 4G:

  • În 4G descarci un fișier de 750 MB în 2 minute... cu 3G+ ai face același lucru în 8 minute!
  • Poți face streaming video HD și te poți juca online chiar și atunci când ești în mișcare.
  • Ai nevoie de un abonament sau de o opțiune PrePay 4G, SIM 4G și smartphone, tabeltă sau modem compatibil.
  • Orange 4G oferă acoperire în peste 1000 localități, pentru 45% din populația României, cu preponderență în zona urbană.

Dacă te pasionează tehnologia și mai rău de atât Laughing te poți juca și cu 4G+ în magazinele Orange. Încă nu există pe piața din România telefoane mobile compatibile cu 4G+, dar cei de la Orange au grijă de noi. Așa că, dacă vrei să testezi o viteză de internet și mai și decât ce am încercat eu, atunci ești așteptat într-unul dintre cele 8 Orange shop-uri din țară: Timișoara: Bd. Republicii, nr. 8; București: Băneasa Shopping City, Piața Victoriei (Europe House), Universitate; Cluj Napoca: bd. 21 Decembrie 1989, nr. 23-25; Brașov: str. Mureșenilor, nr. 1; Iași: str. Anastasie Panu, nr. 52; Galați: str. Brăilei, nr. 13A.

Ce zici, testezi și tu noua tehnologie 4G de la Orange?

Orange 4G

Realizat in colaborare cu: Orange 4G

Orange Romania îți aduce revoluția digitală cu internet la viteze 4G în toată țara! Acum poți face toate lucrurile care îți plac pe internet mai rapid ca niciodată.

Află mai multe despre Orange 4G!

 

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.