Insula Ovidiu – oaza de linişte de pe litoral

Insula Ovidiu – oaza de linişte de pe litoral
 

În fiecare an aştept cu bucurie şi nerăbdare perioada verii pentru a evada pe litoral, însă, după câteva zile de aglomeraţie şi mult zgomot simt nevoia de linişte astfel că, am căutat şi am descoperit un loc minunat, o oază de linişte în apropiere de agitata staţiune Mamaia.

Insula Ovidiu

Insula Ovidiu se află pe Lacul Siutghiol, la aproximativ 5000 de metri de malul staţiunii Mamaia, accesul pe insulă făcându-se cu barca sau cu vaporaşul Ovidius, de pe care poţi admira peisajul, savurând o cafea sau o îngheţată, în timp ce zborul pescăruşilor întregesc tabloul unei zile diferite de vacanţă.

Odată ajuns pe insulă, eşti cucerit de oaza de linişte şi verdeaţă din mijlocul apei, de peisajul rustic ce-ţi aduce aminte de viaţa de la ţară ori de perioada copilăriei petrecută la bunici.

Aici te poţi refugia pentru câteva ore, timp în care să explorezi şi să admiri frumuseţea naturală a acestui loc, să savurezi o delicioasă limonadă sau un gustos păstrav la grătar.

Insula oferă cadrul potrivit atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici, cu terase şi restaurant rustic, precum şi un loc de joacă pentru copii şi o micro-rezervaţie de păsări ce-i va încânta pe cei mici.

Aici viaţa pare a avea un alt ritm, iar dacă acest loc te-a cucerit şi vrei să scapi pentru câteva zile de tumultul vieţii cotidiene, o poţi face cazându-te în căsuţele rustice special amenajate pentru turişti.

Insula Ovidiu a fost numită astfel după numele poetului Ovidius Publius Naso care, potrivit unei legende, se retrăgea aici pentru a-şi scrie versurile, astfel că, acest loc pare să ofere spaţiul potrivit pentru creaţie, relaxare sau întâlnirea cu tine însuţi.

Poze deosebite cu Insula Ovidiu


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.