Germania: pe urmele 'Regelui Lebădă', Ludwig II al Bavariei

Germania: pe urmele 'Regelui Lebădă', Ludwig II al Bavariei
 

Land Bayern

Bavaria se mândrește azi cu ceea ce era cât pe ce să o falimenteze în trecut: moștenirea lăsată de unul dintre cei mai controversați monarhi europeni, regele constituțional Ludwig II al Bavariei (1845-1886), fiul cel mare al regelui Maximilian II. Povestea poate începe la 1832, an în care regele Ludwig I (tatăl lui Maximilian) va răscumpăra pentru familie vechea fortăreață Schwangau, în locul căreia va ridica castelul Hohenschwangau, unde va copilări și nepotul său, Ludwig al II-lea. Legăturile familiei cu această regiune Schwangau (= Provincia Lebedei) îi va atrage lui Ludwig una dintre poreclele sale, de „Rege Lebădă” (alta fiind acelea de Rege al Poveștilor, der Märchenkönig și alta mult mai puțin măgulitoare, de „Rege Nebun”...). Ajuns rege în locul tatălui său (1864), Ludwig va desfășura un program extravagant și extrem de costisitor de construcție a unor palate de vis, paralel cu evoluția bolii sale ce-l făcea să fie tot mai bizar și mai puțin atașat de realitate (probabil suferea de ceea ce a fost numită mai târziu boală maniaco-depresivă). Sensibilul Ludwig se va retrage treptat într-o lume imaginară, dezamăgit și de pierderea independenței bavareze în fața Real-Politik-ul autoritarului cancelar (prim-ministru) al Germaniei unificate, Otto von Bismarck. Pus în fața riscului de a vedea țara târâtă spre un dezastru financiar, guvernul Bavarez îl va declara nebun, îl va detrona și pune sub supraveghere medicală strictă. În ciuda pazei permanente, Ludwig va reuși să se sinucidă în lacul Starnberg (adiacent castelului Berg, unde fusese pus în domiciliu forțat), trăgându-l după el într-o moarte încă incomplet elucidată și pe dr. Gudden, psihiatrul care îl însoțea.

Pentru un itinerar pe urmele lui Ludwig II, locul de pornire cel mai potrivit este din localitatea Hohenschwangau (= Provincia Lebedei de Sus), aproape de granița austriacă (110 km nord-vest de Innsbruck și 1060 km de Timișoara). Satul, exclusiv turistic în zilele noastre, este situat într-o zonă pitorească de munți și lacuri, prins între două grupe alpine, Ammergauer Alpen (reprezentați de masivul Tegelberg, cu vârfuri de 1800-1900 metri) și Allgäuer Alpen (reprezentați prin Munții Tannheimer, cu vârfuri de peste 2000-2100 metri). Dar particularitatea sa este aceea de a adăposti două castele aflate la câteva sute de metri unul de altul, Hohenschwangau (al înaintașilor Ludwig I și Maximilian II) și Neuschwanstein (al lui Ludwig II). Recomandat ar fi, așa cum am făcut noi, să rezervați o cazare chiar în sat, la poalele unuia dintre cele două castele. Acest lucru ne-a permis să facem seara o plimbare plăcută prin sat și până pe malul micului lac Alpsee, populat cu lebede sălbatice.

Lacul Alpsee

Hohenschwangau: lacul Alpsee cu piscurile munților Tannheim în fundal.

Primul vizitat a fost, evident în ordine cronologică, castelul Hohenschwangau, reședința de vară și de vânătoare a lui Maximilian, unde Ludwig II a petrecut mulți ani ai tinereții sale. Construit între 1833-1837 în stil neogotic (muzeu din 1913), silueta sa galbenă se înalță vizibil pe unul din dealurile satului, lângă lacul Alpsee

Hohenschwangau

Vedere nocturnă a castelului Hohenschwangau: în stânga castelul propriu-zis, în dreapta Turnul Leului cu anexele unde a copilărit Ludwig II.

Hohenschwangau

Vedere din sat a spatelui castelului Hohenschwangau.

Accesul din sat este destul de rapid, urcăm o scurtă alee în trepte, apoi trecem consecutiv prin două porți de intrare pentru a ajunge în curtea interioară, mărginită pe de-o parte de castel, iar de alta de anexele în care au locuit în copilărie frații Ludwig și Otto (clădirile Prințului și Cavalerului, azi muzeu). Din curte putem ieși într-o mică dar elegantă grădină semicirculară cu trei fântâni: una în formă de lebădă, alta susținută de mai mulți lei (Löwebrunnen, inspirată de cea din Granada) și a treia imitând Gänsemännchenbrunnen (Fântâna omului cu gâște) din Nürnberg.

Hohenschwangau

Vedere de pe aleea de acces spre castelul Hohenschwangau; prima poartă de intrare este în partea dreaptă.

Hohenschwangau

Spatele Castelului Hohenschwangau, vedere din grădină.

Fântâna Löwebrunnen

Fântâna Löwebrunnen din grădina castelului Hohenschwangau.

Hohenschwangau

Vederea satului Hohenschwangau din grădina castelului cu același nume. Se vede printre copaci și lacul Alpsee.

Revenim în curte, pentru accesul în castel. Interiorul este sobru (într-un contract izbitor cu producțiile ulterioare ale lui Ludwig), în stil medieval german, vizita exclusiv ghidată cuprinzând numeroase săli: Holul Cavalerilor, Camera Biliardului, Holul Cavalerilor Lebedei, Camera Schyren, multicolorul Dormitor Oriental, Ortsgeschichtenzimmer (unde este povestită în picturi istoria castelului), Berchtazimmer (biroul lui Ludwig I), Burgfrauenzimmer (camera de zi a Reginei Marie, soția lui Maximilian), Heldensaal (Sala Eroilor, cea mai mare din castel), Hohenstaufenzimmer (inițial vestiar, apoi camera de muzică), Tassozimmer (dormitorul regal), Welfenzimmer (biblioteca familiei), Autarsizimmer (birou, apoi cameră de oaspeți), Arbeitszimmer (camera de lucru).

Din păcate, fotografiatul înăuntru (la fel cu celelalte castele) este interzis, astfel încât putem împărtăși doar imagini din exterior. 

Hohenschwangau

Vedere din capul scărilor de intrare în castel spre curtea interioară: în stânga Fântâna Mariei, apoi clădirile Prințului și Cavalerului, iar în dreapta Turnul Leului. În fundal se zărește castelul Neuschwanstein.

Hohenschwangau

Detaliu al vederii spre Neuschwanstein de pe scările de intrare în castelul Hohenschwangau, cu munții Tegelberg în dreapta.

Odată vizita terminată, ne îndreptăm prin sat doar câteva sute de metri pînă la al doilea monument, unul dintre cele mai vizitate obiective din Germania, castelul Neuschwanstein (= Noua Stâncă a Lebedei), capodopera neterminată a lui Ludwig II. Construit între 1869-1892 pe ruinele a două castele medievale anterioare (Vorderhohenschwangau și Hinterhohenschwangau) pe un promontoriou stâncos bine vizibil de la distanță, este prima sa construcție, într-un stil romantic izvorât din legendele cavalerești medievale germane, ce se dorea în același timp un omagiu, un templu dedicat idolului său, compozitorul Richard Wagner.

Castelul Neuschwanstein

Vedere din sat asupra castelului Neuschwanstein, cu o pantă a masivului Tegelberg în fundal.

Până la castel se urcă pe o lungă alee, ajungându-se la un portic crenelat, flancat de două turnulețe de colț. Prin Casa Porții se intră în curtea de jos, apoi în curtea de sus, de unde urcă scările de acces în interior. 

Castelul Neuschwanstein

Vedere prin porticul de intrare al Casei Porții, spre curtea interioară a castelului Neuschwanstein.

Castelul Neuschwanstein

Curtea superioară a castelului Neuschwanstein: în stânga Kemenate (locuința femeilor nobile) iar în dreapta Sala Cavalerilor. În față cele două scări de acces în interior.

Castelul Neuschwanstein

Vedere a Casei Porții dinspre curtea superioară.

Interiorul este luxuriant, nu există centimetru pătrat neacoperit de lemn, lambriuri, țesături sau picturi. Aceeași interdicție a fotografiatului mă obligă doar să enumăr sălile pe care le cuprinde turul ghidat: intrarea se face prin etajul I (prin Bucătărie), iar vizita continuă prin Coridorul Roșu (etajul II), la capătul căruia este Scara Regală de unde ajungem la etajul IV (etajul III nu a fost niciodată terminat). Aici trecem de Holul de intrare, de unde ajungem în cea mai frumoasă sală, chiar dacă neterminată, Sala Tronului (cu atmosfera sa de bazilică bizantină cu mozaicuri, care cuprinde și înălțimea etajului V), apoi Sufrageria, Dormitorul în stil gotic, Capela privată, Vestiarul, Camera de zi, Grota și Grădina de iarnă, Biroul Regelui (copiat după cel din castelul Wartburg), Camera adjutantului. La etajul V, se poate vizita Holul de intrare (similar cu cel de la etajul IV) și imensa Sală a cântăreților (dedicată lui Wagner și inspirată de sala de banchete din castelul Wartburg).

Lacul Alpsee

Privire de pe o platformă a castelului Neuschwanstein asupra lacului Alpsee, cu localitatea și castelul Hohenschwangau și lacul Schwansee (în dreapta). În fundal munții Tannheim (Alpii Allgäu, în Austria).

După vizitarea interiorului, revenim și coborâm puțin pe drumul principal de acces, de unde o potecă derivată ne conduce la un ocol obligatoriu, până la Marienbrücke, puntea metalică ce se înalță la mare înălțime deasupra torentului Pöllat, de unde avem cea mai frumoasă și cea mai fotografiată perspectivă asupra lateralei castelului. 

Castelul Neuschwanstein

Castelul Neuschwanstein văzut de pe puntea Marienbrücke; în fundal lacul Forgensee și comuna Schwangau.

Întoarcerea în sat poate fi făcută pe un drum diferit de cel de acces principal; pentru început coborâm până la râul Pöllat pentru un popas pe malul apelor învolburate de munte (cu acces până aproape de o cascadă frumoasă aflată chiar sub punte), apoi continuăm prin spatele stâncii castelului, de-a lungul râului, printr-un defileu cu o pasarelă suspendată ancorată de pereții abrupți, ocazie de a admira natura sălbatică dar și sistemele de alimentare cu apă a castelului; într-un final ieșim din defileu la o veche fabrică de gips, în capul satului Hohenschwangau.

Pasarela metalică Marienbrücke

Pasarela metalică Marienbrücke (văzută de la castelul Neuschwanstein) și cascada râului Pöllat dedesubt (ambele obiective sunt accesibile).

Cheile râului Pöllat

În cheile râului Pöllat, prin spatele stâncii pe care se ridică Neuschwanstein; jos se vede unul dintre jgheaburile de colectare a apei, care apoi este pompată la castel.

Profităm de timpul rămas pentru a cunoaște și împrejurimile. Ne îndreptăm pentru început spre stația telecabinei Tegelbergbahn, aflată la mai puțin de un kilometru de castel, care ne duce după o ascensiune rapidă de 892 metri, până la cabana Tegelberghaus (aflată la câțiva pași de vârful de 1730 metri Tegelberg, ce aparține Alpilor Ammergau). De aici avem o panoramă largă asupra zonei localității Schwangau, lacurilor Forggensee (lac artificial creat în 1954, al 5-lea ca mărime din Bavaria), Bannwaldsee și Hopfensee dar și asupra celor două castele tocmai vizitate. Cu puțin noroc, tot aici putem vedea la lucru școala de parapantiști și deltaplaniști, care au pe Tegelberg un loc de lansare excelent (și de care aparținea ghinionistul echipaj care s-a încurcat în cablurile telecabinei în 12 august 2011, oferind celor dinăuntru o neuitată aventură de 18 ore de atârnare inertă la 50 metri deasupra pământului și evacuare cu elicopterul...).

Castele Bavareze

Vedere din timpul ascensiunii cu telecabina Tegelbergbahn asupra castelelor (Neuschwanstein în stânga, Hohenschwangau în dreapta), lacul Alpsee și, în fundal, munții Tannheim, cu vârful Grosse Schliecke (2059 m.).

Castele Bavareze

Vedere de pe Tegelberg spre lacurile Forgensee (cel mare), Bannwaldsee (parțial, la dreapta), Hopfensee (în fundal) și localitățile Schwangau (în față) și Füssen (stânga, la capătul lacului mare).

Coborâm pe aceeași cale și ne îndreptăm prin Schwangau spre principalul oraș al zonei, Füssen, care ne întâmpină cu imaginea unui castel pe un deal (Hohes Schloss, adăpostește azi o galerie de picturi), fosta reședință a prinților-episcopi de Augsburg, mai jos de care poate fi văzut complexul baroc al fostei mănăstiri benedictine Sankt Mang (din 1909 folosită ca Primărie și Muzeu, cu o frumoasă bibliotecă). Mai multe clădiri din micul oraș sunt pictate pe exterior în diverse stiluri.

Schwangau

Schwangau: biserica barocă de pelerinaj Sankt Coloman (sec. XVII) cu munții Tannheim în fundal, în Austria.

Füssen

Füssen: turnul Abației St. Mang (stânga) și Castelul Înalt (dreapta), văzute de pe malul râului Lech.

Fussen

Füssen: curtea castelului, cu picturi exterioare trompe l'oeil aparținând goticului târziu.

Fussen

Füssen: curtea interioară a fostei mănăstiri St. Mang, cu intrarea în muzeul orășenesc.

Biserica Heilig-Geist-Spitalkirche

Füssen: biserica Heilig-Geist-Spitalkirche (1749) bogat ornamentată în stil rococo.

Următorul obiectiv al itinerariului Ludwig II, este castelul Linderhof din Ettal, aflat la numai 45 km est de Hohenschwangau, pe drumul care pleacă din Füssen și trece în Austria pe șoseaua B179, apoi de la Reutte (unde vedem ruine romantice de castele pe culmea unor dealuri), intră la stânga pe șoseaua sinuoasă L255 pe lângă lacul Am Plansee, după care reintră în Germania, ajungând după câțiva kilometri la destinație.

Lacul Plansee

Austria: Lacul Plansee cu vârful Hochschrutte (2247 metri) în fundal (din Alpii Amergau).

Cel mai mic castel al lui Ludwig II, și singurul finalizat, Schloss Linderhof a fost construit între 1868-1874 în stil rococo (diferind astfel de romantismul cavaleresc de la Neuschwanstein) pe locul fostei cabane de vânătoare moștenită de la tatăl său, Königshäuschen. În acest caz, sursa inspirației a fost alt  idol al său, Regele-Soare Ludovic XIV al Franței, multe încăperi fiind imitații ale celor de la Versailles.

Castelul Linderhof

Ettal: fațada castelului Linderhof, cu emblema regală și statuia lui Atlas.

Interiorul, deși mai redus ca suprafață, este la fel de bogat și exuberant ca la Neuschwanstein, și, în lipsa fotografiilor, va trebui să mă limitez la enumerarea încăperilor principale vizitate în timpul turului ghidat. Din Vestibul se intră în Sala de Muzică, apoi prin Sala Audiențelor, Cabinetul Lila, Dormitorul, Cabinetul Roz, Cabinetul Albastru, Sala Oglinzilor cu un extraordinar candelabru de fildeș, Camera cu goblenuri; dar probabil cea mai neobișnuită încăpere este Sufrageria, unde vedem pentru prima dată acea masă specială, Tischlein deck-dich, care cobora printr-o trapă în podea, cu un sistem de lift, la bucătăria din nivelul inferior, unde era încărcată de servitori și apoi ridicată la loc, astfel încât bizarul rege nu era deranjat de nimeni în timpul mesei cu invitații săi imaginari (masa era pusă pentru cel puțin patru persoane, chiar dacă regele mânca singur).

După vizitarea interiorului, următoarele obiective obligatorii sunt cele cinci secțiuni ale grădinilor formale, finalizate la 1880 îmbinând elemente italiene cu specificul englezesc. În fața castelului, Parterul de apă (Wasserparterre) este centrat în jurul lacului în mijlocul căruia se află grupul statuar Flora și putti (și care servește drept fântână arteziană periodică). La dreapta parterului, un tei bătrîn de 300 ani (Königslinde) a fost păstrat în grădină, cu toate că strică simetria peisajului. Urmează Terasele de Sud (Terrassengärten) care sunt etajate, treptele urcă în serpentine până la o rotondă (Venustempel) care adăpostește statuia de marmură a zeiței Venus.

Castelul Linderhof

Vedere din fața castelului Linderhof spre lac și  Terasele de Sud cu rotonda templului lui Venus. În dreapta se vede teiul regal, Königslinde.

Castelul Linderhof

Vedere a castelului Linderhof de pe prima terasă din sud, cu parterul de apă și grupul statuar Flora.

Castelul Linderhof

Vedere a castelului Linderhof de pe penultima terasă din sud. În stânga se vede teiul de 300 ani, de la care provine numele locului.

Coborâm scările teraselor spre castel și avem ocazia de a prinde momentul pornirii periodice a fântânii arteziene din mijlocul lacului, cu un jet de apă ajungând la aproape 25 metri.

Castelul Linderhof

Vedere a castelului Linderhof cu fântâna arteziană pornită.

Ocolim castelul (aruncând o privire în micile grădini laterale, de est și de vest, Ostparterre și Westparterre), pentru a inspecta panta de nord din spatele castelului, dominată de cascada artificială formată din 30 trepte de marmură, care se termină într-un bazin cu grupul statuar al lui Neptun (copiat și el după Versailles). Urcăm de-a lungul cascadei artificale (lipsită la acea dată de apă) până la un punct de belvedere, dominat de un pavilion de muzică, de unde avem o frumoasă imagine asupra castelului și a teraselor din sud.

Castelul Linderhof

Vedere de pe panta de nord asupra castelului Linderhof și a Teraselor din Sud.

Castelul Linderhof

Pavilionul de muzică, deasupra cascadei artificiale din grădina de nord a castelului Linderhof.

Dincolo de aceste grădini formale, se întinde imensul parc de 50 hectare, ce cuprinde alte câteva obiective turistice. La doar câțiva pași pe pavilionul de muzică găsim Grota lui Venus, construcție artificială ce se dorea o ilustrație la primul act din opera wagneriană Tannhäuser. Grota era încă de atunci iluminată în felurite culori (regele își dorea propria sa Grotă albastră de la Capri), iar în interior se păstrează barca în formă de lebădă aurită cu care Ludwig II era plimbat pe lacul artificial interior.

Grota lui Venus

Interiorul Grotei lui Venus de la Linderhof (1876-1877), cu barca aurită a regelui Ludwig II.

Castelul Linderhof

Pasaj în parcul castelului Linderhof.

Mai departe pe acceași potecă se ajunge la Chioșcul Maur, mult mai departe la Refugiul Hunding și ermitajul Gurnemanz, iar pe drumul de întoarcere poate fi văzută Capela (lângă castel) și Casa Marocană (aproape de intrare), pentru care noi nu am mai avut timp disponibil.

Până la Herrenchiemsee, ultimul castel neterminat al regelui Ludwig II, este destul de mult de mers pe drumul spre România, până la lacul Chiemsee, 90 kilometri est de München. Accesul la castelul ridicat pe insula Herreninsel este posibil doar cu vaporașe, care pot fi luate din mai multe localități riverane, cele mai apropiate de insulă fiind Bernau am Chiemsee sau Prien am Chiemsee (noi de aici am plecat, profitând și de marea parcare alăturată). Ruta lacustră nu este lungă, ocolește capul insulei (moment în care pot fi văzute insulele alăturate Fraueninsel și Krautinsel), pentru a ajunge la singurul debarcader al insulei.

Prien

Prien: lacul Chiemsee văzut de pe Seestrasse, de lângă debarcaderul spre Herreninsel (vizibilă în fundal).

Insula Herreninsel

Vedere de la debarcaderul insulei Herreninsel spre Frauenchiemsee, insulă apropiată adăpostind o mănăstire de femei fondată în anul 766.

Drumul de la debarcaderul insulei până la castel (numit și Palatul Nou) trece pe lângă Vechiul Palat, o fostă mănăstire a Ordinului Augustinienilor înființată în anul 765 (și construită în forma actuală între 1645-1730), unde a fost elaborată Constituția RFG în anul 1948. Merită eventual vizitat și interiorul, cu decorațiuni în tehnica Trompe-l'œil, pentru a compensa mica înălțime a încăperilor.

Vechiul Palat

Vechiul Palat, fosta abație a augustinienilor, azi Muzeul Constituției și galerie de artă.

Ludwig II a cumpărat în 1873 insula denumită atunci Herrenwörth, plănuind să ridice aici propriul său Versailles (Linderhof, care era deja în construcție în stilul francez respectiv, fiind totuși de dimensiuni prea modeste pentru această ambiție). Doar încăperile din partea de sud sunt finisate, construcția începută la 1878 fiind întreruptă de moartea regelui în 1885. Cu puțin timp înainte de misterioasa sa dispariție, Ludwig a locuit în castel pentru prima dată, doar câteva zile.

Noul Palat Herrenchiemsee

Fațada de la parc a Noului Palat Herrenchiemsee este o copie exactă a fațadei similare de la Versailles.

Am vizitat Palatul Nou într-o zi răcoroasă de martie, cu dezavantajul major al faptului că grădinile formale și parterul de apă din fața (vestul) castelului erau în conservare, astfel că nu am putut vedea spectaculoasa fântână centrală Latona (copiată evident după cea de la Versailles). Parterul grădinii se continuă pe axa centrală cu un canal ce iese direct în lacul Chiemsee.

Sălile interiorului imită și ele într-adevăr stilul celor de la Versailles. Turul ghidat începe în Vestibul, continuă cu somptuoasa Scară a Aparatului (copie după escalier des Ambassadeurs) spre Camera Gărzii, Prima Antecameră, A Doua Antecameră, Camera de Paradă, Sala de Conferințe, Sala Războiului, Dormitorul, Camera de Lucru, Salonul Albastru, Camera Porțelanelor, Sufrageria (cu încă un exemplu de masă amovibilă montată pe lift Tischlein-deck-dich, care există și la Linderhof), Mica Galerie a Oglinzilor, Baia și Vestiarul. Evident că cea mai importantă și spectaculoasă sală este Marea Galerie a Oglinzilor, care reușește performanța de a depăși în dimensiuni modelul de la Versailles (are 98 metri lungime, cu opt metri mai mult decât originalul, fiind luminată de 52 candelabre și 33 candelabre de cristal cu un total de 2000 lumânări). Fotografiatul este interzis, dar a fost greu să mă abțin și să nu prind totuși două clișee, care pot oferi o imagine asupra luxului decorațiilor.

Interior Herrenchiemsee

Cea mai intimă încăpere din Herrenchiemsee, Camera Porțelanurilor cu o ușă din porțelan de Meissen (1886).

Interior Herrenchiemsee

Castelul Herrenchiemsee: Mica Galerie a Oglinzilor, alăturată Sufrageriei, construită în memoria fostei „Petite Gallerie” care nu mai există la Versailles.

O imagine completă a construcțiilor regelui Ludwig II ar trebui să cuprindă și Casa Regală din Schachen, o cabană montană cu interior luxos, accesibilă însă doar celor motivați, după mai multe ore de urcare cu rucsacul în spate, de la Garmisch-Partenkirchen  sau Elmau...

În fine, înaintașii săi (Maximilian I, Ludwig I și Maximilian II), pasionați de vânătoare, și-au stabilit reședința de vară în castelul și fosta mănăstire St. Bartholomä, pe lacul Königssee; iar biserica a fost restaurată cu banii personali ai lui Ludwig II (dar despre acest loc am povestit deja în capitolul Germania: districtul Berchtesgaden (Königssee, Obersalzberg).


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.