Germania: districtul Berchtesgaden (Königssee, Obersalzberg)

Germania: districtul Berchtesgaden (Königssee, Obersalzberg)
 

Land Bayern

Zona districtului Berchtesgaden acoperă o vastă zonă muntoasă de graniță între Germania și Austria, cu nenumărate obiective turistice, localități pitorești (cele mai austriece orășele din Germania...), natură montană spectaculoasă dominată de omniprezentul Watzmann și un trecut istoric sumbru încă învăluit de enigme și secrete... Berchtesgadener Land poate fi o destinație anuală de vacanță, dar mai jos propun un prim contact, cam așa cum l-am făcut și noi în realitate.

Prima vizită poate fi făcută Lacului Regal (Königssee); din Berchtesgaden avem de parcurs doar vreo șase kilometri pe B20 până ajungem în marea parcare amenajată la intrarea în comuna Schönau am Königssee, unde se găsește și centrul de informare turistică dar și stația de plecare a telecabinei Jennerbahn (cu care cei ce dispun de mai mult timp pot ajunge pe vârful Jenner de 1874 metri, de unde se deschide o panoramă superbă asupra lacului). Încă de aici din parcare, un ochi antrenat poate zări Cuibul de Vultur al dictatorului Adolf Hitler (Kehlsteinhaus) care, din poziția sa strategică ne va urmări întreaga zi...

Germania

Parcarea de la intrarea spre lacul Königssee, cu vedere spre Jenner (dreapta) și Kehlsteinhaus (stânga, săgeata roșie).

Trecem pe Seestrasse prin pitorescul sătuc Königsee pentru a ajunge la debarcader, cu intenția unui tur pe apele lacului. Vaporașul electric (singura variantă de navigație permisă încă din 1909 pentru a nu altera puritatea apei) face naveta între mai multe pucte de debarcare (Kessel, St. Bartholomä, cu ultima stație Salet, de unde poate fi vizitat micul și spectaculosul lac alpin Obersee). Traseul complet cere două ore pe o direcție, astfel încât am optat pentru circuitul până la St. Bartholomä. Lacul este mărginit de pereții stâncoși ai Alpilor Bavarezi, care creează un celebru efect de ecou; la fiecare tur, motorul bărcii va fi oprit pentru câteva minute iar barcagiul va suna din trompetă pentru a demonstra ecoul care reverberează de șapte ori... nu mai știu dacă am auzit chiar șapte trompetiști răspunzând, dar e posibil...

Germania

Vedere din barcă, în lungul lacului Konigsee, în fundal se vede vârful ascuțit piramidal al Schönfeldspitze (2653 m.), care face parte din lanțul muntos numit Steinernes Meer.

Debarcăm pentru popas la St. Bartholomä, pe peninsula Hirschau. Caracteristic acestei locații este aceea că e practic accesibilă doar pe apă, alternativa fiind un traseu alpin pentru drumeți experimentați. Așezarea constă din biserica de pelerinaj Sfântul Bartolomeu (reconstruită în stil baroc în anul 1697 după modelul catedralei din Salzburg), lângă care se află cabana de vânătoare din sec. XI (Jagdschloss), transformată azi în han-restaurant. Peninsula are și câteva mici zone de plajă unde pot fi petrecute câteva ore (sau o zi întreagă...) relaxante în liniștea perfectă a locului.

Germania

Vedere din barcă a debarcaderului și bisericii St. Bartholomä; în fundal, panta de est a masivului Watzmann.

Germania

Vedere de pe apă a peninsulei Hirschau, de la stânga la dreapta: fostul castel de vânătoare, biserica și debarcaderul St. Bartholomä.

Germania

Vedere de pe o plajă a peninsulei Hirschau spre satul Königssee. Săgeata indică poziția Kehlsteinhaus, care e vizibilă și din acest loc îndepărtat.

Revenim la debarcaderul portului Königssee (Seelände), de unde sunt posibile mici excursii, probabil cea mai plăcută fiind poteca pe malul lacului până la punctul de belvedere Malerwinkel, trecând pe lângă Villa Beust și insulița de 60 metri lungime Christlieger, pe care este ridicată statuia Sfântului Johannes von Nepomuk.

Germania

Königssee: hangare lacustre de lemn pentru ambarcațiuni, văzute de la debarcaderul din port. Deasupra se înalță Villa Beust.

Germania

Königssee: hangare lacustre de lemn pentru ambarcațiuni, văzute în detaliu de pe poteca de promenadă pe malul lacului.

Pentru întoarcerea la parcare, continuăm poteca de la debarcader în sensul opus, pe lângă râul Königsseer Ache și pe lângă vechiul pod de lemn acoperit, pe care se poate trece spre o pistă modernă de bob. 

Germania

Königssee: vechiul pod de lemn acoperit peste Königsseer Ache.

Revenim la Berchtesgaden și de aici ne putem îndrepta acum spre Obersalzberg, loc istoric încărcat de trecutul său nazist în mijlocul unui cadru natural de excepție. Obersalzberg a fost descoperit ca stațiune de cură încă de la sfârșitul secolului XIX, când Mauritia Mayer deschide Pensiunea Moritz, ulterior re-denumită Platterhof. În 1933 Adolf Hitler va cumpăra aici casa Wachenfeld, pe care a extins-o treptat astfel încât în 1936 vorbim deja de celebra sa vilă Berghof. În apropiere și-au cumpărat reședințe de vacanță și alți lideri naziști, Hermann Göring, Martin Bormann și Albert Speer. Deja în 1935-1936 toate casele sătenilor sunt cumpărate sau evacuate, majoritatea demolate, stabilindu-se aici trei zone de siguranță sporită, într-una, așa-numitul Führersperrgebiet, accesul public fiind interzis. Celelalte două zone de siguranță au fost ocupate cu barăci militare ale gărzilor SD și SS, case de oaspeți, buncăre și adăposturi subterane. Toate clădirile au fost avariate de bombardamentele aliate din 25 aprilie 1945, după care au fost incendiate de trupele SS și jefuite de localnici și ocupanții americani. După 1952 Guvernul Bavariei a depus eforturi continue pentru a lichida și ultimele vestigii ale acestui trecut istoric – dinamitate sau îngropate cu buldozerul, azi mai există o singură clădire importantă funcțională (Hotel zum Türken) și alte două-trei mărunte.

Pentru a ajunge în acest loc, urcăm pe B319 prin Untersalzberg și lăsăm mașina în marea parcare amenajată la Hintereck, exact pe locul fostului Hotel Platterhof (pe care naziștii l-au transformat din modesta pensiune într-o clădire luxoasă cu 2-3 etaje; deși afectat de bombardamente, a scăpat de distrugerea inițială din 1952, fiind renovat de americani și transformat într-un sediu de recreere pentru militarii lor, Hotel General Walker. După retragerea americanilor din 1995, bavarezii în mod inexplicabil l-au demolat în anul 2000, iar toate decorațiunile interioare au fost jefuite și pierdute). Parcarea astfel întinsă peste fundațiile Platterhof este mărginită de două mici clădiri: Terassenhalle, singura supraviețuitoare din impunătorul complex (azi restaurantul Gastronomie Obersalzberg), și Dokumentation Obersalzberg (un muzeu al perioadei naziste) care a fost amenajat în 1999 în parterul fostei case de oaspeți Partei-Gästehauses "Hoher Göll".

Primul obiectiv este vizitarea celebrului Cuib de vultur (englezii îi spun Eagle's Nest, dar numele german real e Kehlsteinhaus), construcție alpină la 1834 metri, construită în 1938 de Bormann și făcută cadou lui Hitler cu ocazia zilei sale de naștere din 1939. Din Obersalzberg până la Kehlstein duce o șosea îngustă cu peisaje spectaculoase, în lungime de 6,5 km (Kehlsteinstraße), care este interzisă accestului individual din anul 1952, astfel încît singura cale de acces (cu excepția plimbărilor pe jos pe diverse rute) este cu autobuzele RVO Kehlsteinlinie, care pleacă exact din parcarea de la Hintereck. Odată ajunși la stația superioară, accesul în vilă se face cel mai comod printr-un tunel de 124 metri la capătul căruia luăm un lift cu care străbatem vertical încă 124 metri, ieșind direct în vestibului casei. Toate amenajările sunt cele originale din anul 1938, iar casa este de asemenea perfect păstrată, doar că utilitatea sa a fost modificată, azi este restaurant.

Germania

Tunelul de 124 metri, care duce la Kehlsteinlift.

Germania

Sala Octogonală din interiorul Cuibului de Vultur: căminul (cadou de la Mussolini), pereții și tavanul sunt cele originale din 1938, doar marea masă rotundă la care Hitler urma să-și primească invitații a fost înlocuită cu mobilier de restaurant.

De pe terasa casei avem priveliști minunate, atât spre lacul Königssee cât și spre Berchtesgaden și complexul Obersalzberg. Nu putem să nu gândim că priveliștile au fost admirate acum peste 70 de ani și de surorile Gretl și Eva Braun (după cum rezultă din celebrele fotografii și filme), Eva fiind singura vizitatoare constantă a acestui loc pe care-l îndrăgea și de care Hitler a stat departe datorită fobiilor și paranoiei sale. Poate chiar reticența dictatorului de a vizita "cel mai costisitor și inutil cadou" a fost motivul pentru care mai putem admira azi acest deosebit monument, care a ieșit oarecum de sub amprenta sa sinistră.

Germania

Vedere de pe terasa Kehlsteinhaus spre localitatea și lacul Königssee; pe creasta munților din fundal-stânga se află granița cu Austria. În dreapta domină masivul Watzmann (2713 m.).

Germania

Vedere de pe terasa Kehlsteinhaus spre localitatea Berchtesgaden (stânga) și complexul Obsersalzberg (centru, cu silueta de scoică a Hotelului Kempinski).

Germania

Orașul Berchtesgaden văzut de la Kehlsteinhaus.

De pe terasă o potecă ușoară mai urcă câteva minute până la vârful Kehlstein (1834 m.), unde în 2003 a fost ridicată o mare cruce. De jur-împrejur poteci cu diverse grade de dificultate permit vizualizarea vecinătăților stâncoase sălbatice. Pentru cei antrenați, o potecă Via ferrata pornește de aici, continuă pe culmea Mannlgrat și ajunge pe vârful Hohen Göll (2522 m).

Germania

Kehlsteinhaus văzută de pe poteca care urcă spre vârful Kehlstein.

Germania

Începutul potecii care trece peste Mannlgrat până pe vârful Hohen Göll (în fundal).

Germania

Imagine din arealul vârfului Kehlstein cu vârful Hohen Göll în fundal.

Din economie de timp, revenim la parcarea de la Hintereck tot cu autobuzul, planul este acum de a înțelege puțin din amplasamentul și istoria complexului de locuit al liderilor naziști de la Obersalzberg. Am văzut deja că marea parcare betonată este pe locul fostului mega-hotel Platterhof (care la momentul demolării în 2000 era cea mai mare clădire nazistă încă existentă în Germania). Dincolo de parcare se întinde o zonă verde, unde se găseau cazarma și barăcile trupelor SS de pază. Construite în 1937 în jurul unei mari curți de paradă, clădirile militare (dormitoare, bucătărie, săli de sport, etc) au fost grav avariate de bombardamentele din 1945  și treptat demolate ulterior. În anul 2007 operațiunea cerea încă finisări, datorită faptului că, puțin mai sus de acest loc, pe colina unde se aflase cândva casa lui Hermann Göring a fost inaugurat în 2005 un hotel de 5 stele.

Germania

Octombrie 2007: imagine din timpul lucrărilor de asanare a zonei în care au existat cazarma și fostele barăci SS.

Germania

Același teren recondiționat, așa cum apare azi (2010). Terenul plat, deschis, corespunde imensei curți interioare de paradă. În fundal, Kempinski Hotel Berchtesgaden, construit în 2005 pe colina Eckerbichl, pe locul vilei lui Hermann Göring.

O singură relicvă importantă mai trebuie descoperită, urmele vilei lui Hitler, Berghof. Nu e foarte simplu fără ghidare, întrucât întreaga zonă Obersalzberg este azi puternic împădurită. Coborâm din câmpul recondiționat prin pădure și cu un noroc neașteptat îl găsim acolo pe olandezul Henk, ghid voluntar estival dotat cu toate cunoștințele și planurile necesare, capabil să identifice în fiecare piatră care iese din sol un reper exact din arhitectura clădirii. Incendiată de trupele SS în retragare, vila a fost dinamitată în 1952 (aceeași soartă având vilele lui Göring și Bormann, barăcile SS, Ceainăria de pe Mooslahnerkopf și Kampfhäusl – cabana unde Hitler a scris Mein Kampf în 1925). Garajul a mai existat până în 1995, dar în anii 1990-2000 au fost distruse și astupate cam toate resturile rămase. Azi se poate vedea marele zid de protecție din spatele vilei, fundația garajului și o parte din drumul de acces, plus alte rămășițe mici ascunse în vegetația abundentă.

Germania

Marele zid de protecție care se afla în spatele vilei Berghof.

Ieșim din pădure pe o străduță îngustă (rămasă din anii războiului), și după câțiva metri ajungem la singura clădire restaurată și încă existentă din acea perioadă: Hotel zum Türken, unde staționa în război comandamentul serviciului de siguranță care păzea vila învecinată a lui Hitler. Din hotel se poate coborî într-o parte a rețelei de buncăre și tuneluri (alta este accesibilă din muzeul din parcare Dokumentation Obersalzberg). Din păcate, vizitarea acestor catacombe a trebuit lăsată pe altădată…

Germania

Hotel zum Türken, cu intrarea în buncărele aparținând Serviciului de pază (SD) și vilei Berghof.

Ajunși la parcare pronim din nou cu intenția ca drumul de întoarcere să fie diferit de cel de venire. Continuăm un kilometru pe B319 și intrăm la dreapta pe B999, numele oficial al șoselei panoramice cu taxă Rossfeldpanoramastraße, care ajunge la 1570 metri altitudine, fiind astfel cea mai înaltă șosea din Germania. Trecem imediat de poarta de taxare sud (taxa pentru o mașină este modică, doar 8 euro); spectaculozitatea este însă și ea de nivel mediu, porțiunea cea mai frumoasă fiind imediat după Ahornbüchsenkopf, așa-numita Scheitelstrecke, unde drumul trece pentru câteva sute de metri dincolo de granița cu Austria. Opriți în parcarea de aici avem o vedere panoramică cu masivul Göll și câmpia largă a râului Iza din Austria.

Germania

Vedere de pe șoseaua panoramică Roßfeld, din zona Scheitelstrecke (aflată la câțiva metri dincolo de granița austriacă): masivul Göll (vârful Hohen Göll este în dreapta, în afara imaginii) și valea râului Iza, cu localitatea austriacă Kuchl (în stânga).

După alți câțiva kilometri și mai multe serpentine, închidem bucla șoselei panoramice și reintrăm în B319 la Oberau, de unde, prin Unterau, ne întoarcem pe înserat la Berchtesgaden.

Germania

Înserarea într-o imagine clasică a masivului Watzmann (2713 metri), văzut din curtea pensiunii noastre din Berchtesgaden.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.