Festival de Ecoturism Fundata – 16 aprilie 2016

Festival de Ecoturism Fundata – 16 aprilie 2016
 

Descoperă frumuseţea peisajului agro-pastoral şi biodiversitatea zonei de la poalele Munţilor Bucegi şi Leaota, meşteşugurile vechi, bucatele tradiţionale şi participă la inaugurarea traseelor ecoturistice din zona Fundata-Moieciu de Sus, în cadrul Festivalului de Ecoturism Fundata. Evenimentul are loc în 16 aprilie şi este organizat de Centrul de Ecologie Montană.

Peisaje, tradiții şi obiceiuri, arhitectură rurală autentică, bucate tradiționale – într-un cuvânt: ecoturism. Prima ediţie a Festivalului de Ecoturism Fundata aduce în prim plan cadrul natural şi modul de viaţă pastoral al comunităţii de la poalele Munţilor Bucegi şi Leaota. În cadrul evenimentului vor avea loc o suită de manifestări culturale, drumeţii montane, activităţi sportive şi degustări de produse tradiţionale, proiecţii de filme şi ateliere de lucru. Vino şi tu la Festivalul de Ecoturism Fundata!

Viața este o țesătură din războiul de țesut

Fundata

Fotografie preluata de pe www.cem.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Locurile de la poalele poalele Munţilor Bucegi şi Leaota sunt un tărâm de basm, care încă mai păstrează nealterat modul de viaţă pastoral, meşteşugurile străvechi şi tradiţiile moştenite de la străbunici. Într-un cadru natural muntos, satele de la poalele Munţilor Bucegi aşteaptă să fie descoperite de turiştii aflaţi în căutarea experienţelor autentic româneşti.

Cei care au contribuit la existenţa peisajului agro-pastoral sunt meşterii şi oamenii locurilor, iar acest cadru natural şi tradiţional al zonei trebuie conservat. De la această premisă a pornit ideea Festivalului de Ecoturism Fundata, eveniment organizat în cadrul Proiectului Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Un labirint al potecilor

Trasee ecoturistice

Fotografie preluata de pe www.cem.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Zona de la poalele Bucegilor are o frumuseţe sălbatică şi fermecătoare care nu putea fi ţinută ascunsă de iubitorii de drumeţii montane. În cadrul proiectului au fost amenajate nouă trasee ecoturistice care străbat satele Fundata, Şirnea şi Moieciu de Sus şi care însumează aproximativ 100 de kilometri de cărări de munte. Un adevărat labirint al potecilor care te vor purta printr-un ţinut de basm, cu habitate diverse, o arhitectură specifică şi atracţii inedite, printre care şi Lacul Fără Fund.

În cadrul primei ediţii a Festivalului de Ecoturism Fundata vor fi inaugurate cele nouă trasee ecoturistice. Descoperă şi tu frumuseţea şi cadrul natural de la poalele Munţilor Bucegi, Leaota şi Piatra Craiului. Poţi parcurge traseele în plimbare, alergare sau cu bicicleta.

Programul Festivalului de Ecoturism Fundata 2016

Fundata

Fotografie preluata de pe www.cem.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Sâmbăta – 16 Aprilie

8:00 – 10:00 Sosirea invitaților, participanților și a voluntarilor în localitatea Fundata (județul Brașov)
9:00 – 10:45 Ridicarea numărului de start participare Cross (+16 ani), concurs de alergare individual (detalii www.cem.ro) și înscrierea copiilor la fața locului pentru cursa dedicată lor (+10 ani)
10:00 – Deschiderea Festivalului – Casa de Cultură din Fundata
11:00 – Deschiderea traseelor Ecoturistice, prezentarea celor 9 trasee EcoTuristice (www.cem.ro)
11:00 – Cross Start Adulti (5km), vârsta 16+
12:00 – Cross copii (2km), vârsta 10+
11:30 – 13:30 – Drumeție dedicată copiilor mai mici și părinților
13:30 – 15:30 – Degustare de produse tradiționale: tocană la ceaun, brânzeturi etc....
14:00 Cântece tradiționale
14:20 Lansare Hartă Ecoturistică
14:30 Premiere Cross copii
14:45 Lansare Ghid Ecoturistic – Poarta Carpaților
15:00 Premiere Cross
15:20 Dansuri tradiționale si horă
Tombolă pentru toți participanții – bilete la Aventura Parc Fundata
Prezentare film – proiect “Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus”
14:00 – 15:00 Parada Costumelor populare, tradiționale
16:00 – Prezentare unor pachete ecoturistice
15:00 – 18:00 – Atelier foto, fotografii în costum popular – Casa de Cultură Fundata
18:00  Închiderea Evenimentului, foc de tabără

Intră’n Peisaj! Mai multe detalii găseşti pe www.cem.ro.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.