Calendar de călător: ce evenimente te aşteaptă în luna iunie pe mapamond

Calendar de călător: ce evenimente te aşteaptă în luna iunie pe mapamond
 

Luna iunie aduce o serie de evenimente pe mapamond, fiecare continent având motive de a sărbători, de a intra în competiţie sau de a se bucura de cultură şi tradiţii. Dacă vara acestui an te duce prin ţări mai îndepărtate este posibil să ai ocazia să participi la un eveniment unic. Indiferent de continent, ţările lumii au motive să se bucure de vară şi să le ofere localnicilor şi turiştilor o mulţime de motive de a se distra şi de a se relaxa în locul în care se află. 

US Open Golf Championship, SUA

US Open GolfSursa

Campionatul de golf din Statele Unite ale Americii este cea mai importantă competiţie a acestui sport. Timp de patru zile, cei mai buni jucători de golf din lume se întrec pentru câştigarea cupei, fiind aleşi pentru a participa în această competiţie prin câştigarea turneelor de golf europene sau americane, dar şi prin considerarea gradului de dificultate al partidelor câştigate. Publicul are ocazia să fie alături de jucătorii de golf pe iarbă, pentru a-i putea încuraja şi pentru a trăi alături de ei emoţiile concursului.

Unde: terenuri de golf din toată America
Recomandat pentru: sport de înaltă clasă
Pont: Câştigătorul primeşte aprox. 1.25 milioane dolari, calificarea automată la următoarele 10 US Open-uri şi invitaţii automate de a participa la numeroase alte competiţii de golf.

Rath Yatra, India

Rath YatraSursa

Oraşul Puri, în care se desfăşoară evenimentul, este una dintre locaţiile preferate de turiştii indieni şi din străinătate pentru petrecerea vacanţelor de vară. În plus este o locaţie importantă pe harta hinduismului, pentru că este unul dintre punctele cardinale. Sărbătoarea este una dedicată zeităţilor locale şi înseamnă o mare de oameni ce dansează şi se bucură pe stradă, alături de care imense închinate zeităţilor, de ofrande pentru acestea şi de multe altele ce creează un peisaj plin de viaţă şi de culoare.

Unde: Puri, Orissa, India
Recomandat pentru: coloşi şi mulţimi
Pont: Sărbătoarea are loc pe toate străzile oraşului şi numeroşi indieni vin din celelalte parţi ale ţării pentru a face parte din eveniment.

Yi Torch Festival, China

Yi FestivalSursa

Provincia Yunnan are cel mai mare număr de minorităţi din China. Din acest motiv este şi cea mai bună locaţie pentru organizarea diverselor festivaluri etnice. Acest eveniment este realizat de etnia Yi, care venerează focul. Adunarea are loc la Stone Forest, o minune naturală a lumii, unde participanţii creează tot felul de spectacole în culorile focului. În plus, festivalul este cunoscut pentru faptul că include un ritual prin care femeile îşi marchează disponibilitatea pe haine, printr-o curea cu triunghi. Bărbaţii trebuie să le desfacă accesoriul din talie, dacă sunt interesaţi, însă răspunsul nu trebuie să fie neapărat unul pozitiv.

Unde: Shilin, Yunnan, China
Recomandat pentru: întâmplări colorate în Stone Forest
Pont: Accesoriul triunghiular purtat de femei pe cap nu trebuie atins. Dacă se întamplă, făptaşul trebuie să lucreze în casa femeii timp de 3 ani fără să fie plătit.

Gawai Dayak, Malaezia

Gawai DayakSursa

În partea malaeziană a insulei Borneo, festivalul dedicat populaţiei Dayak, faimoşii vânători de capete din trecut, are loc în junglă. Cu toate că locuitorii zonei stau în oraşe, după anunţarea începutului festivităţilor şi după deschiderea acestora, acţiunea se mută în umbra deasă a junglei, unde participanţii întind mese pentru prieteni şi pentru familie şi unde sărbătoarea începe cu adevărat, într-un cadru natural frumos, sălbatic şi spectaculos, ideal pentru tematica evenimentului.

Unde: Sarawak, Malaezia
Recomandat pentru: cultură, folclor, frumuseţe naturală, sălbăticie, mâncare, băutură şi dans
Pont: pentru cei care vor să participe la eveniment este recomandat să ajungaă în zonă cu câteva zile înainte pentru a cunoaşte oameni noi şi pentru a beneficia de ospitalitatea lor, pentru că vă vor chema să petreceţi alături de ei.

Festivalul Cultural de Dans Laura Aboriginal, Australia

Laura AboriginalSursa

Laura este un mic orăşel din Australia, care pune în scenă una dintre cele mai mari evenimente locale, prin care se celebrează trecutul indigen al ţării şi tradiţiile acestuia prin dans. Dansul este principala activitate a evenimentului, în încercarea de a demonstra tradiţiile indigenilor şi de a transmite mai departe tradiţia culturala şi celor tineri. Acestei activităţi i se adaugă şi competiţii sportive, de asemenea din tradiţia indigenilor, şi numeroase alte evenimente de celebrare a culturii lor.

Unde: North Queensland
Recomandat pentru: cultura indigenă
Pont: Festivalul este organizat pe pământ sacru în afara oraşului, iar alcoolul este strict interzis.

Queenstown Winter Festival, Noua Zeelanda

QueenstownSursa

Într-una dintre cele mai renumite staţiuni montane din lume, Queenstown, are loc un eveniment sportiv de excepţie. Început cu o petrecere gratuită, care se încheie cu focuri de artificii, festivalul durează două săptămâni, timp în care activităţile se ţin lanţ. De la sporturi de iarnă specifice staţiunilor montane cu pârtii, până la sporturi extreme sau sporturi mai neobişnuite pentru acest munte, acest festival include o mulţime de elemente perfecte pentru cei care doresc să admire sau să încerce activităţi sportive noi şi interesante într-un decor alb perfect.

Unde: Queenstown
Recomandat pentru: tineri şi bătrâni, cu rezistenţă la sport şi distracţie 24h din 24h.
Pont: Evenimentele nu au loc numai în oraş, ci şi în Coronet Peak Skifield.

Desigur, mai sunt multe alte evenimente de excepţie în lume. Care dintre aceste evenimente ţi se pare mai interesant?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.