Evenimente în luna mai în judeţul Alba

Evenimente în luna mai în judeţul Alba
 

Luna mai aduce evenimente de factură culturală şi istorică în Alba Iulia. Pentru cei care iubesc arta, cultura, istoria şi sportul, o vizită în oraş în luna mai este perfectă, pentru că numărul mare de evenimente vor aduce ceva pentru fiecare. 

Ziua Cetăţii Vauban

Ziua Cetatii Vauban

Data: 01 mai 2013         
Locaţia: Alba Iulia (cetatea “Alba Carolina”)

Cetatea “Alba Carolina”, cea mai mare din România, îşi deschide din nou, oficial, porţile pentru turişti. Ziua de 1 mai este dedicată fortificaţiei Vauban şi majoritatea evenimentelor vor fi găzduite de şanţul de Sud şi în zona recent reabilitată din interiorul cetăţii “Alba Carolina”.

Festivalul Internaţional “Lucian Blaga”

Data: 06-09 mai 2013, ediţia a XXXIII-a
Locaţia: Sebeş

Promovează naţional şi internaţional opera lui Lucian Blaga, prin editare de carte, prin încurajarea tinerilor creatori şi prin sprijinirea cercetării ştiinţifice a creaţiei lui Blaga, poet şi filosof.

Târgul de carte “Alba Transilvania”

Data: 09-12 mai 2013, ediţia a VI-a
Locaţia: Alba Iulia

Evenimentul e un spectacol al cărţii şi un loc de întâlnire al celor care preţuiesc cuvântul scris. Sunt patru zile în care se lansează cărţi, se dezbat cărţi, se citesc cărţi şi se cumpără cărţi. De la artă şi literatură la economie, sport şi medicină, volumele sunt pentru toate gusturile şi, mai ales, pentru toate buzunarele.

Festivalul “Play for May”

Data: 10-12 mai 2013, ediţia a V-a
Locaţia: Alba Iulia (spaţiile RYMA)

Este un festival al jocului, muzicii, filmului, al unui loc în care găsim fiecare câte ceva care să ne ofere doza de adrenalină căutată, să ne satisfacă nevoia de competiţie sau, pur şi simplu, să ne simţim bine în marea cetate “Alba Carolina”.

Alba Golf Challenge

Golf

Data: 11-12 mai 2013, ediţia a IX-a
Locaţia: terenul de golf “Paul Tomita”, Pianu de Jos

Prima competiţie de tipul PRO AM Internaţional din România, “Alba Golf Challenge” se adresează atât jucătorilor amatori, cât şi jucătorilor profesionişti de golf din ţară şi din străinătate.

Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor

Data: 18 mai 2013, ediţia a VI-a
Locaţia: Alba Iulia (Muzeul Unirii)

2013 e al şaselea an de când Muzeul Naţional al Unirii se conectează la evenimentul naţional “Noaptea muzeelor” şi al patrulea de când îl adaptează în maniera proprie şi profund nonconformistă, sub denumirea: “Noaptea în care istoria prinde viaţă”. Personaje marcante ale istoriei naţionale vor fi prezente la întâlnirea cu vizitatorii, oferindu-le ghidaj şi prilejuri de fotografiere.

Festivalul Alba Jazz

festivalul Alba Jazz

Data: 17-19 mai 2013, ediţia a II-a
Locaţia: Alba Iulia (cetatea “Alba Carolina”)

Din “meniul” anual al Alba Iuliei – în care intră teatru, film, folk, literatură, folclor – părea să lipsească ceva. Jazz-ul. Dacă apreciezi atmosfera inconfundabilă a acordurilor de jazz, în compania unora dintre cei mai bine cotaţi artişti din jazz-ul mondial, te aşteptăm în cetatea Alba Iuliei, în weekend-ul 17-19 mai.

Festivalul “Zilele Municipiului Alba Iulia”

Zilele municipiului Alba Iulia

Data: 24-26 mai 2013, ediţia a X-a
Locaţia: Alba Iulia

Eveniment ajuns la a X-a ediţie, reuneşte participări internaţionale de renume, trupe de acrobaţi şi actori de stradă, teatru de animaţie, evenimente pentru copii şi multe altele.

Indiferent de vârstă sau de pasiuni, judeţul Alba are ceva de oferit pentru toţi turiştii pe tot parcursul lunii mai. Evenimentele se ţin lanţ, aşa că alegeţi cea mai bună perioadă de vizitare a oraşului în funcţie de domeniile care vă interesează.

Informaţii oferite cu sprijinul Centrului de Informare Turistică Alba Iulia şi a Consiliului Judeţean Alba.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.