Un tur cu bicicleta de la izvoarele Dunarii pana la Viena

Un tur cu bicicleta de la izvoarele Dunarii pana la Viena
 

Povestea mea nu se poate rezuma la un singur loc – ea se referă la un traseu care, cel puțin pentru mine, are sens doar ca un întreg și nu poate fi separat în părțile lui componente. S-a întâmplat vara asta și a fost pe departe cea mai palpitantă și memorabilă călătorie de până acum. Ghidul nostru a fost Dunărea, pe care am urmat-o încă de la izvor (Donaueschingen, Germania) și până în maiestuasa capitală a Austriei, Viena. Am acompaniat marele fluviu pe biciclete, împreună cu prietenul meu Claudiu, pedalând în 11 zile cei peste 900 km.

Cazarea pe parcursul turului nostru cu bicicleta

11 nopți au însemnat 11 locuri diferite de cazare. Fiind începători într-ale cicloturismului, nu am putut anticipa cu exactitate câți kilometri vom parcurge în fiecare zi, și drept urmare nu am făcut rezervări nicăieri. Aflam în fiecare dup-amiază unde urma să înnoptăm. Șase nopți au fost petrecute la cort, în camping-uri unde nu am dat niciodată mai mult de 15 euro (2 persoane + cort mic), iar în unele aveau chiar condiții deosebite. Primul în topul meu ar fi cel din Straubing, Germania. Era dotat și cu mașini de spălat și de uscat haine, dar pentru a le folosi trebuie să ai pregătit un pumn de mărunți. Din păcate noi nu am avut, și cum am ajuns seara acolo, nu am mai putut schimba bani, așa că tot la mână am spălat.

Un alt camping, poate nu la fel de bine dotat, dar cu un aer mai romantic a fost cel din sătucul Hermsaal, Germania, amplasat în curtea unui agricultor, în spatele șurii. La categoria pensiuni, Rößner din centrul orașului Passau, Germania, a fost o alegere bună, fiind amenajat într-o casă veche, plină de istorie, cu camere mari și mic dejun decent.

Totuși cel mai bine cred că ne-am simțit la Gasthaus zum Schiffmeister, în Kummnußbaum, Austria, aproape de orașul Melk, unde doamna Anna, o româncă stabilită acolo de 20 de ani, ne-a primit cu ospitalitatea specifică. Condiții foarte bune pentru prețul plătit: 40 euro camera dublă cu mic dejun consistent inclus.

Obiectivele turistice din Germania si Austria

E de la sine înțeles că activitatea noastră principală a fost pedalatul, dar am găsit timp și energie în fiecare zi să ne bucurăm de peisaje superbe și orașe frumoase pe care le-aș revedea cu plăcere. O să iau pe rând câteva locuri pe care le-am vizitat, în ordinea în care le-am văzut.

Începem cu Germania. Donaueschingen este un oraș micuț pe care îl faci la pas în câteva ore. Atracția turistică principală acolo este izvorul Dunării, dar și mai plăcută e o plimbare prin parcul palatului Fürstenberg, unde lebedele, rațele și gâștele sunt în elementul lor.

În Sigmaringen am admirat în primul rând castelul impunător al dinastiei Hohenzollern, dar și primăria și străzile pietonale din centru. Ulm e un oraș în care clădirile moderne le însoțesc armonios pe cele istorice, adevărate monumente arhitecturale, în special cea mai înaltă biserică din lume, cu un turn de 161.6 metri. Dacă nu aveți frică de înălțimi și nu sunteți claustrofobici, vă recomand să urcați cele 768 de trepte ale turnului, unde veți fi recompensați nu doar cu panorama orașului, ci și cu o priveliște ce se întinde până la Alpi în zilele senine. Tot în Ulm am savurat câte o cafea și o prăjitură excelentă la un ‘Bäckerei’ din centru, fiind mari admiratori ai patiseriilor și cofetăriilor nemțești și austriece.

În Donauwörth am avut ocazia să admirăm mașinile de epocă expuse cu mândrie de proprietari pe străzile orașului în cadrul unui festival local. Plimbarea pe Dunăre cu vaporașul de la abația Weltenburg până la Kelheim a fost un bun prilej de a ne bucura de cheile superbe pe care fluviul nostru le-a creat în drumul său. La abația Weltenburg am savurat cea mai bună bere din toata excursia, bere ce are o tradiție de mai bine de un mileniu.

Alte orașe nemțești de care îmi amintesc cu plăcere sunt Regensburg și Passau, unde merită să stai câteva zile în fiecare pentru a le explora așa cum trebuie.

În Austria, un loc ce m-a surprins în mod plăcut a fost orașul Linz, despre care știam că e un oraș mai mult industrial. S-a dovedit a fi un oraș plin de viață, cu oameni veseli și clădiri frumoase. Norocul a făcut să ne suprapunem cu un eveniment numit ‘Wein&Kunst’ (vin și artă): străzi întregi pline de corturi în care se vindeau felurite tipuri de vin, dar și o zonă cu tablouri, bijuterii deosebite și alte creații artistice. Ne-am strecurat și noi printre mulțimea de oameni gălăgioși și am încercat două sortimente de vin. Riesling-ul ne-a plăcut cel mai mult și de aceea, când am trecut prin zona Wachau, renumită pentru vinurile sale, ne-am luat o sticlă pentru acasă de la o familie de viticultori locali.

Impresii si ponturi despre turul cu bicicleta prin Germania si Austria

M-a impresionat faptul că noi am fost printre cei mai tineri cicloturiști de pe tot traseul (23 & 25 ani). Ce la noi e privit ca o chestie extremă, poate chiar ciudată, la ei e ceva absolut normal, mai ales pentru persoane de 50 - 70 de ani. Am intâlnit destul de des și familii cu copii. Majoritatea bicicliștilor pe care îi intâlneam saluta, iar asta m-a făcut să mă simt că fac parte din comunitatea lor. Un mare plus e infrastructura pentru acest traseu. Fie asfaltate, fie cu un pietriș special, pistele pentru biciclete au fost prezente pe 90% din traseu, rareori fiind nevoiți să mergem pe străzi puțin circulate.

Impresionantă mi s-a părut și ideea în sine de a acompania acest mare fluviu de la izvor, urmărindu-l cum crește văzând cu ochii, și cum a marcat locurile prin care a trecut, multe din orașe dezvoltându-se tocmai datorită prezenței Dunării acolo. Deja mă gândesc cu nerăbdare la vara viitoare, când vom continua călătoria de-a lungul Dunării până la granița cu România, lăsând traseul din țara noastră pentru al treilea an.

În primul rând, nu ne-am ales prea bine mijlocul de transport până la Donaueschingen. Am pornit de la Cluj-Napoca cu mașina personală, am lăsat-o în Viena și de acolo am schimbat 5 trenuri până la destinație, lucru destul de greu mai ales pentru că aveam bicicletele după noi. A durat mai mult de o zi tot drumul și a fost extrem de obositor.

O experiență neplăcută, singura de acest gen, a fost când ne-am oprit să luăm micul dejun la Gasthof Binden, în Enghagen, Austria. În afara faptului că era foarte sărăcăcios, am primit cubulețe de unt expirat, iar când le-am atras atenția asupra faptului, doamna de-acolo mi-a explicat senină că nu e nicio problemă, untul nu se strică la data de pe ambalaj, e bun și după. Într-un final ni s-a adus o bucată de unt dintr-un pachet nou, pe care mi l-a băgat cu silă sub nas să văd că are termenul valabil. Am fost tratați foarte urât acolo și am avut noroc cu sechelele mele de germană, că altfel nu ne înțelegeam cu ei. Am acceptat pentru că eram flămânzi și nu mai aveam provizii la noi.

Am avut parte și de un loc de cazare care nu ne-a plăcut: Rolten Inn din Passau. Camera era de 2 metri pătrați, patul fiind la fel de lat ca și camera. Baie pe hol, fără mic dejun inclus și preț prea mare pentru condițiile oferite: 50 euro camera. Cum Passau a fost singurul oraș în care am petrecut 2 nopți, a doua zi ne-am decazat imediat și am căutat alt loc.

Sfaturi pentru cei care vor sa faca un tur cu bicicleta

Dacă mergeți pe un buget limitat, cum a fost cazul nostru, recomand cu căldură să stați la cort în camping-uri special amenajate, măcar pe vreme bună. Cel puțin o masă pe zi cred că poate fi acoperită cu bani puțini cu provizii de la supermarket (Netto, Lidl): supe la plic, conserve, salate, cornuri proaspete etc. Nu uitați că duminica aproape totul este închis în Germania și Austria, mai puțin restaurantele, așa că asigurați-vă că aveți tot ce vă trebuie din timp.

În orașe foarte mici e foarte probabil să nu mai găsiți nici restaurante deschise dupa ora 9 seara, indiferent de zi. Noi am pățit-o. Ca și mijloc de transport până în Donaueschingen, cred că cea mai bună variantă este totuși autocarul, mai ales dacă sunteți cu biciclete. Dacă nu, avionul este cu siguranță cel mai rapid mod de a ajunge (cel mai apropiat aeroport: Stuttgart), iar dacă rezervați din timp, sigur se găsesc și prețuri bune.

Obiecte importante ce vă vor fi de folos: cremă de protecție solară, spray de protecție împotriva țânțarilor, pelerină de ploaie/umbrelă. Toate locurile pe care le-am menționat deja merită văzute, sper că v-am convins măcar un pic. Ca și produse, nu ezitați să luați produse de casă de la țăranii din zona Wachau; noi am luat o sticlă de Marille Schnaps (un fel de palincă de caise), dar aveau și tot felul de dulcețuri, gemuri frumos prezentate și nu prea scumpe.

Să aveți o vacanță deosebită!

Ar mai fi lucruri de spus, dar pana la urma fiecare isi traieste povestea dupa propriul stil… Imi pare bine ca am avut ocazia sa retraiesc sentimentele acestui concediu, chiar si pentru cateva minute, pentru ca fiecare calatorie in care "ne reintoarcem", chiar si cu gandul ne invata aceeasi lectie: in concediu se traieste in prezent – ca sa ne putem hrani cu amintirile frumoase pana la urmatoarea escapada!

Acestea sunt cateva din motivele pentru care aleg sa fiu ghidul turistic al acestui loc, "functie" care ma trimite automat in concursul "Povestea vacantei mele". Numele meu este Oana Trandafir si aceasta este povestea pe care va recomand sa o votati!

Poze din turul nostru cu bicicleta in Germania si Austria

Casa Moşului

Realizat in colaborare cu: Casa Moşului

Pensiunea Casa Mosului din Cârţisoara situatã în imediata apropiere a centrului comunei, te întâmpinã cu ospitalitatea specificã zonei de munte. Oamenii pe care îi veţi întâlni aici, mâncarea şi bãuturile tradiţionale de cea mai bunã calitate precum şi condiţiile de cazare de 4 stele vor crea atmosfera de recreere, confort, linişte şi relaxare pe care le-aţi dorit.

www.casa-mosului.ro

 

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.