Dresda - 10 obiective turistice de vizitat pentru a descoperi oraşul vechi

Dresda - 10 obiective turistice de vizitat pentru a descoperi oraşul vechi
 

Capitală a landului federal Saxonia, Dresda este situată pe malurile râului Elba, la o distanţă de 205 km faţă de Berlin, 152 km faţă de Praga şi 461 km faţă de Viena. Cu o suprafaţă de aproximativ 330 km², este considerat al patrulea oraş din Germania şi mai bine de 60% din teritoriu este reprezentat de păduri şi spaţii verzi incluzând 4 rezervaţii naturale, 12 zone de conservare a peisajului şi 110 monumente naturale şi elemente de peisaj protejate.

Faima oraşului Dresda este strâns legată de tradiţia muzicală, iar corul de băieţi Dresdner Kreuzchor este recunoscut la nivel internaţional de mai bine de 500 de ani. Festivalul de muzică ce se desfăşoară anul la sfârşit de mai, sau la începutul lunii iunie, atrage milioane de turişti dornici să redescopere operele lui Weber, Wagner sau Strauss. Pe lângă muzică şi artă, încă din perioada barocă Dresdei i s-a dus faima ca fiind locul în care multe invenţii și idei creative sau inovative au luat naştere, precum: primul porţelan realizat în Europa (porțelanul de Meissen), prima cale ferată construită pe distanţe lungi, prima bere germană Pilsener, filtrul de cafea, aparatul de fotografiat SLR, tubul de pastă de dinţi sau apa de gură.

Frumuseţea nemărgninită a oraşului l-a determinat pe scriitorul german Erich Kästner să descrie Dresda ca fiind "o triadă compusă din istorie, artă şi natură", şi cu siguranţă o vizită în Dresda vă va asigura o călători prin întreaga istorie a Saxoniei. În ciuda distrugerilor suferinte în timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul vechi din Dresda şi-a păstrat şi redobândit armonia arhitecturală de dinainte de război, iar cele mai impresionante simboluri şi obiective turistice ale sale sunt:

Theaterplatz

Casa operei Semper (Semperoper) din Theaterplatz cunoscută inițial drept Hoftheater, a fost construită în perioada 1871 - 1878 după planurile lui Gottfried Semper, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri de teatru ale secolului al 19-lea şi fiind totodată şi singurul teatrul din Germania care poartă numele propriului arhitect. Clădirea operei a fost distrusă în totalitate în anul 1945 şi redeschisă 40 de ani mai târziu în 1985, fiind reconstruită cu o atenţie deosebită asupra detaliilor arhitecturale. De-a lungul timpului casa operei a fost martora multor evenimente și premieri muzicale, iar în prezent orchestra de stat din Dresda, una dintre cele mai renumite orchestre din lume, îşi susţine concertele în minunata Semperoper.

Zwinger

Se prezintă sub forma unui somptuos interior al unei fortăreţe medievale, a fost realizat între 1710 şi 1738 la dorinţa regelui Augustus cel Puternic (Friedrich Augustus I) de către arhitectul Matthäus Daniel Pöppelmann şi de către sculptorul Balthasar Permoser. Dacă proiectul iniţial prevedea construcţia unei orangerii şi a unei pieţe destinată festivalurilor, cu timpul numeroase opere de artă au decorat pavilioanele şi galeriile acestui complex de clădiri faimos, conceput în stilul baroc. Fântâna Nymphenbad atrage atenţia oricărui turist, iar coroana, vulturul şi stema sunt întruchiparea stilizată a regelui Augustus cel Puternic. Pavilionul Glockenspiel (denumit astfel după clopotele din porţelan Meissen, aduse în 1936) găzduieşte cea mai mare colecţie de porţelanuri din lume.

Residenzschloss

Palatul regal a fost construit la sfârşitul secolului al 15-lea pe ruinele unui fost castel medieval şi prezintă o superbă faţadă neorenascentistă, Hausmannsturm înalt de 100 m fiind cel mai vechi turn al palatului.

Hofkirche

Biserica catolică este catedrala diecezei Dreda-Meissen şi a fost construită la mijlocul secolului al 18-lea de către arhitectul italian Gaetano Chiaveri sub forma unei basilice cu trei nave şi cu patru capele. Turnul înalt de 83,5 m prezintă o frumuseţe aparte, iar interiorul luxos al bisericii include o orgă realizată de maestrul saxon Gottfried Silbermann, şi tot în interior se găseşte şi cripta în care a fost îngropată inima lui Augustus cel Puternic.

Brühlsche Terrasse

În secolul al 18-lea, Brühlsche Terrasse reprezenta de fapt imensa grădină privată a ministrului Heinrich von Brühl, al cărui nume îl poartă şi astăzi. Un secol mai târziu, terasa s-a transformat într-un superb loc de promenadă accesibil oricui, şi oferă o încântătoare panoramă către fosta clădirea a parlamentului, către Frauenkirche şi către Academia de Artă. Pe malurile Elbei din imediata apropiere, stă ancorată cea mai veche flotă de vapoare din lume, unele dintre vase având şi peste 100 de ani vechime, fiind perfect funcţionale.

Frauenkirche

 

Denumită de localnici şi Clopotul de Piatră, se află în piaţa Neumarkt şi este cea mai importantă biserică protestantă, fiind construită între anii 1726 -1743 după schiţele lui George Bähr. Distrusă în urma bombardamentelor din anul 1945, biserica a fost reconstruită 60 de ani mai târziu, folosindu-se un număr mare de bucăţi de marmură recuperate dintre dărâmături.

Altmarkt sau Piaţa Veche

Altmarkt sau Piaţa Veche reprezintă cea mai veche piaţă din Dresda şi aici se organizează numeroase evenimente de-a lungul anului, printre care şi Striezelmarkt, considerată cea mai veche piaţă organizată cu prilejul Crăciunului. Distruse în timpul celui de-al doilea război mondial, piaţa Altmarkt şi clădirile din împrejurimi au fost reconstruite între 1953 -1956 păstrându-se stilul baroc, iar în anul 1969 Palatul Culturii a fost ridicat în partea de nord a pieţei.

Biserica Sfintei Cruci

Kreuzchirche a fost construită pe locul unei vechi biserici ce a aparţinut secolul al 13-lea, denumită Nikolaikirche. Astfel, actuala biserică a fost realizată între anii 1764 -1800 în stilul barocului târziu şi în stilul clasic timpuriu, şi poate adăposti până la 4000 de oameni. Turnul bisericii asigură o privelişte unică asupra oraşului şi a văii râului Elba. Kreuzchirche este recunoscută atât pentru corul de băieţi Dresden Kreuzchor, cât şi pentru faptul că tot aici au loc şi slujbele oficiate de episcopul regional al comunităţiilor de religie protestantă.

Rathaus

Primăria oraşului, a fost construită între 1904 -1910 de către arhitecţii Karl Roth şi Edmund Bräter pentru administraţia oraşului, iar turnul înalt de 98 de metri străjuieşte oraşul prin statuia aurită a eroului din metologia greacă, Hercule.

Prager Strasse

O plimbare completă prin centrul vechi se termină pe Prager Strasse, Altmakt sau Wilsdruffer Strasse, considerate principalele artere comerciale ale oraşului, şi unde magazinele de toate felurile cheamă turiştii la cumpărături, iar restaurantele şi cafenele îi invită la o ceaşcă de cafea savurând alături o delicioasă prăjitură Eierschecke sau, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, o bucată de Christstollen.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.