Destinație de weekend: Roșia Montană, în județul Alba

Destinație de weekend: Roșia Montană, în județul Alba
 

Roşia Montană este o alegere excelentă pentru o excursie de weekend, în ciuda știrilor negative care au înconjurat-o în ultimii ani. Pe lângă minele ce pot fi vizitate, în acest loc pitoresc se organizează o mulțime de evenimente culturale interesante, care cu siguranță îți vor atrage atenția. Așa că hai împreună cu noi într-o aventură de weekend la Roșia Montană!

Unde se află Roșia Montană

Rosia Montana

Fotografie preluata de pe Facebook. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Roşia Montană este o comună cu iz montan din Transilvania. Începând cu 2016 patrimoniul din Roşia Montană se bucură de recunoaşterea oficială a UNESCO, fiind declarat sit istoric. Mineritul nu se mai practică în Roşia Montană din 2006, iar din punct de vedere economic acest fenomen a afectat mai mult decat a ajutat. Însa, impactul asupra mediului și a turismului a fost unul cu siguranță pozitiv.

Roșia Montană se află la doar 76 de kilometri de Alba Iulia. Dacă pleci din Abrud, pe drumul DN 74A, la kilometrul 4, în apropierea localității Dăroaia, faci dreapta și continui pe drumul județean încă 6 kilometri. 

Citește și: 10 locuri de vizitat în Transilvania

De ce să vizitezi Roșia Montană?

Rosia Montana

Fotografie preluata de pe Facebook. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Unele dintre cele mai populare obiective turistice din Roșia Montană sunt fostele exploatări miniere romane, cunoscute sub numele de Dealul Cetății. Nu trebuie să mergi decât jumătate de oră din centrul localității pentru a da de acest loc interesant unde au fost descoperite 25 de table ce atestă existența milenară a oamenilor în această regiune. Pe Dealul Cetății din Roșia Montană vei putea vizita și Cetatea Alburnus Maior, vechiul punct de apărare al localității și al exploatării miniere. Aici au fost descoperite o sumedenie de artefacte, morminte și inscripții în latină și greacă. 

Toate aceste descoperiri arheologice pot fi admirate la Muzeul Mineritului din Roșia Montană, unde ai ocazia de a explora și fostele galerii romane, ce se întind pe zeci de kilometri. Programul de vizită este de luni până vineri între orele 8 şi 14. Se alcătuiesc grupuri de minim cinci persoane şi se vizitează în subteran aproximativ 200 de metri de galerii din perioada romană săpate cu dalta şi ciocanul.

Rosia Montana

Fotografie preluata de pe f-81-kma.blogspot.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Roșia Montană se mândrește și cu o serie de case vechi ce datează din secolele XVII - XIX fiind declarate monumente de arhitectură populară. Cei care vor să dea o mână de ajutor în conservarea acestor clădiri istorice, pot... adopta o casă prin intremediul unei organizații care susține recuperarea și restaurarea caselor valoroase din Roșia Montană.

În cadrul proiectului "Adoptă o casă" se organizează și Săptămâna Patrimoniului la Roşia Montană, un eveniment cultural în cadrul căruia au loc ateliere, proiecţii de film şi trasee turistice cu specific local. În cadrul acestui eveniment inedit, participanţii pot exersa principiile fotografiei dimineaţa la răsarit, pot spune poveşti în jurul focului cu localnicii sau chiar pot să înveţe zidărie şi tencuială de la meșteri locali.

Ce să vezi în jurul localității Roșia Montană

Taul Brazi - Rosia Montana

Fotografie preluata de pe YouTube. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Frumusețea zonei în care se află Roșia Montană te va impresiona cu siguranță, așa că alocă-ți câteva ore și pentru a explora împrejurimile. Noi îți recomandăm lacul Tăul Brazi, o adevărată oază de liniște la doar câțiva kilometri de localitate. Lacul Tăul Brazi este de dimensiuni mici, înconjurat de brazi şi populat de… peşti exotici. Simpaticele creaturi sunt de un portocaliu aprins şi dimensiuni mari, amuzând curioșii prin felul în care sar după mâncare.

De asemenea, trebuie să explorezi și două situri geologice protejate aflate în vecinătatea localității Roșia Montană: Piatra Corbului și Piatra Despicată. Piatra Corbului este o formațiune din andezit ce seamănă cu o cetate în ruine sau cu capul unui corb, în timp ce Piatra Despicată este o stâncă uriașă formată dintr-un tip de rocă care nu este specific locului. Legenda spune că impunătoarea stâncă a fost adusă aici de un uriaș.

Piatra Corbului - Rosia Montana

Fotografie preluata de pe romanianturism.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Citește și Curiozități despre localitatea Roșia Montană din Munții Apuseni

Dacă ești decis să petreci mai multe zile la Roșia Montană (ceea ce noi îți recomandăm cu căldură Laughing), atunci trebuie să știi că opţiunile pentru cazare pot fi tradiţionale… sau nu. Poti opta pentru cazarea la una dintre pensiunile care te aşteaptă cu drag sau poţi sta cu cortul. Dacă alegi ceea de-a doua variantă, este un fapt cunoscut acela că locuitorii din comună sunt întotdeauna bucuroşi să îşi spună povestea şi să primească turişti entuziaşti, de aceea te vor găzdui cu cortul în curţile lor.

Dacă și tu vrei să petreci un weekend minunat în acest loc minunat, iată ce locuri de cazare în Roșia Montană îți recomandăm.

Tu ai vizitat Roșia Montană? Ce ți-a plăcut cel mai mult în acest loc minunat?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.