Destinație de weekend: Biertan

Destinație de weekend: Biertan
 

Transilvania atrage prin frumusețea peisajelor, prin împletirea culturilor și uimitoarele legende. Localitatea Biertan așezată în centrul României la 80 km de Sibiu și 29 km de Mediaș atrage turiștii cu străduțele vechi de sute de ani, cu arcadele medievale și cu impresionanta biserică fortificată.

Scurt istoric și localizare

Atestată documentar în 1283 face parte din primele așezări de sași din Ardeal. Ca la orice așezare săsească casele sunt dispuse în jurul unei piețe centrale dominată de impunatoarea biserică-cetate.

Complexul arhitectural amplasat pe un deal este format din biserică și centura de fortificații. Biserica veche de peste 500 de ani a fost construită de meșteri din Nuremberg și Viena. Altarul impresionant, amvonul din piatră și orga impunătoare arată puternica influență sud-germană. 

Biertan

Fotografie preluata de pe sibiu-turism.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor 

Atracții turistice din Biertan

Biserica este înconjurată de trei ziduri și șapte bastioane. Zidul interior include turnul de poartă, turnul cu ceas și mausoleul. Alte turnuri au avut diverse utilizări: sediul primariei, depozitul de slănină – mâncarea de bază a sașilor fiind pâine cu slănină și ceapă roșie, depozitul pentru zestrea fetelor.

În bastionul estic se află "carcera" unde erau închise pentru două săptămâni cuplurile care doreau să divorțeze. Camera de dimensiuni mici avea o masa și un pat, iar comunitatea sașilor punea la dispoziția soților certați și o farfurie, o lingură și o cană pentru apă. Legenda spune că doar o singură pereche din cele închise de-a lungul timpului (peste 300 de ani) a rămas neclintită în hotărârea de a divorța, celelalte s-au împăcat.

Biertan

Fotografie preluata de pe discovertarnavamare.org. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Lângă biserică se află un bolovan mare pe care, în fiecare duminică, erau așezați cei care făceau rele în timpul săptămânii pentru a fi văzuți de întreaga comunitate. Astfel se realiza educarea și integrarea acestora în comunitate.

Accesul spre biserică se face printr-o scară cu 70 de trepte din lemn de stejar care pornește din piața centrală, aceeași cu piața satului din evul mediu. Biserica are trei uși de acces amplasate spre trei puncte cardinale: vest, nord și sud. Interiorul bisericii impresionează prin altarul compus din 28 de panouri pictate în perioada 1482-1513 și ușa sacristiei prevazută cu 19 încuietori. În sacristie se păstrau în vremuri tulburi tezaurul bisericii și avuțiile sătenilor.

Ce alte localităţi magice din România ai vizitat în vacanţele de weekend?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.