Descoperă România: 5 oraşe pe care trebuie să le vizitezi

Descoperă România: 5 oraşe pe care trebuie să le vizitezi
 

Dincolo de frumuseţile naturii din ţara noastră, avem şi o mulţime de oraşe frumoase pe care merită să le vizitezi. Fie că au o cultură şi o istorie aparte, fie că se remarcă prin modernitatea lor, am ales cinci dintre oraşele pe care trebuie să le vizitezi măcar o dată în România şi îţi voi spune şi de ce trebuie să faci asta! Smile

Iaşi

Iaşi

Mai vechea capitală a frumoasei ţări a Moldovei, Iaşiul este şi acum un centru regional deosebit de important. Oraşul se laudă cu prima universitate din România, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, şi cu o istorie îndelungată şi bogată, ce a dus la consolidarea rolului deţinut de Iaşi în ţara noastră.

Atracţii turistice din Iaşi: Muzeul Unirii, Piaţa Unirii, Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, Palatul Culturii, Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, Colina Copou.

Timişoara

Timişoara

Timişoara este centrul urban al vestului ţării şi o destinaţie de city break reuşită. Ai ocazia de a admira un oraş în care se împletesc nenumărate culturi, ale căror influenţe sunt vizibile nu numai în viaţa culturală a oraşului, ci în toate aspectele.

Atracţii turistice din Timişoara: Teatrul Naţional şi Opera Română, Teatrul German, Teatrul Maghiar, Parcul Rozelor, Castelul Huniade, Muzeul de Artă din Palatul Baroc.

Cluj-Napoca

Cluj-Napoca

Una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei, oraşul Cluj-Napoca este un centru de cultură şi istorie, bogat în obiective turistice de toate felurile. În plus, aerul occidental al oraşului şi dispunerea sa geografică îl fac deosebit de atractiv pentru turiştii tineri.

Atracţii turistice din Cluj-Napoca: Fabrica de Pensule, Teatrul Naţional Lucian Blaga, Muzeul de Artă din Palatul Banffy, Cetăţuia.

Sibiu

Sibiu

Sibiul este un oraş cu profunde influenţe germanice şi singurul oraş din România care a primit titlul de Capitală Culturală Europeană până acum. Acestea sunt doar două dintre motivele deosebit de importante pentru care trebuie să petreci o vacanţă la Sibiu!

Atracţii turistice din Sibiu: Parcul Cetăţii, Piaţa Mare, Turnul Sfatului, Piaţa Mică, Podul Minciunilor, Muzeul ASTRA, Muzeul Naţional Brukenthal.

Bucureşti

Bucureşti

Capitala ţării, Bucureşti, este de departe un oraş numai bun pentru o scurtă vacanţă. Vei găsi aici o selecţie impresionantă de atracţii turistice pentru toate gusturile, de la cele culturale şi istorice, la cele sportive şi de tineret şi nu numai.

Atracţii turistice din Bucureşti: Ateneul Român, Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Arena Naţională, Centrul Vechi, Muzeul de Ştiinţe Naturale Grigore Antipa.

Ce alte oraşe din România ai mai adăuga listei noastre?

     

Descoperă România şi citeşte şi despre 5 mănăstiri pe care trebuie să le vezi, 5 saline în care trebuie să ajungi şi 5 lacuri naturale pe care trebuie să le vezi!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.