Curiozităţi din întreaga lume: ţări unice în lume

Curiozităţi din întreaga lume: ţări unice în lume
 

Dacă nu ştiai că în Canada există peste 3 milioane de lacuri, adică aproximativ 60% din lacurile din întreaga lume, dacă nu ştiai că în Indonezia exsită peste 17.500 de insule sau dacă nu ştiai că în Libia ploua o dată la câţiva zeci de ani, ai ajuns unde trebuie...

Astăzi am decis să lansez seria de articole de tipul "Curiozităţi din întreaga lume". După cum spune şi titlul articolului, încep să vă prezint câteva ţări, care sunt reprezentate de câte ceva unic, ce numai şi numai la ei se găseşte.

Canada, Indonezia, Libia, Mongolia, Suriname, Ucraina sau Australia sunt doat câteva dintre ele, aşa că, dragii mei curioşi, vă doresc lectură plăcută:

Canada – ţara cu cel mai mare număr de lacuri din lume

După cum v-am spus şi în prezentare, Canada găzduieşte 60% din lacurile din întreaga lume. Acest lucru se întâmplă din cauza sistemelor de drenaj răspândite în toată ţara. Numărul total de lacuri din Canada nu este cunoscut, dar se presupune că este undeva la 3 milioane. În unele regiuni există mai mult de 30 de lacuri pe 100 de kilometri pătraţi.

Indonezia – ţara cu cele mai multe insule din lume

Întrebarea este: câte? Simplu... aproximativ 17.500. Indonezia este o ţară cu 81.350 de kilometri de coastă, dintre care doar 6000 sunt locuiţi. 10 – 15% din recifele de corali din lume se găsesc aici.

Libia – ţara cu cea mai mare întindere de deşert din lume

Mai exact: 99%. Libia este ţara care găzduieşte cea mai mare întidere deşertică din lume. Există locuri în care pământul arid nu a mai văzut un stop de apă chiar şi de zeci de ani.

Mongolia – ţara cu cea mai mică densitate a populaţei

Mongolia este ţara cu cea mai mică densitate a populaţei pe kilometru pătrat. Aproximativ 1.7 persoane pe kilometru pătrat. Mongolia are 2.5 milioane de persoane şi ocupă 600.000 de kilometri pătraţi. O foarte mare parte a populaţei locuieşte în mediul urban, iar zona ruală se poate numi... goală.

Surinam – ţara ce găzduieşte cea mai mare suprafaţă de junglă

91% din suprafaţa totală a terenurilor din Surinam este acoperită cu junglă: 16.3 milioane de hectare sau 63.000 de kilometri pătraţi. 400.000 de locuitori locuiesc în oraşele de coastă şi în capitală, în timp ce doar 5% din populaţia ţării locuiesc în junglă.

Ucraina – ţara cu cea mai mare scădere a natalităţii

În Ucraina natalitatea scade cu 0.8% în fiecare an. Dacă lucrurile nu se schimbă, până în 2050 Ucraina îşi va pierde 28% din populaţia ţării. De la 46 milioane, cât are în momentul de faţă, va ajunge la 33 milioane în următorii 30 de ani.

 

Citeşte şi: 10 cele mai izolate aşezări de pe pământCele mai ciudate aşezări din întreaga lumeTOP 10 cele mai bizare clădiri din lume şi Cele mai interesante lacuri din întreaga lume.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.