Cum să rezişti unui zbor lung

Cum să rezişti unui zbor lung
 

Zborurile lungi ne duc în cele mai îndepărtate şi mai frumoase destinaţii. Chiar dacă finalitatea este una deosebită, până să ajungem în acel loc îndepărtat, trebuie să facem faţă statului în avion ore îndelungate. Pentru că vrem să te bucuri de fiecare vacanţă şi să nu vezi drumul ca pe o provocare, ţi-am pregătit o listă de sfaturi practice pentru a face faţă cu brio unui zbor lung.

Alege bine locul în avion

Dacă ai posibilitatea, alege un loc potrivit pentru tine în avion. Află cum sunt poziţionate scaunele, unde este toaleta sau în care zonă din avion se simt mai puţin vibraţiile puternice. Apoi, pregăteşte-ţi locul: aşează-ţi la îndemână toate obiectele de care ai putea avea nevoie. Şi nu uita, locul de la geam este pentru somn, locul de la culoar este pentru cei mai activi.

Somn uşor

Cea mai uşoară modalitatea de a face timpul să treacă repede este să dormi o parte din zbor. Dacă vrei un zbor relaxant, ia cu tine trei lucruri: căşti cu sistem de reducere a zgomotul, mască de somn care îţi acoperă ochii şi pernă de călătorie. Te vei trezi revigorat şi gata de aventuri.

Distează-te

Pentru a face timpul să treacă mai uşor, ocupă-l cu ceva. Ia cu tine în avion o carte, reviste, tableta sau muzică şi căşti. Nu uita să-ţi încarci telefonul înainte să pleci de acasă. Mai ia cu tine snacks-uri, gustări dulci şi o sticlă de apă plată, după ce treci de zona de securitate.

Modă sau confort?

Un alt aspect important este alegerea hainelor. Evită curele, fermoare, accesorii mari, metalice şi alege haine cu un material moale şi care lasă pielea să respire. Pentru a te simţi confortabil, hainele joacă un rol esenţial. Poartă pantaloni lejeri, un top din bumbac şi încălţăminte care nu te stânge.

Bagajul de mână

Alege un bagaj de mână care încape în spaţiul special amenajat. Nu uita să iei cu tine o lanternă mică în cazul în care pierzi ceva în avion, cremă hidratantă, balsam de buze, perie şi pastă de dinţi de mărime mică, medicamente, şerveţele umede antibacteriene etc. Este esenţial să te hidratezi.

Nu sta în aceeaşi poziţie

Ridică-te, din când în când, de pe scaun şi întinde-te. Este important să te plimbi puţin prin avion pentru a preveni durerile musculare şi circulaţia lentă. Caută exerciţii pe care le poţi face în avion şi efectuează-le periodic.

Care sunt trucurile tale de a avea un zbor lung mai plăcut?

       

Zborurile spre vacanţă îţi dau mereu bătăi de cap? Citeşte şi cele 6 reguli de supravieţuire în aeroport!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.