2.400 de kilometri patrati de munti acoperiti cu obiective turistice unice, cascade si lacuri glaciare, peisaje si panorame infinite, toate vizitate de o categorie restransa de...
Copenhaga, poarta spre cultura scandinava
27.08.2012
Articol publicat în ORAŞELE LUMII
Articol scris de Ambasadorul nostru
Norbert Kolozsvari
M-am nascut si am crescut in Baia Mare, unde am inceput inca de mic sa calatoresc si sa descopar minunatul cadru natural din Maramures.
Imi place sa descopar culturi noi si sa ascult povestile localnicilor legate de diferitele atractii turistice. Momentan m-am stabilit in Aalborg, Danemarca, unde studiez si ma ocup de voluntariat.
Despre Norbert KolozsvariEchipa Ghiduri-Turistice.info
Tipăreşte articolul
Click aici pentru a tipări rapid articolul.
Vrei să citeşti articolele ca flux de RSS ?
Abonează-te la RSS ghiduri-turistice.info.
Danemarca nu este o tara foarte mare, dar este una din putinele tari in care dezvoltarea durabila a societatii este determinata de modul in care inovatia este strans legata de mostenirea istorica si culturala. De aproape doi ani Danemarca a devenit a doua mea casa, iar ocazia de a vizita Copenhaga mi-a oferit prilejul de a intelege mai bine acesta mentalitate pe care se bazeaza societatea daneza.
Facand o comparatie cu Aalborg, orasul in care locuiesc, Copenhaga este un oras imens, oferind atractii pe gustul oricarui turist. De cand locuiesc aici, am auzit multe lucruri despre Copenhaga, atat de multe incat pentru a vizita toate obiectivele, in singura zi pe care o aveam la dispozitie, a fost nevoie de un plan bine pus la punct. Cea mai rapida metoda de transport este bicicleta, dar si mijloacele de transport in comun precum metroul sau autobusul sunt foarte frecventate. Optiunea mea a fost sa iau la pas centrul orasului avand alaturi de mine un bun prieten care locuieste acolo.

Fantana Stork de pe Strøget (cea mai lunga strada pietonala)
Prin traducere Copenhaga inseamna portul pentru comert. Portul si canalele care candva aveau functie economica sau strategica, s-au transformat in adevarate atractii pentru turisti. Vara in zilele insorite portul se umple de localnici care vor sa se relaxeze in aer liber, iar luand exemplul lor, am stat si noi putin sa admiram orasul, dar mai ales cladirea operei, o constructie impresionanta.

Cartierul Nyhavn, Copenhaga
Fiind pasionat de ambarcatiuni de toate felurile, portul dar mai ales cartierul Nyhavn au oferit o colectie impresionanta de barci si vapoare de la cele vechi pana la cele mai noi. Nu poti sa treci prin acest cartier si sa nu remarci dinamica localnicilor. Nyhavn este construit de o parte si de alta a unui canal navigabil care duce spre centrul orasului. In trecut acesta avea o importanta strategica, dar astazi cartierul este impanzit de restaurante si localuri.

Mica Sirena, Copenhaga
Fara a ne indeparta de port, facem o oprire si la Mica Sirena, celebra statuie reprezentand un personaj din povestile lui Hans Christian Andersen. Impresia generala a turistilor, pe care trebuie sa marturisesc ca am avut-o si eu este ca statuia este cam mica. Evident primesc imediat raspunsul ca statuia se numeste Mica Sirena. Exista insa si detalii mai putin cunoscuta cum ar fi ca statuia si-a pierdut capul de doua ori de-a lungul timpului sau ca sculptorul a avut modele diferite pentru cap si corp. In anul 2013 statuia va implini 100 de ani de existent.
Din punct de vedere istoric, orasul a conservat foarte bine cladirile si cartierele vechi, care acum sunt ca un magnet pentru turistii pasionati de povestile din trecutul orasului. Important de mentionat este cetatea Kastelet, una din cele mai bine pastrate fortificatii daneze, datand din secolul al XVII-lea. In interiorul acesteia se afla cladiri construite de diferiti regi de-a lungul istoriei, iar imprejurimile sunt pazite de tunuri.

Castelul Amalienborg, Copenhaga
Danezii au un respect deosebit pentru regina si familia regala asa ca nu se putea sa trecem indiferenti pe langa castelele regale. Cel mai important castel este Amalienborg, resedinta regala. Daca vizitati palatele si steagul Danemarcei este ancorat inseamna ca familia regala este acasa. Un eveniment interesant este schimbul de garzi care se petrece zilnic la ora 12:00. Castelul Rosenborg este una din fostele resedinte de vara a familiei regale. In momentul acual este un muzeu unde pasionatii pot admira o parte din tezaurul familiei ragale daneze. Castelul este inconjurat de o gradina care daca este vizitata pe timp de vara ofera o priveliste spectaculoasa. Castelul Christiansborg este actuala cladire a parlamentului danez.

Castelul Christiansborg, Copenhaga
Strøget, cea mai lunga strada pietonala din Europa, este si ea un loc foarte dinamic, plin de localnici si turisti. Strada este locul preferat al iubitorilor de shopping. Pentru aproape o jumatate de ora am trecut pe langa zeci de magazine cu branduri celebre si restaurante, facand o scurta oprire la Guiness World Record Museum. Lungimea acestei strazi ma impresioneaza chiar si pe mine, care sunt pasionat de plimbari lungi.
Nu am ratat nici ocazia de a vizita Danish Design Centre pentru a admira o colectie de designuri daneze de-a lungul timpului. Importanta designului in viata danezilor este usor de remarcat in domenii precum arhitectura, mobilier sau accesorii.
Spre finalul zilei am vizitat si Christianshavn unde se afla celebrul cartier Christiania, asa numitul cartier liber, opera si una din cele mai frumoase biserici, Church of Our Saviour, unde se poate urca in turn pentru a admira intregul oras.

Fantana Gefion
Interesant este faptul ca indiferent de functia principala a diferitelor cartiere, acestea pastreaza si promoveaza istoria bogata care sta la baza lor. Cetatenii sunt mandrii de personalitatile care au facut ceva pentru tara lor si trateaza cu respect toate simbolurile nationale. Steagul este prezent in toate locurile importate din oras.
Fiind un fan al povestilor si legendelor istorice am ramas foarte impresionat sa vad cum s-a dezvoltat Copenhaga in timp. Iar modul in care societatea a inteles ca trecutul trebuie respectat pentru a construi un viitor mai bun face din Copenhaga un oras care ma va fascina din ce in ce mai mult dupa fiecare vizita.















