Copenhaga - O gură de aer proaspăt în capitala daneză

Copenhaga - O gură de aer proaspăt în capitala daneză
 

Mai 2010. Aşteptam pe o băncuţă din aeroportul Timişoara, uşor emoţionată, oarecum speriată, ruptă de lume cu toate telefoanele închise. Era pentru prima dată când călătoream cu avionul. Vremea închisă şi rece de afară nu mă încuraja deloc, deşi facilita trecerea spre destinaţia în care urma să ajung: Copenhaga.

Culmea, capitala regatului danez nu s-a aflat niciodată pe lista mea de vacanţă sau de destinaţii în care să-mi doresc să ajung. Nu o iubeam, nu o doream, dar avionul, întâmplarea, situaţia, jobul a făcut să ajung şi aici. Şi sunt extrem de recunoscătoare, tocmai pentru că mie nu mi-ar fi trecut prin cap să-mi rezerv un astfel de zbor! Am îndrăgit Copenhaga din prima clipă în care am păşit pe străzile pietruite şi-am tras în piept aerul proaspăt şi curat specific Scandinaviei.

Fiind o iubitoare de soare şi căldură, vremea închisă de acolo nu m-a dat pe spate, însă aerul pe care l-am respirat a meritat din plin deplasarea. Aerul, fructele de mare, lumina şi culoarea. Deşi e un oraş cu cer preponderent închis, noros şi gri, Copenhaga e o capitală colorată. Clădirile îi dau culoare, la fel ca zâmbetul de pe faţa oamenilor, voia bună din Tivoli, libertatea din Christiania. Şi deşi e prea puţin atins de razele soarelui, e un oraş cu multă lumină, până târziu în noapte.

Copenhaga

Prima ieşire în capitala daneză a fost în renumitul parc de distracţii Tivoli. L-am găsit usor, în centrul oraşului, fiind vizibil chiar şi din incinta hotelului. Am ieşit la cină, însă aleile luminate de numeroase felinare, motivele în stil oriental, multitudinea de flori din jur şi ţipetele dornicilor de senzaţii tari ne ţineau departe de uşile deschise ale vreunui restaurant. Eram acolo, în buricul târgului, în "grădina plăcerilor" cu dorinţa de a asimila cât mai mult din tot ce-aveam în jur: veselie, culoare, arome, spectacol, magie. Asta până când foamea a început să-şi spună cuvântul şi stomacul să-şi ceară drepturile. Ce să alegi când eşti înconjurat de cafenele şi restaurante? Am intrat într-unul la întâmplare, fără să ştim însă că în noaptea următoare aveam să fim invitaţi la cină în acelaşi restaurant!!! Nas fin, nu altceva...

Copenhaga

Era deja ora 11 (p.m) dar afară era încă lumină! Stelele luminau deasupra în timp ce savuram delicioasa cină, piperată ce-i drept, atât la preţ cât şi la limbă. Da, în Copenhaga la fel ca peste tot în Nord, preţurile sunt mari pentru bugetul românului. Norocul meu că am călătorit în interes de servici şi-am savurat porţia de fructe de mare pe banii firmei. Wink Un adevărat deliciu!

Partner Marketing Seminar era de fapt motivul pentru care mă aflam acolo. Astfel, am petrecut două zile din 5 în luxosul sediu al unei bănci de investiţii daneze, cu panoramă spre mare şi canal, din cartierul rezidenţial Hellerup. În afara zilelor când bursa îşi făcea de cap, oamenii ăia n-aveau nici un stres. Peste tot predomina liniştea, ordinea şi disciplina specifică ţărilor nordice. Asta până la lăsarea serii, când am fost plăcut surprinşi de caracterul petrecăreţ al partenerilor noştri. Da, şi danezii se pot dezlănţui când au bere-n pahar, muzică buna şi companie pe măsura!

Copenhaga

Am petrecut următoarea după-amiază într-o croazieră pe canal. Ambarcaţiunile pleacă din Portul Nou –Nyhavn şi fac turul canalului, revenind în acelaşi loc. Sunt dotate şi cu ghid, care, pe lângă informaţiile preţioase despre obiectivele din jur, are grijă să te atenţioneze şi asupra numeroaselor poduri pe sub care trece, să nu dai cu capul, nu de alta.

În apele canalului se oglindesc clădirile viu colorate de pe maluri, armonia fiind deranjată doar de vreo lebădă ce-şi croieşte drum pe lângă barca noastră. Pe mal pot fi admirate şi casele celebrului autor H.C. Andersen, creatorul Micii Sirene. Şi dacă tot veni vorba de acest mic simbol al capitalei daneze, vă zic de-acum că n-am avut ocazia s-o văd. Nu pentru că n-aş fi trecut prin zonă, pe apă sau pe uscat, ci pentru ca don’şoara se afla la o expoziţie în China! Mda, Mica Sirena şi-a luat zborul într-un moment extrem de nepotrivit!

Copenhaga

Pentru că vremea ploioasă nu ne-a lăsat prea multe alternative în ziua în care n-aveam seminar, am ales un Sightseeing Tour cu autobuzul prin capitală. Vreo 3, de fapt, că oricum n-aveam ce face. I-am ascultat povestea şi-am văzut cam tot ce se putea vedea prin Copenhaga, din păcate doar prin geamurile stropite de ploaie ale autobuzului. N-am intrat în niciun muzeu, nu m-am plimbat liberă cu bicicleta prin statul independent Christiania, n-am vizitat niciun palat. Am lăsat loc de întoarcere!

Copenhaga

Nesperat, în ultima zi ne-am bucurat de căldură şi soare. Unul din partenerii noştrii ne-a invitat la casa lui de vacanţă, undeva pe coastă, la vreo oră distanţă de capitală. Mi-a revenit sentimentul no stress al acestor oameni. Cu bărci de pescuit în jur şi marea întinsă în faţă, poţi trăi aici liniştit, în deplină armonie cu natura, până la adânci bătrâneţi. Pe drum, m-am delectat cu priveliştea câmpurilor galbene de rapiţă, turbinelor eoliene şi căsuţelor tradiţionale înflorate. Aşa mi s-a întipărit în minte Danemarca.

Copenhaga

Am lasat în urmă atmosfera de basm, parcă desprinsă din poveştile lui H.C.Andersen, când m-a lovit vântul rece de pe aeroportul Timişoara. Ploaia şi frigul de aici, ne-la-locul-lor în luna Mai, au făcut loc instant dorului de soarele din Copenhaga!

Poze deosebite din Copenhaga


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.