City break la Sunny Beach

City break la Sunny Beach
 

Sunny Beach este cea mai mare şi cea mai celebră staţiune a litoralului bulgăresc, aflată la o distanţă de aproximativ 360 km de Bucureşti.

Traseu spre Sunny Beach

sunnybeach

Noi am plecat din Zimnicea, cel mai sudic oraş al ţării noastre şi am decis să mergem cu maşinile proprii. Am trecut vama pe la Giurgiu, unde, deşi erau foarte multe maşini, se trecea destul de repede şi am făcut aproximativ 5 ore până la Sunny Beach. Am fost direcţionati din vamă să ocolim Varna, pe unde ne propusesem iniţial să mergem, deoarece se efectuau lucrări la pod, şi am ocolit prin Shumen. Un drum pe care am mers foarte greu pe o porţiune de aprox.30 de km, fiind un drum de ţară. Am mers de la Ruse la Shumen, iar apoi la Sunny Beach. Pentru că parcarea hotelului unde am fost cazaţi era plină, am fost îndrumaţi să parcăm maşinile în parcarea altui hotel, aflat în vecinătatea hotelui nostru, contra unei sume de 10 leva pe zi.

Cazare la Iberostar Resort

sunnybeach

Hotelul Iberostar este, poate, cel mai frumos şi mai impunător din zonă, un hotel de 4 stele unde condiţiile de cazare au fost excelente. Avea 2 piscine imense, iar dimineaţa 2-3 animatoare îi înviorau pe copii, la fel şi după amiaza, aveau activităţi de dans, karaoke şi diverse jocuri. Ȋn fiecare seară se ofereau spectacole cu dansuri tradiţionale bulgăreşti, foarte frumoase de altfel, spectacole cu foc şi flăcări, numere de magie şi alte dansuri la care erau invitaţi toţi copiii.

Obiective turistice în Sunny Beach

sunnybeach

La doar 100 de metri de hotelul Iberostar, se află plaja. O plajă lungă de aproximativ 8 km cu nisip foarte fin şi cu apă limpede ce oferea turiştilor o imagine superbă. Este ideală pentru o şedinţă foto cum am făcut noi. Fiind la începutul lui mai, nu se putea face plajă, totuşi turiştii se puteau plimba liniştiţi şi puteau vizita magazinele aflate pe malul mării.

Parcul de distracţii Aqua Park, aflat în partea de vest a staţiunii, un parc foarte mare care cuprinde 13 tobogane şi o piscina, este ca un magnet vara pentru tinerii turişti.

sunnybeach

De altfel, staţiunea Sunny Beach este recunoscută şi pentru viaţa de noapte oferită tinerilor turişti, pentru numeroasele baruri şi cluburi de noapte, discoteci sau restaurante.

Sunny Beach în imagini

De povestit, am povestit, acum să vă şi arăt frumuseţea acestei staţiuni:

sunnybeach

Tu ce locuri ai vizitat vara aceasta? Împărtăşeşte cu noi aventurile tale!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.