Cipru: o vizită pe coasta sudică, de la Larnaca, prin Limassol, la Paphos

Cipru: o vizită pe coasta sudică, de la Larnaca, prin Limassol, la Paphos
 

Aflată la 150 kilometri de coastele Siriei, cu 310 zile perfect însorite din 365, insula Cipru este o destinație ideală pentru amatorii de plajă și baie, motiv pentru care și-a dezvoltat în mod aproape exclusiv o formă de turism pe care nu prea o agreez – aceea a resort-urilor luxoase cu exagerat de multă mâncare și prea puțină inițiativă individuală. Dar dincolo de fâșia discontinuă de până la 50-100 metri de la apa mării pe care o ocupă hotelurile și amenajările turistice de calitate, se întinde orașul obișnuit, fără îndoială confortabil în interioarele locuințelor, dar destul de anost și neîngrijit în exterior (cu excepția vilelor moderne, bijuterii arhitectonice unele, dar crescute stingher pe un sol arid, încins de soarele omniprezent).

Stâncile golașe albe sau gălbui, pe care cresc cu greu câteva tufe decolorate de arșiță, nici nu te îndeamnă să părăsești răcoarea și tihna hotelurilor.... Ori și în aceste condiții, Ciprul câștigă din turism 20% din PIB, ceea ce este remarcabil, chiar dacă marea majoritatea a turiștilor sunt britanici (legați de istoria comună, dar și de bazele militare suverane de la Dhekelia, Akrotiri și Episkopi) și ruși (fugind de frig și de fisc în proporție crescândă an de an).

Cipru

Dotări luxoase pe malul mării, "cârligul" cu care este agățat turistul iubitor de apă și soare, dar și de mâncare abundentă și confort la prețuri modice.

Cipru

Alți 50 metri liniari de paradis pseudo-tropical la 5 stele...

Dincolo de plajă și înot, turistul rătăcit pe aici poate totuși descoperi suficiente locuri și monumente pentru a-i umple una sau două vacanțe. Insula nu are căi ferate, transportul auto public este destul de lent datorită nenumăratelor stații, multe linii au cursele foarte rare (mai ales în weekend), așa că cea mai bună variantă de explorare ar fi probabil o mașină închiriată (firme de închirieri auto sunt la tot pasul, mașinile lor se remarcă prin numărul de înmatriculare de un roșu intens – putem înțelege această culoare de alarmă știind că aici circulația este pe sistem britanic, pe stânga, iar străinii trebuie rapid localizați...).

Pentru obiective unice, cu dus și întors, taxiul este și el o opțiune. Din păcate, unele dintre cele mai frumoase monumente au rămas în zona ocupată militar în 1974 de Turcia, cu referire mai ales la minunatul oraș Famagusta, dar și la Salamina, Kyrenia sau jumătatea ocupată a Nicosiei.

Citește și: Cipru într-o săptămână: 10 locuri minunate pe care trebuie să le vizitezi

Cipru are și zone mai verzi, Munții Troodos (cu vârful Olimpus de 1,952 metri) care cuprind cele 17% suprafețe împădurite afirmate de statistică și unde, incredibil poate, se găsesc râuri cu cascade și pârtii de schi iarna. În mod sigur arhaicele zone rurale din munți sunt cele mai pitorești și interesante ale țării, dar noi vom face astăzi o incursiune pe (prea)-însorita coastă de sud a insulei, trecând în revistă câteva dintre locurile întâlnite, listă evident incompletă.

Larnaca

Cel mai bun punct de plecare este probabil orașul Larnaca, fie și pentru faptul că aici se găsește principalul aeroport al insulei (al doilea fiind la Paphos), cel din capitala Nicosia fiind abandonat după ocupația turcească din 1974. De la aeroport sunt doar vreo 3 km (ce se pot face și cu taxiul sau parțial pe jos, în perioadele cu slabă circulație a autobuzelor) până la moscheea Hala Sultan Tekke, pe malul marelui lac de apă sărată (care la data vizitei păstra aspectul său de vară, acela al unui imens deșert prăfuit, fiind alimentat cu apă doar în timpul iernii).

Moscheea este considerată al patrulea lăcaș de cult musulman ca importanță (după Mecca, Medina și Al Aksia), fiind dedicată lui Umm Haram, doica profetului Mahomed, care ar fi murit aici după un accident în anul 648. Clădirea propriu-zisă datează însă doar din anul 1787, întregul complex fiind terminat în 1816. În interior sunt două morminte importante, al doicii Umm Haram și, din 1930, al bunicii Regelui Hussein al Iordaniei.

Larnaca

Larnaca: moscheea Hala Sultan, văzută de pe Tekke Road, peste un golf din ceea ce ar fi trebuit să fie Lacul Sărat (în prospectele turistice minaretul se reflectă frumos în apa animată de păsări).

Larnaca

Larnaca: moscheea Hala Sultan, văzută dinspre sud.

Larnaca

Larnaca: fântâna și intrarea în moscheea Hala Sultan, văzute dinspre nord.

Larnaca

Larnaca: vedere de pe Tekke Road peste Lacul Sărat (în fundal orașul Larnaca), complet deșertificat în timpul verii. Doar nisip și piatră în locul minunaților flamingo ce pot fi văzuți în timpul iernii, când lacul se umple din nou cu apă.  

Cu noroc prind un autobuz 429 din fața moscheii (care în weekend circulă cam odată la două ore...), ceea ce mă scutește de alți câțiva kilometri de marș până în oraș. Stația finală, comună tuturor autobuzelor din Larnaca, este pe promenada Athinon (Phinikoudes), ce se întinde de la Portul Vechi până la Fort, în stilul Rivierei Franceze (în rânduri paralele: clădiri moderne – bulevard – promenadă pietonală – plajă).

Din dreptul portului vechi (Marina), intru puțin în oraș, trecând pe lângă Muzeul Municipal (situat într-o vilă colonială) și Galeria de Artă (localizată în vechile depozite ale Vămii). Continuând spre vest câteva străzi se poate ajunge la situl arheologic al vechiului Kittion (lângă care se află Muzeul arheologic) și la Moscheea Tuzla, dar pentru o impresie generală a orașului e suficient să intru la stânga, spre sud, pe strada Zinonos Kitieos, paralelă cu marea și mărginită de câteva clădiri vechi specifice, dintre care se remarcă Muzeul Pierides și Clădirea Băncii Otomane.

Larnaca

Larnaca: clădirea colonială a Muzeului Municipal (în dreapta se vede un fost depozit din complexul Galeriei de Artă)

Larnaca

Larnaca: clădirea din 1906 ce a aparținut Băncii Otomane, bancă centrală a Guvernământului Colonial Britanic.

Larnaca

Larnaca: Muzeul de antichități înființat de Demetrios Pierides (1811-1895) în vila personală, construită în stil colonial la 1825.

Strada Zinonos Kitieos ne scoate în piața de verdețuri, dincolo de care se înalță unul dintre monumentele importante ale orașului: biserica St. Lazarus (Sfântul Lazăr), construită de bizantini, convertită de venețieni în mănăstire catolică, transformată în moschee de otomani, care o vând înapoi ortodocșilor greci în 1589. A mai suferit multiple adăugiri, clopotnița fiind refăcută în 1857, și cu ultima renovare din 1972.

Larnaca

Larnaca: biserica Sf. Lazăr, vedere dinspre sud.

Larnaca

Larnaca: vedere a bisericii Sf. Lazăr de sub arcadele exterioare.

Larnaca

Larnaca: biserica Sf. Lazăr, vedere dinspre est.

De la biserică coborâm puțin pe strada Pavlou Vaslamaki, și la stânga ne atrage atenția o clădire ciudată în stil otoman, indentificată printr-o placă ruginită de-asupra intrării: Evkaf Dairesi Bekir Pașa Su Idaresi Larnaka; neglijată și neconsiderată monument, are totuși trei secole vechime și un rol important în trecut, acela de distribuție în oraș a apei sosite pe apeductul Kamares (întreaga rețea fiind finanțată de Guvernatorul Ebubekir Pașa, numit și Koca Bekir Pașa). 

Larnaca

Larnaca: vedere din curtea interioară (azi parcare) a vechiului punct de distribuție în oraș a apei aduse pe apeductul Kamares/Bekir Pașa. 

Ne întoarcem și intrăm apoi pe strada Mehmet Ali, coborând pe Turan până în dreptul Moscheii Mari (inițial o biserică catolică din sec. XIV, convertită în moschee în sec. XVI și cu aspectul de azi rezultând după restaurarea majoră din sec. XIX). Dincolo de moschee, câteva străzi sinuoase reprezintă rămășițele moderne ale Cartierului Turcesc. 

Larnaca

Larnaca: fațada Moscheii Mari (sec. XVI), văzută din strada Turan. 

Imediat la sud, adiacent moscheii, se află zidurile Cetății / Fortului Larnaca. Datând din sec. XIV (din timpul guvernării franceze), folosea inițial ca protecție a portului contra Mamelucilor și Genovezilor, fiind ulterior reclădită în forma de azi de otomani în 1625. Din 1878 și până în 1948, britanicii au folosit-o ca închisoare. Fortul poate fi vizitat, la intrare camera din dreapta este locul spânzurătorii britanice, la etaj este un mic muzeu, iar pe zidurile fortificate vestice accesul este posibil pe terase panoramice. 

Larnaca

Larnaca: fațada Fortului, văzută din strada Phinikoudes.

Larnaca

Larnaca: vedere din curtea interioară a Fortului, cu minaretul Moscheii Mari învecinate.  

Larnaca

Larnaca: curtea interioară a Fortului, cu clădirea principală (muzeul).

Larnaca

Larnaca: vedere de pe terasa Fortului spre est, în lungul plajei, promenadei palmierilor și străzii Phinikoudes, până la Portul vechi (Marina).

De la Fort străbatem spre nord promenada paralelă cu Phinikoudes, numită Palm Promenade, datorită palmierilor care o mărginesc. Printre statuile de aici, remarcabilă este cea a Memorialului Genocidului Armean, marcând locul în care mii de armeni au acostat în 1921, scăpând de teroarea otomană. Ajunși la port (Marina), intrăm puțin pentru a imortaliza imaginea sutelor de mici ambarcațiuni parcate într-o ordine parcă imposibil de realizat.

Larnaca

Larnaca: aglomerație de ambarcațiuni private în Marina, cel mai mare port de iahturi din Cipru. 

Întorși la terminalul autobuzelor (de unde pleacă și singurele autobuze rapide, Inter-City-urile din Larnaca spre Limassol, Nicosia, Agia Napa și Paphos), constat că popularizarea insuficientă m-a făcut să ratez cel mai avantajos mod de vizitare a zonei Larnaca: la câțiva metri de stație, din fața Primăriei Larnaca, pleacă de două ori pe zi (11.15 și 15.15 iarna, respectiv 17.15 vara) autobuze etajate Sightseeing (le spune Love Buses) care, într-un circuit de peste două ore jumătate (cu câteva staționări) permit vizitarea unor obiective foarte greu sau imposibil de ajuns cu transportul în comun: biserica bizantină Angeloktisti (din satul Kiti), Moscheea Hala Sultan, mini-biserica bizantină Agios Georgios și apeductul otoman Kamares (numit și Bekir Pașa în cinstea finanțatorului său, și care poate fi urmărit de entuziaști pe o distanță de 16 kilometri, în aer și sub pământ...).

Așadar un traseu în jurul orașului mult mai complex și comod decât reușisem să fac... Aflasem de Love Buses, dar informațiile incomplete și vechi de pe net m-au îndepărtat de idee. O singură mică consolare am avut, să pot vedea totuși apeductul Kamares din mersul Inter-City-ului de Limassol și să reușesc câteva fotografii acceptabile... 

Larnaca

Larnaca: o parte a apeductului otoman Kamares (1745, probabil refăcut pe fundațiile unuia roman), văzut din  mersul autobuzului, fiind paralel cu șoseaua B5 pe o lungime de câteva sute de metri.

Limassol

La 50 km vest de Larnaca, pe vechea șosea B1 sau pe autostrada A1, ajungem în Limassol/Lemesos, al doilea oraș ca mărime din insulă și cel mai mare port (după ocuparea Famagustei în 1974). Aria sa rezidențială se întinde pe circa 16 kilometri de-a lungul golfului Akrotiri, până la limita ariei rezidențiale din Larnaca (trecând și pe lângă ruinele vechiului oraș Amathus). Toată această fâșie de coastă este perfect deservită de linia locală a autobuzului 30, cu frecvențe între 10-15 minute, datorită faptului că mai toate plajele, hotelurile și resort-urile sunt localizate binișor înafara centrului orașului. În schimb, orașul vechi este grupat în jurul vechiului port. 

Plecând din vechiul port spre nord, primul monument întâlnit a fost biserica Agia Napa, construită în sec. XVIII pe ruinele unei bazilici bizantine, refăcută în forma actuală în 1906, cu bogate – dar noi – decorații interioare în cunoscutul stil ortodox.

Limassol

 Limassol: biserica Agia Napa, vedere laterală.

Limassol

Limassol: biserica Agia Napa, vedere frontală.  

De la biserică, străduțe pietonale ticsite cu buticuri duc în nord spre clădirile Universității Tehnologice, Consulatului Olandez (toate construite în alte scopuri la începutul sec. XX), ale Primăriei (Town Hall), până la Piața Municipală. Pentru un observator atent, cam peste tot în centrul vechi se înalță din loc în loc vechi vile aristocratice în stilul caracteristic arhitecturii britanice coloniale, în contradicție cu ambianța în general prăfuită și sărăcăcioasă a zonei.

Limassol

 Limassol: clădirea bibliotecii Universității, vechea Court House britanică (Tribunalul 1911).

Limassol

Limassol: clădirea Senatului Universității Tehnologice (vila Rossides, fostul Oficiu Poștal).

 Limassol

 Limassol: clădirea Primăriei orașului.

Limassol

Limassol: clădirea Consulatului Olandei (vila K. P. Lanitis).  

Revin la catedrală, și mă îndrept spre vest, pe Genethliou Mitellla, îngustă străduță pietonală pitorească, mărginită de taverne (câteva cu narghilea), până în fosta Piață Municipală (Β' Δημοτική Αγορά), inima vechiului cartier turcesc al orașului, ce atrage atenția prin câteva clădiri ce dau senzația iminentă de prăbușire. În colțul pieței se înalță minaretul Marii Moschei (Camii Kebir). Micuța curte nu e prea primitoare, iar interiorul nu e deosebit, astfel că o scurtă inspecție exterioară e suficientă.

Limassol

Limassol: vedere parțială a Pieței Municipale din cartierul turcesc. În dreapta se vede întrarea în curtea Moscheii Kebir, iar în stânga cafeneaua Juego, care, în ciuda aparențelor exterioare, e una dintre cele mai încăpătoare și interesante din oraș.

Limassol

Limassol: vedere parțială a Moscheii Kebir.

Mai continui câțiva metri pe lângă istoricul hotel Hellas (pe strada Agiou Andreou), pentru a ieși în Piața Ierini, centrul istoric propriu-zis, piața Castelului medieval (sec. XIII, construit pe locul unui fort bizantin și reconstruit în forma actuală în sec. XIX), în incinta căruia este amenajat Muzeul de Istorie.

Limassol

Limassol: vedere în lungul străduței Genethliou Mitella spre Marea Moschee. 

Limassol

Limassol: Hellas Hotel (construit în 1904 de negustorul Theodoros Chrysostomides, renovat în 2012). În stânga se vede una din nenumăratele clădiri ce-și așteaptă rândul la renovare.

Limassol

Limassol: vedere parțială a Castelului medieval.

Exteriorul castelului este robust, pe un singur nivel și destul de puțin atrăgător. Din piață trecem direct spre vest în clădirea Centrului Evagoras Linitis, care adăpostește muzeul și restaurantul Carob Mill, vechea moară de roșcove de la începutul sec. XX. 

Limassol

Limassol: vedere din muzeul Carob Mill, instalație veche de prelucrare a roșcovelor.

De aici ieșim în vechiul port, din care pornește spre est o plăcută promenadă înverzită pe malul mării și de-a lungul șoselei B1 (numită chiar așa, Promenade, lungă de circa un kilometru). 

Limassol

 Limassol: vedere din vechiul port, cu nava Kyrenia-Liberty, construită ca replică a unei epave din vremea lui Alexandru cel Mare.

Limassol

Limassol: vedere spre est în lungul Promenadei, cu zona turistică a orașului în fundal, în curbura golfului Akrotiri.

În oraș mai pot fi vizitate Teatrul Rialto (1930), Biblioteca (în vila Pilavaki), mai multe biserici și muzee, iar în regiunea Limassol, alte atracții sunt Turnul Kolossi (fortificație medievală cu etaj din anul 1210), situl arheologic Amathountas și Plaja Guvernatorului (cu o frumoasă combinație între stâncile albe și nisipul întunecat).

Kourion, unul dintre cele mai fascinante situri arheologice din Cipru

Din Limassol ne îndreptăm spre vest, fie pe șoseaua B6, fie pe autostrada A6. În ambele cazuri avem ocazia să traversăm, pe dealuri pleșuve, teritoriul suveran britanic al bazei militare Episkopi, bine delimitată cu sârmă ghimpată, în interiorul căreia se aglomerează casele-standard ale personalului, înconjurate de singura vegetație din zonă.

O mică abatere de la șoseaua B6 ne duce la un important sit arheologic, vechiul oraș Kourion (aflat și el pe teritoriu britanic!), un vast complex din care am vizitat doar două obiective: casa nobilului Eustolius (vilă romană din sec. III, remodelată în sec. V, a cărei ruine, cuprinzând câteva mozaicuri bine păstrate, sunt protejate de o vastă copertină) și amfiteatrul roman (construit în sec. II î.Chr., abandonat în sec. IV, în prezent total reconstruit, astfel încât poate găzdui manifestări culturale).

Kourion

 Kourion: vedere parțială a vilei romane Eustolius.

Kourion

Kourion: mozaic pavimentar în Casa lui Eustolius.

Kourion

Kourion: mozaic din baia vilei lui Eustosius, înfățișând Ktisis (Creația), sec. IV.

Kourion

Kourion: imagine generală a Teatrului roman (reconstrucție). În fundal se vede copertina vilei lui Eustolius.

Pentru cei cu mai mult timp liber și mai rezistenți la căldură, mai pot fi vizitate în cadrul complexului (care se întinde pe o suprafață destul de mare) o bazilică creștină, Agora, Stoa, Nymphaeum roman, luxoasele case ale gladiatorilor și a lui Achilles (cu mozaicuri), casa cutremurului și o casă creștină timpurie.

Petra tou Romiou - stânca Afroditei

Continuăm spre vest și imediat ce intrăm în regiunea Paphos, șoseaua atinge din nou malul mării într-un loc pitoresc ce îmbie la popas; este Petra tou Romiou (Πέτρα του Ρωμιού, stânca Grecilor), numită și stânca Afroditei din moment ce legenda localizează aici locul nașterii celebrei zeități. Sunt de fapt mai multe roci ce răsar din mare, rupte dintr-o faleză stâncoasă, completată de mici zone de plajă, ce dau locului un farmec aparte.

 Petra tou Romiou

 Petra tou Romiou: Saracen Rock, relief caracteristic al falezei, imediat la est de stânca Afroditei.

 Petra tou Romiou

Petra tou Romiou: Stânca Afroditei și Plaja Afroditei, văzute de la Restaurantul panoramic.

 Petra tou Romiou

Petra tou Romiou: vedere din același loc (Restaurantul panoramic), dar spre nord, evidențiind ariditatea specifică a Hinterland-ului. Podul rutier este al autostrăzii A6.

Paphos și Tala

Mai puțin de 30 kilometri spre vest și ajungem într-un orășel pitoresc, Paphos care, în partea sa veche (Old Paphos / Palaepaphos) prezintă o bogăție de relicve istorice. Dar timpul este prea scurt și trebuie renunțat la ceva... Un prim contact cu orașul ne duce pașii de-a lungul vechiului port, până la Castel (fortăreață bizantină, reconstruită în sec. XIII, distrusă la 1570 de venețieni, reconstruită de otomani în forma de azi). Dincolo de castel, spre nord, se întinde un vast Parc Arheologic cu rămășițe din epocile preistorice până în cele medievale, cele mai importante fiind: Casa lui Dionysos (cu peste 500 mp de mozaicuri), Fortăreața bizantină "40 coloane", vilele Theseus, a Eternității, Casa lui Orfeu, Odeonul (Teatrul), iar încă câteva sute de metri mai spre nord se întinde vechea necropolă a orașului (Tombs of the Kings).

Paphos

 Paphos: vedere a Portului Vechi, de pe zidurile Fortăreței.

Paphos

Paphos: interiorul Castelului este simplu, cu câteva săli mari și o platformă superioară de observație.

Paphos

Paphos: vedere a castelului de pe drumul ce duce spre Parcul Arheologic.

La 12 kilometri de castel spre nord, spre munți, ajungem în satul Tala, la una dintre multele mănăstiri cipriote, Agios Neophytos, fondată în anul 1159 de sihastrul Neofit care ar fi amenajat și lărgit cu propriile mâini o cavitate naturală, transformând-o în chilie (Engleistra, ce servea drept biserică). Ulterior alte trei mici chilii au fost scobite în stâncă, având pereții în majoritate pictați cu fresce (opera inițială a pictorului cretan Apsevdis în 1183, dar în mare parte refăcute în sec. XIII), azi considerate dintre cele mai importante în insulă. Biserica principală a mănăstirii (katholikon) a fost construită în sec. XVI, picturile interioare și iconostasul provenind din aceeași perioadă.

Tala

 Tala: vedere a zidurilor exterioare a aripii sudice a Mănăstirii Sfântul Neofit.

Tala

Tala/Mănăstirea Sf. Neofit: Engleistra văzută din curte. Vechile chilii din 1159 sunt în dreptul arcadelor verandei, iar cele două uși de deasupra corespund noilor chilii săpate în 1197 de Neofit, pentru a se izola de vizitatorii care se înmulțiseră între timp.

Tala

Tala/Mănăstirea Sf. Neofit: frescă într-una din chiliile Engleistrei (sec. XIII), renovată în 1503, conform inscripției.

Tala

Tala/Mănăstirea Sf. Neofit: vedere de pe veranda Engleistrei spre bazilica principală.

Tala

Tala/Mănăstirea Sf. Neofit: bazilica principală (sec. XVI), în centrul noii mănăstiri. În fundal, se află Muzeul (în aripa estică).


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.