China - e experienta de nerepetat!

China - e experienta de nerepetat!
 

Articol realizat de prietena noastra Raluca Eleonora Stan. Articolul face parte din seria de articole inscrise la concursul Te trimitem 7 zile cu 7 prieteni la cabana in Retezat.

Nu am fost in foarte multe locuri pe planeta asta, dar am avut sansa sa ajung in China. Un loc extrem de diferit de tara in care traiesc. Provin dintr-un oras micut, Resita, judetul Caras-Severin, asa ca va puteti imagina cum a fost experienta pe care mi-a oferit-o unul dintre cele mai mari orase ale Chinei: Guangzhou Canton. La prima vedere, poate ma invidiati. Dar va voi povesti cateva pasaje din calatoria mea care va vor lamuri ca este bine acolo unde sunteti acum.

Parca si acum simt aerul umed si mirosul in momentul in care am iesit din aeroport in Guangzhou Canton. Chipuri ciudate se uitau la mine si la prietena mea blonda. Era o calatorie business, urma sa ne deschidem o mica afacere cu marfuri chinezesti. Mai bine ne orientam pe ceva mai aproape de noi, din Europa. Am luat din fata aeroportului un taxi care sa ne duca la hotel. Am ramas uimita de ceea ce am vazut pe traseu : autostrazi suspendate, blocuri inalte pana la cer,  gradini imense, biciclete nenumarate. Melodia lui Katie Melua ”9 million bicycles in Beijing” e adevarata. Era chiar real. Mergeam cu viteza. Am facut aproximativ 1 ora pana la hotel, necomunicand nimic, (evident), cu soferul.

Prima zi in China a fost de neuitat. Am fost foarte fascinata de ce infrastructura avea acest popor “neinteles”: toate plimbarile noastre se faceau cu metroul, aproape cu viteza luminii, avand impresia ca suntem intr-un film SF, ajungand dintr-o parte intr-alta a orasului neimaginat de repede.  Erau 3 nivele sub pamant cu magazine celebre si branduri din intreaga lume. Credeam ca sunt la mall, nu la metrou. Cand ajungeam la suprafata, eram uimita de imensele blocuri care se intindeau  pe intreg orizontul. E greu de explicat in cuvinte ceea ce au ei si ceea ce construiesc. Din loc in loc, santiere cu constructii de noi blocuri. Am realizat ca sunt un popor muncitor si in continua expansiune. Eram foarte uimita de tot ce  era in jurul meu. Pe trotuare erau extrem de multi oameni. La noi nu intalnesti atatia decat atunci cand ies de la concertul Madonnei. Fiecare mergea in directia lui, intorcand  capul destul de des dupa noi deoarece eram diferite de ei. Era aceeasi senzatie cand noi intorceam capul, acum cativa ani, cand vedeam un negru mergand pe strada. A venit si ora pranzului. Eram intr-o piata cu matasuri. Vroiam sa ne oprim undeva sa mancam. Dar nu gaseam niciun magazin, niciun restaurant de unde am fi putut sa ne luam ceva. Am inceput sa intrebam vanzatorii de unde am putea sa ne procuram ceva de mancare. E de la sine inteles ca ne-am adresat in engleza. Dar, spre surprinderea noastra, niciun raspuns, doar zambete si priviri pierdute. Nu intelegeau nimic. Am inceput sa le fac semne cum ca am vrea sa mancam ceva. Am fost intampinate de aceleasi priviri pierdute. Ne-am resemnat si am rabdat pana cand am ajuns in centru, la un restaurant. Si aici am intampinat mari probleme, aratandu-le cu degetul in meniu o denumire tradusa in engleza. Ne-au adus oricum ce au vrut ei. Doar sushi ne-a placut, in rest, prea picant, prea iute ori deloc sarat. Iar cireasa de pe tort, a fost pisica de sub masa noastra care miorlaia ca din gura de sarpe. Cu siguranta ca scapase de sub cutitul bucatarului. Toata saptamana cat am stat acolo am mancat de la KFC, bazandu-ne cu incredere pe  pestele din meniu, neindraznind sa gustam din lighioanele pe care le preparau.

Seara am ales sa ne plimbam prin bazarele lor, sa vedem ce branduri copiaza acesti mici oameni galbeni. Peste tot dadeam de Louis Vuitton, Chanel, Gucci sau Prada. Ce ne-a surprins in mod neplacut a fost mirosul puternic de gunoi care ne insotea peste tot unde mergeam. Erau la tot pasul localnici, (ca sa-i numesc asa), care ne fluierau, tipau dupa noi sau ranjeau cu fete chinuite. Oriunde intram, in orice magazin din care vroiam sa cumparam ceva, eram acostate la negocieri. Nimeni nu intelegea nimic in engleza si clar nici nu se putea exprima in aceasta limba. Ori chineza, ori te descurcai singur. La colt de strada erau anumite gherete, din metal, cam ruginite si murdare, unde anumiti vanzatori ambulanti vindeau tot felul de “aratanii”, frigandu-le pe loc, emanand un miros cu greu de suportat, care iti intorcea stomacul. Era  ca la noi la colt de unde iti iei un crenwursti in corn. Doar ca ei vindeau ceva picioare de sobolani si alti viermi prajiti. Era multa mizerie pe strada. Am simtit pe pielea mea chiar si o antiteza in modalitatea de servire: in unele locuri de unde ne cumparam un suc imbuteliat, ne serveau cu manusi si masca la gura, iar in altele erau total nespalati si neingrijiti. Tot neingrijite erau si blocurile lor imense. Aratau ca dupa razboi, foarte murdare si majoritatea cu gratii la geamuri. Probabil sa nu se arunce careva de la fereastra.

A fost o experienta interesanta: o tara cu o infrastructura atat de dezvoltata si un popor atat de necivilizat si oarecum inapoiat. Nu pot sa zic ca a fost urat, a fost interesant, dar cu siguranta nu m-as mai intoarce. Nu pot sa-mi dau seama cum este in alte orase de-ale lor. Am fost in cel de-al doilea oras ca marime si populatie din China. Aveam alte asteptari. Ma bucur totusi ca am vizitat aceasta particica a Chinei ca sa am ce povesti si, de ce nu, si recomanda.

Daca ti-a placut articolul acorda-i autorului un vot de incredere (apasa LIKE) care ii poate aduce lui RALUCA ELEONORA STAN un concediu de 7 zile la cabana Pin Alpin in Retezat.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.