Chef de-un Ciucaş

Chef de-un Ciucaş
 

Pentru cei ce s-au plictisit de Bucegi, pentru cei ce au fost a 10-a oară în vizită la Sibiu sau Sighişoara (nu că n-ar merita), pentru persoanele pentru care iesirea din oraş înseamnă şi altceva decât o excursie până la cel mai de seamă restaurant deschis de curând în vreo staţiune betonată – Oameni buni există şi alte opţiuni! Ţara e mare, e plină de locuri frumoase şi de oameni primitori, de persoane care te salută când te întâlneşti întâmplător şi care te consideră prieten de la prima privire.

Vă propun un traseu montan uşor, foarte accesibil şi extrem de spectaculos, pe care l-am străbătut în luna aprilie a acestui an împreună cu fiul meu de 12 ani. A fost prima experienţă a juniorul meu pe un traseu montan, acoperit în proporţie de 80% de zăpadă.  

Traseu Masivul Ciucas

Traseul: Cabana Ciucaş – Vârful Ciucaş (şi înapoi) – aproximativ 3 ore dus intors.

Foarte aproape de aglomeraţii Munţi Bucegi, dar mult mai anonim şi mai puţin umblat, la numai 20 de km sud de Brasov, se înalţă la aproape 2000 de metri Masivul Ciucaş.

Cum se ajunge la Cabana Ciucaş

Masivul Ciucas

De la staţiunea Cheia de Prahova, la 3 km nord pe drumul naţional, se face un drum pe Valea Berii (Atenţie! A nu se cofunda cu drumul spre Muntele Roşu). Drumul este forestier, dar relativ bun pe o distanţă de 4-5 km, până la locul numit Fântâna lui Ioan, unde există posibilitatea de a parca automobilul. Chiar dacă drumul continuă spre cabană, eu vă sfătuiesc să parcaţi aici, deoarece urmează un kilometru de drum cu o pantă foarte abruptă. De la fântână mai aveţi maxim 30 de minute până la Cabana Ciucaş.

Cabana Ciucaş (1600m)

Cabana Ciucas

Reconstruită de curând şi amenajată sub forma unui hotel, Cabana Ciucaş are tot ce trebuie ca să te simţi ca la oraş: restaurant cu roţi de căruţă şi blănuri de animale pe pereţi, ospătari îmbrăcaţi în negru şi fripturi cu cartofi prăjiţi ca în orice restaurant de cartier ce se respectă. Cu toate astea, alegeţi să staţi pe prispă afară, chiar dacă e puţin mai frig.

Masivul Ciucas

Adevăratul munte e ascuns în spatele cabanei. Ca să îl vezi trebuie să ocoleşti construcţia imensă şi abia atunci o să înţelegi ce cauţi în acel loc. O cetate... aşa arată stâncile uriaşe ce se înalţă în relativa apropiere.

Traseul Cabana Ciucaş - Vf. Ciucaş

Masivul Ciucas

După ce lăsaţi în urmă cabana, o să vedeţi nu departe, nişte stânci uriaşe – Tigăile Mari (1844m), formaţiune stâncoasă sub formă de turnuri, ce pot atinge şi 100 metri în înălţime. În nici 30 de minute o să treceţi de ele şi o să înceapă o urcare lungă şi obositoare, pe un horn care, în luna aprilie era acoperit de zăpadă de peste un metru grosime. Nu abandonaţi, deoarece odată ajunşi sus pe creastă totul e mai uşor şi mai frumos. În curând o să treceţi pe lângă o mulţime de formaţiuni stâncoase denumite Babe.

Masivul Ciucas

Cele mai spectaculoase sunt două stânci foarte apropiate, ce răspund la numele de Babele la sfat, iar noi nu putem decât să îl felicităm pe cel ce a ales această denumire. Babele la sfat sunt mult mai mari si mai spectaculoase decât surorile lor din Munţii Bucegi, dar în acelaşi timp anonime pentru mulţi dintre noi.

Masivul Ciucas

Imediat în dreapta, după un urcuş se arată şi vârful Ciucaş (1954m). Un ultim efort şi sunteţi în vârf. De aici poţi vedea hăt departe, în toate direcţiile. Munţii Piatra Craiului, Bucegi, Baiului, Siriului, se pot distinge cu uşurinţă.

Masivul Ciucas

Pentru drumul de întoarcere puteţi opta pentru acelaşi traseu, caz în care puteţi admira mai în voie formaţiunile de piatră pe care probabil nu le-aţi observat la urcare, sau puteţi alege să faceţi o mică ocolire prin stânga Tigăilor Mari.

Masivul Ciucas

Poate că fotografiile vă pot face sa credeţi că traseul e lung, dificil şi periculos. Vă asigur că acesta este marele avantaj al Munţilor Ciucaş, sunt spectaculoşi, dar în acelaşi timp accesibili tuturor.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.