Cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei

Cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei
 

Parcul Naţional Cheile Nerei este una dintre cele mai frumoase zone naturale din România. Aceasta este extrem de bogată în obiective turistice, de la peşteri interesante şi până la cascade uimitoare. Ochiul Beiului şi Cascada Bigăr au fost adesea menţionate în topuri naţionale şi internaţionale de atracţii turistice unice.

Cascada Beuşniţa

Cascada Beusnita, Cheile Nerei

Cascada Beuşniţa este una dintre cele mai frumoase din Parcul Naţional Cheile Nerei. Compusă dintr-o serie de trei cascade, prima, cea mai mare, fiind şi cea mai impresionantă. În cazul acesteia, apa coboară pe un perete acoperit cu muşchi, de la 15m înălţime. Calea de acces recomandată este pe şoseaua ce face legătura între Anina şi drumul Timişoara-Orşova, din localitatea Şopotul Nou. Se poate urma marcajul cu triunghi albastru, pe un traseu de 30 min. 

Cascada Bigăr

Cascada Bigar, Cheile Nerei

Cascada Bigăr este, de asemenea, o frumuseţe a Cheilor Nerei, recunoscută şi prin prezenţa în topurile internaţionale ale cascadelor unice în lume. Aceasta se află pe teritoriul administrativ al comunei Bozovici, pe cursul râului Miniş. În acest loc se află şi popasul de trecere Paralela 45. Peretele acoperit cu muşchi al cascadei are un aspect de cupolă, peste care se revarsă lin apa venită din peşterile subterane din munţi. 

Cheile Şuşarei

Cheile Susarei, Cheile Nerei

Cheile Şuşarei se află pe teritoriul administrativ al localităţii Sasca Montană, devenită, în ultimii ani, o zonă turistică excelentă, în special pentru pasionaţii de drumeţii. De-a lungul cheilor, traseele turistice marchează Cascada Şuşara, diverse chei şi văi de mici dimensiuni, peşteri şi izbucuri. Accesul se face pe drumul judeţean Oraviţa - Ilidia - Potoc - Nera - Sasca Montană. 

Gaura Porcarului

Gaura Porcarului este una dintre numeroasele peşteri din Parcul Naţional Cheile Nerei. Această peşteră este inclusă în numeroase trasee turistice pentru drumeţii şi este uşor accesibilă. Gaura Porcarului a fost săpată aici de apa ce străbate formaţiunile calcaroase din zonă. 

Lacul Dracului

Lacul dracului, Cheile Nerei

Lacul Dracului este una dintre cele mai interesante ape stătătoare ale Cheilor Nerei. Accesul se face din Sasca Montană, pe traseul cu cruce albastră. Frumuseţea acestui lac este dată de peisajul inedit în care se află, înconjurat de stânci abrupte, dar şi de culoarea apei de un albastru pur. 

Ochiul Beiului

Ochiul Beiului, Cheile Nerei

Ochiul Beiului este cel mai cunoscut lac al Cheilor Nerei şi unul dintre cele mai importante obiective turistice de aici. Unicitatea acestui lac este dată de culoarea intensă a apei, care, în funcţie de lumină, trece de la nuanţe de albastru, la verde şi turcoaz. Lacul este alimentat de un izvor submers şi se află în vecinătatea Cascadei Beuşniţa

Peştera Lenuţa

Peştera Lenuţa se află în Munţii Aninei, pe teritoriul administrativ al localităţii Ciclova Montană, şi face parte din Rezervaţia Naturală Valea Ciclovei - Ilidia. Peştera este extrem de valoroasă din punct de vedere speologic, până acum fiind cercetată pe o lungime de 98m. Accesul se face chiar din localitatea Ciclova, pe drumul marcat până la rezervaţie. 

Peştera Sfânta Elena

Peştera Sfânta Elena se află de asemenea în Rezervaţia Naturală Valea Ciclovei - Ilidia, fiind accesibilă pe aceeaşi cale ca Peştera Lenuţa. Probabil cel mai interesant punct al peşterii lungi de 142m este "fereastra" perfect rotundă săpată de apă în peretele calcaros lateral, ce poate fi văzută din exterior. 

Peştera Voinii

Pestera Voinii, Cheile Nerei

Peştera Voinii se află pe versantul drept al Cheilor Nerei, în Munţii Aninei, la o altitudine de 350m. Aceasta este inclusă în diverse trasee turistice, printre care şi cele marcate, ce pornesc din satul Dristie sau din Sasca Română, şi marchează numeroase peşteri şi cascade de pe Cheile Nerei. 

Acestea sunt cele mai importante obiective turistice ale Parcului Naţional Cheile Nerei. Eu am vizitat deja câteva dintre ele şi aştept următoarele drumeţii în zonă. Tu spre care ai vrea să te îndrepţi?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.