Cele mai frumoase muzee ale Florenței

Cele mai frumoase muzee ale Florenței
 

Florența, orașul în care s-a născut curentul renascentist european, este ea însăși un muzeu. Desigur însă că niciun vizitator nu se va mulțumi să admire doar monumentele, statuile și piețele magnifice presărate peste tot în micul, dar superbul oraș. Florența are numeroase muzee, toate speciale, de o frumusețe și o valoare incalculabile, adunând laolaltă cele mai multe opere de artă din Italia. Sunt totuși câteva care nu trebuie omise din itinerarul oricărui turist și iubitor de cultură.

Galeriile Uffizi

Galeriile Uffizi

Primul pe listă este, fără îndoială, Uffizi, comoara neprețuită care reunește cele mai multe și mai vestite opere de artă ale Renașterii italiene, aflat chiar în inima orașului, pe malul fluviului Arno. Clădirea impunătoare, concepută, la cererea lui Cosimo dei Medici, de către vestitul arhitect, critic de artă și scriitor Giorgio Vasari, este ea însăși un monument arhitectonic în stilul Renașterii italiene, cu statui și uimitoare fresce interioare, fiind inițial destinată a adăposti birourile magistraților și reprezentanților breslelor florentine. Sălile dispuse pe mai multe etaje, în forma literei U, vă vor purta pașii prin istoria artei italiene, de la sculpturi romane, colecții de manuscrise, monede, pietre semiprețioase și bijuterii care fac parte din colecțiile familiei Medici și până la picturi și sculpturi de o inestimabilă valoare.

Citește și: Admirând arta în muzeul "Galleria degli Uffizi" din Florenţa

La Galeriile Uffizi pot fi admirate picturi gotice – Giotto, Cimabue, ale Renașterii timpurii – Uccello, Masaccio, Piero della Francesca. Opriți-vă și admirați cu răsuflarea tăiată picturile lui Botticelli, Primăvara și Nașterea Venerei, ale lui Leonardo da Vinci, Tondo Doni a lui Michelangelo sau portretele lui Raphael – toate considerate o culme a artei din toate timpurile. De la ferestrele clădirii se deschid priveliști minunate asupra monumentelor Florenței și a fluviului Arno, iar de pe terasa superioară veți putea admira, la o cafea, minunatul turn al Signoriei. Pregătiți-vă însă să așteptați la cozi lungi pentru a intra în muzeu, pentru verificarea bagajelor, dar toată această așteptare va fi pe deplin răsplătită. Varianta optimă pentru minimizarea timpului de așteptare este de a rezerva biletele pe site-ul muzeului, pentru un cost suplimentar infim.

Galleria dell’Accademia

Galleria dell’Accademia

Un alt muzeu de neratat în Florența ar fi Galleria dell’Accademia, locul unde sunt adăpostite unele dintre cele mai valoroase sculpturi ale orașului, care se găseau în piețele vestite unde astăzi sunt înlocuite de copii, dar și minunate picturi ale celebrilor pictori Giotto, Perugino, Lippi, Ghirlandaio, Bronzino sau Botticelli. Acolo poate fi admirată și o minunată colecție de instrumente muzicale ale conservatorului Luigi Cherubini, instrumente folosite la serbările de la curtea familiei Medici.

Desigur însă că mai toți vizitatorii vor să admire la Galleria dell’Accademia mai ales originalul lui David al lui Michelangelo, o sculptură uimitoare care te va lăsa mut de admirație și pe care o vei putea studia din toate unghiurile, fiind situată într-o poziție privilegiată în holul Prizonierilor. Spațiul respectiv poartă acest nume pentru că acolo sunt expuși și enigmaticii neterminați vreodată Sclavi ai lui Michelangelo, dispuși de o parte și de alta a aleii ce duce spre David. Tot acolo puteți admira și una dintre celebrele Pietà și ea nefinisată, la fel ca multe alte capodopere ale titanului.

În holul Colosului, găsim o altă sculptură minunată, Răpirea Sabinelor a lui Giambologna, dăltuită într-un singur bloc de marmură, dovadă de netăgăduit a unui talent magnific.

Nu uitați să procedați în același mod ca la Uffizi, rezervându-vă biletele de intrare pe site-ul muzeului și pregătindu-vă să așteptați cu răbdare la rând ceva vreme.

Muzeul Domului din Florența

Muzeul Domului din Florența

Pentru a înțelege pe deplin ceea ce a reprezentat Florența pentru cultura și arta omenirii, trebuie neapărat să vizitați și Muzeul Domului, cel ce adăpostește originalele celor mai valoroase opere ale Domului Santa Maria del Fiore. Veți înțelege acolo filosofia care a stat la baza concepției acestui monument, mai ales a uimitoarei cupole a lui Brunelleschi, personalitățile și poveștile din spatele capodoperelor admirate în piața domului. La finalul periplului, pregătiți-vă să fiți uimiți de o altă sculptură celebră, care a fost cândva în interiorul domului, una din multele și minunatele Pietà ale lui Michelangelo.

Citește și: Florenţa văzută din Campanile

Palatul Pitti

Palatul Pitti

Palatul Pitti se află pe celălalt mal al râului Arno, unde puteți ajunge direct ieșind de la Galeriile Uffizi și traversând pe vestitul Ponte Vecchio. Și el o fostă reședință a familiei Medici, Palatul Pitti găzduiește numeroase și valoroase expoziții de pictură, sculptură, artă decorativă, costume, trăsuri: Galeria Palatină, Galeria de Artă Modernă, Muzeul Argintăriei, Muzeul Porțelanului, al Trăsurilor, Galeria costumelor, Apartamentele Regale. Grădinile Boboli, oază de liniște și frumusețe, pot fi vizitate singure sau împreună cu expozițiile muzeului.

Muzeul Național Bargello

Bargello

Fotografie preluata de pe tuscanypeople.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Muzeul Național Bargello, situat și el în centrul Florenței, într-una dintre cele mai vechi clădiri ale orașului, cu o istorie bogată și tumultuoasă, construită la jumătatea secolului al XIII-lea, a fost pe rând sediul căpitanului poporului, al primarului orașului, al șefului poliției (Bargello), pentru ca în secolul al XVIII-lea să fie folosit ca închisoare. De la mijlocul secolului următor, clădirea este folosită ca muzeu, astăzi găzduind vestite și minunate opere de sculptură și fiind considerat egalul Galeriilor Uffizi în domeniul sculpturii. Puteți admira operele unor cunoscuți corifei ai sculpturii italiene, precum Michelangelo, Donatello, Ghiberti, Brunelleschi, Luca, Andrea și Giovanni della Robbia, Sansovino, Cellini, Giambologna, etc.

Citește și: Florenţa, oraşul muzeu

Tu ai vizitat Florența? Care muzeu ți-a plăcut cel mai mult din acest oraș?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.