Cele mai frumoase gări din România

Cele mai frumoase gări din România
 

Adesea, gara prin care treci o priveşti doar ca pe un loc de... trecere! Nu stai să admiri o construcţie atât de impresionantă şi de veche, pentru că eşti obişnuit cu ideea că nu ai nimic de văzut. Vreau să te contrazic... sau cel puţin să-ţi arăt câteva gări din România în care poate ai poposit sau vei mai poposi şi pe care ar trebui să le incluzi pe lista de obiective turistice pentru următoarea excursie.

Gara Burdujeni – Suceava

Gara Burdujeni SuceavaSursa

Construită în anul 1902, Gara Suceava, din satul Burdujeni este una dintre cele mai frumoase din România. Clădirea cu influenţe baroce a fost modelată după imaginea Gării elveţiene Firbourg.

Gara Iaşi

Gara IasiSursa

Gara Iaşi a fost una dintre primele gări funcţionale din România, fiind inaugurantă în anul 1870. Clădirea a fost modelată după Palatul Dogilor din Veneţia şi este una dintre cele mai frumoase reprezentări ale stilului veneţian-gotic din ţară.

Gara Arad

Gara AradSursa

Gara Arad a fost construită în anul 1910 în forma actuală şi este unul dintre cele mai importante puncte de tranzit feroviar din Vestul ţării, atât pentru trenuri cu destinaţii din România, cât şi pentru cele de acces spre alte ţări europene.

Gara Vatra Dornei Băi

Gara Vatra Dornei BaiSursa

În anul 1910 este ridicată Gara Vatra Dornei Băi, unul dintre cele mai importante puncte de acces la staţiune. Aspectul unic al acestei construcţii o aproie de imaginea unui castel.

Gara Piatra Neamţ

Gara Piatra NeamtSursa

În urmă cu aproximativ 100 de ani, Gara Piatra Neamţ devenea una dintre cele mai importante puncte CFR de pe hartă. Astăzi, clădirea gării este considerată monument istoric.

Gara Sinaia

Gara SinaiaSursa

Gara Sinaia a fost contruită în anul 1913, fiind una dintre cele mai prestigioase clădiri de acest fel, dat fiind faptul că scopul ei iniţial a fost acela de a deservi doar familia regală. Mai mult decât atât, valoarea acestui obiectiv este crescută şi de faptul că aici a fost asasinat I.Gh. Duca, eveniment marcat de o placă comemorativă.

Gara Râmnicu Sărat

Gara Ramnicu SaratSursa

Terminată în anul 1898, actuala Gara Râmnicu Sărat a fost cea prin care s-a schimbat traseul original al căilor ferate din această zonă. Clădirea a fost realizată de arhitectul Nicolae Michaiescu.

Gara Cluj-Napoca

Gara Cluj-NappocaSursa

Gara Cluj-Napoca se înscrie în rândul primelor gări din ţară, fiind inaugurată în anul 1870. Centrul feroviar face legătura cu toate oraşele României, dar şi cu numeroase destinaţii externe.

Gara Curtea de Argeş

Gara Curtea de ArgesSursa

Datând din 1898, Gara Curtea de Argeş este una dintre capodoperele arhitecturale ale lui Elie Radu, având numeroase decoraţiuni exterioare şi finisaje deosebite, cu materiale originale.

Gara Băile Herculane

Gara Baile HerculaneSursa

Considerată a fi una dintre cele mai frumoase gări din România, Gara Băile Herculane este unul dintre cele mai importante puncte de acces la staţiune, dar şi un monument istoric, ce datează din anul 1886. Realizată în stil baroc, construcţia a fost creată după modelul castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia.

Acestea sunt cele mai frumoase gări din România. Trebuie să recunosc că am trecut prin câteva dintre ele şi nu le-am privit ca obiecitve turistice, însă le voi include pe listă pentru următoarele excursii prin ţară.

România are multe gări frumoase şi probabil nu le-am menţionat pe toate, aşa că aştept să-mi completaţi lista cu cât mai multe sugestii frumoase!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.