Cât costă o vacanţă în Thassos?

Cât costă o vacanţă în Thassos?
 

Parcă numai la vacanţă ne stă gândul de câteva zile, iar temperaturile în creştere din termometre ne îmbie parcă să fugim (măcar cu gândul) undeva la plajă. Dacă nu ţi-ai făcut încă planul pentru vacanţă, atunci avem o propunere pentru tine şi te ajutăm şi cu câteva sugestii numai bune pentru relaxarea de vară în Thassos, Grecia.

Cum ajungi în Thassos

Din Bucureşti poţi ajunge în Thassos numai în combinaţie de maşină, autocar sau avion, iar apoi pe feribot. Trei linii de feribot leagă Thassosul de Grecia continentală în Keramoti, Kavala sau Nea Peramos. Cea mai scurtă variantă este Keramoti-Limenas şi costă 16 euro pentru o maşină sau 3 euro de persoană.

Drumul cu maşina durează aprox 9 ore din Bucureşti (în jur de 100 euro pentru un singur drum), iar cu autocarul aprox 15 ore (în jur de 40 euro, în funcţie de autocar şi agenţie). Poţi opta şi pentru zborul cu avionul, însă trebuie să ştii că din România nu sunt operate zboruri directe spre Thassos, aşa că vei avea o escală într-un oraş european mai mare, precum Praga sau Munchen.

Thassos

Cazare în Thassos

Fie că îţi doreşti ceva simplu şi cu buget redus, fie că îţi doreşti un hotel de lux, Thassos are ceva pentru fiecare. Iată numai câteva exemple:

Dacă nu-ţi place niciuna dintre propunerile noastre, găseşti mai multe hoteluri pentru vacanţa ta în Thassos aici:

Cum te deplasezi pe Insula Thassos

Insula Thassos merită să fie vizitată, dacă tot ai ajuns până aici. Cu maşina personală îţi va fi uşor să o iei rapid din loc şi să te îndrepţi spre cele mai interesante atracţii turistice. Drumul principal este lung de 100 km şi înconjoară toată insula. Alte opţiuni de transport sunt: autobuzele KTEL (circulă de la ora 06 la ora 20), taxiurile sau bărcile taxi, cu care te poţi plimba în jurul insulei.

Portul din Thassos

Atracţii turistice din Thassos

Limenas este principalul centru turistic al insulei Thassos şi un oraş deosebit de important. Aici vei avea ocazia să vizitezi câteva situri arheologice importante ale culturii greceşti, precum Teatrul Antic, Agora Antică sau Acropolele şi poţi învăţa şi mai multe despre trecutul Greciei din Muzeul de Arheologie Limenas.

Mănăstirile sunt de asemenea simbolice pentru cultura din Thassos. Poţi trece pe lista de locuri de vizitat Mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail şi Mănăstirea Sf. Pantelimon. Nu uita să treci şi pe la Portul din Thassos, Lacul Maries sau Peştera Drakotrypa, perfecte pentru plimbări în zilele răcoroase sau pentru cei dornici de o vacanţă activă.

   

Ai informaţii despre costurile unei vacanţe la Thassos? Spune-ne şi nouă în comentariile de mai jos şi ajută comunitatea Ghiduri Turistice să devină o comunitate mai informată. Dacă doreşti informaţii despre alte destinaţii de vacanţă din România sau din străinătate, nu ezita să ne spui. Laughing


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.