Castele din România, partea 2

Castele din România, partea 2
 

Cu siguranţă ai auzit de Bran, de Peleş sau de Castelul Huniazilor... mai mult de atât, probabil că le-ai şi văzut cel puţin o dată! Nu contează din ce parte a ţării eşti, aceste castele sunt simbolice şi merită văzute. Însă, există şi multe alte astfel de construcţii în România, pe care le poţi descoperi într-o plimbare cu maşina, pe drum spre mare sau spre munte.

Ascunse în păduri sau în mijlocul oraşelor, castelele româneşti, deşi unele degradate şi uitate, sunt comori pentru turiştii străini. Trebuie să învăţăm să le apreciem şi noi, aşa că m-am hotarat să le descriu aici, poate vor ieşi în calea cuiva în următorul road trip prin ţară sau poate sunt chiar lângă tine!

Castelul Karolyi, Carei

Castelul Karolyi

Castelul Karolyi datează de la sfârşitul secolului al XV-lea, fiind reşedinţa familiei Karolyi la Carei. Cosntruită mai întâi ca reşedinţa a bogatei şi puternicei familii, construcţia a fost consolidată ulterior, pe măsura creşterii pericolului reprezentat de turci, fiind dotată cu zid de piatră şi cu un şanţ de apărare. În secolul XVII, cetatea devine un punct important al liniei de apărare împotriva turcilor, primind o nouă serie de fortificaţii. Atacurile nu au reuşit să treacă de aceste întărituri, însă au adus diverse avarii construcţiei în timp.

Aşa cum este văzut astăzi, castelul a fost realizat în perioada 1894-1896, la iniţiativa lui Karolyi Istvan. Castelul baroc primeşte astfel un aer mult mai elegant şi eclectic, cu elemente de castel cavaleresc medieval. Obiectele rămase în castel după moartea lui Istvan Karolyi şi după Primul Război Mondial au fost returnate familiei. Astăzi, castelul funcţionează ca spaţiu expoziţional. Scopul acestuia este reconstituirea interioarelor de odinioară ale castelului, astfel încât să redea ambianţa specifică din vremurile familiei Karolyi, căreia i se adaugă o expoziţie de istorie locală.

Palatul Culturii din Iaşi

Palatul Culturii Iasi

Palatul Culturii este unul dintre cele mai importante edificii din Iaşi. Structura sa impozantă este uşor de remarcat între clădirile Iaşului şi, deşi nu este plasată pe temelii antice, are şi o semnificaţie istorică, pentru că se înalţă peste ruinele unor curţi domneşti medievale. Palatul a fost ridicat în perioada 1906-1925, de către arhitectul român I.D. Berindei.

În arhitectura oraşului, palatul reprezintă una dintre ultimele expersii ale perioadei romantice, fiind creat în stil neogotic. Cea mai impresionantă parte a acestuia în interior este holul central, dominat de un mozaic figurativ impresionant. Clădirea a fost ridicată pentru a servi drept Palat de Justiţie, însă în 1955, a fost orientată spre cultura locală. De atunci, cele mai importante instituţii culturale ale oraşului, reunite sub cupola Complexului Naţional Muzeal “Moldova”, îşi au aici locul. Mai mult decât atât, palatul este deschis ca muzeu celor care vor să admire o parte din trecutul regiunii.

Palatul Domnesc de la Ruginoasa, Iaşi

Palatul Domnesc de la Ruginoasa

Palatul Domnesc de la Ruginoasa a fost construit în anul 1804 şi a fost reşedinţa lui Alexandru Ioan Cuza, motiv pentru care funcţionează astăzi ca muzeu închinat acestuia. Până la stabilirea lui Cuza aici, palatul a fost reşedinţa familiei Sturdza. Plasat la ieşirea din comuna Ruginoasa, în mijlocul unei pădurici, palatul se dezvăluie ca o clădire din basme. Dincolo de poarta mare de lemn, vizitatorul poate descoperi alei pietruite şi gradini elegante, în mijlocul cărora se distinge palatul de dimensiuni impresionante.

Domeniul pe care este aşezat palatul nu este unul simplu, dedicat acestei construcţii, ci include de fapt mai multe obiective. Pe lângă Palatul lui Alexandru Ioan Cuza, aici mai putem număra şi Biserica Adormirea Maicii Domnului, Turnurile, Mormântul pregătit pentru domnitor, Zidul palatului şi Parcul în sine. Palatul funcţionează acum ca muzeu, incluzând câteva camere refăcute pentru a ilustra elemente ale acestora de odinioară, cum sunt: biblioteca şi cabinetul de lucru al domnitorului, sufrageria şi salonul, salonul şi dormitorul Elenei Cuza, dormitorul lui Cuza şi camera copiilor.

Palatul Ghika, Comăneşti

Palatul Ghika

Palatul Ghika a fost ridicat în anul 1890, având drept scop formarea unei reşedinţe de vară pentru familia Ghika. Stilul arhitectural a fost adoptat de Albert Galleron, cel care a proiectat şi Ateneul Român, şi care s-a orientat spre Occident pentru a putea crea un spaţiu modern şi elitist pentru acea vreme. Parcul care înconjoară palatul dispunea în trecut de diverse grădini speciale cu plante exotice, cascade, un lac şi mici canale pentru plimbări cu barca.

În prezent, palatul funcţionează ca spaţiu pentru Muzeul de Etnografie şi Artă “Dimitrie N. Ghika - Comăneşti”. Colecţiile aflate aici se concentrează pe obiecte cu valoare etnografică, în special legate de tors şi tesut, dar şi pe obiecte de artă, incluzând tablouri de artă românească contemporană din patrimoniul Muzeului de Artă din Bacău.

Palatul Marincu, Calafat

Palatul Marincu

Palatul Marincu a fost construit în perioada 1906-1908. Arhitectul Constantin Rogalschi a fost cel care a creat această construcţie impozantă în stil neobaroc francez pentru Ioniţă Marincu, un latifundiar local. Întreaga clădire se bucură de un amestec interesant de materiale valoroase, cum ar fi marmura sau travertinul, în coloane frumos sculptate şi colorate.

Cu o deosebită valoare artistică şi istorică, palatul este şi astăzi un simbol al Calafatului şi al zonei în general, reprezentând o imagine înspre trecutul elegant şi luxos al familiilor înstărite de aici. Astăzi, în incinta palatului funcţionează Muzeul de Artă şi Etnografie Calafat, în care pot fi văzute colecţii de obiecte populare locale (obiecte de port, de uz casnic, împletituri, unelte) şi obiecte de artă (lucrări de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady şi Henri Catargi).  

Eu m-am convins de minunile care există în ţara noastră şi mă gândesc la următoarea excursie prin ţară să includ şi unul dintre aceste castele, deşi sunt cam departe de mine. Nu mă pot hotărî însă spre care să mă îndrept, pentru că toate sunt frumoase. Are cineva o recomandare?

 

PS : Nu uita şi de partea întâi a seriei de castele din România.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.