Castele din Irlanda în care te poţi caza

Castele din Irlanda în care te poţi caza
 

Nu este persoană care să nu se fi visat măcar o dată în viaţă prinţ sau prinţesă, într-un castel impunător cu un ambient luxos şi rafinat. Visele pot deveni realitate. În secolul 21, să petreci câteva zile în castelul la care ai visat din copilărie este o doar o chestiune de voinţă.

Un sejur petrecut în confortul şi luxul unui castel construit în urmă cu câteva secole este o experienţă inedită. Irlandezii au înţeles acest aspect şi au renovat din temelii câteva dintre castele de pe teritoriul ţării şi le-au inclus în circuitul turistic. Castelele hotel din Irlanda sunt locul ideal în care te poţi caza în timpul sejurului tău pe Insula de Smarald. Poți găsi aceste locuri de cazare chiar aici!

Castelul Dromoland

CASTELUL DROMOLAND

Restaurat şi refăcut în totalitate, Castelul Dromoland are o istorie la fel de bogată ca a ţării în care este situat. Înconjurat de dealurile acoperite de pădurile din sud-vestul Irlandei, Castelul Dromoland a fost construit la mijlocul secolului al XVI-lea. În ciuda dimensiunilor sale uriaşe castelul hotel este un loc intim, unde vei putea să ai parte şi de experienţe culinare extravagante.

Castelul Ashford

Castelul Ashford

Fotografie preluata de pe NUME SITE. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Castelul Ashford este o construcţie din piatră, situată pe malul Lacului Corrib şi care a aparţinut în trecut familiei Guinness. Castelul este înconjurat de dealuri acoperite cu păduri dese. Castelul Ashford îşi aşteaptă oaspeţii cu o colecţie impresionantă de vinuri. Indiferent de durata sejurului tău aici, o plimbare pe Lacul Corrib cu barca nu trebuie ratată.

Castelul Ballynahinch

Castelul Balllynahinch

Ballynahinch este o bijuterie arhitecturală construită în secolul al XVII-lea şi care din 1946 funcţionează ca şi hotel. Ballynahinch este un castel tipic irlandez, dar mult mai rustic faţă de alte construcţii similare de pe teritoriul ţării. În apropierea Castelului Ballynahinch curge un râu, iar pescuitul şi drumeţiile sunt câteva dintre activităţile cu care îţi poţi umple timpul liber.

Castelul Waterford

Castelul Waterford

Fotografie preluata de pe waterfordcastleresort.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Luxosul Castel Waterford este situat pe o insulă din apropierea coastei Irlandei, iar accesul până pe domeniul regal se face cu un feribot. Castelul hotel este locul ideal pentru o escapadă romantică sau pentru luna de miere. Odată ce ai ajuns aici pregăteşte-te să ai parte de cea mai sofisticată şi luxoasă experienţă din viaţa ta.

Castelul Gregans

Castelul Gregons

Fotografie preluata de pe www.irelands-blue-book.ie. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Analizând arhitectural construcţia Gregans, aceasta aduce mai mult cu un conac, dar luxul şi atmosfera îi conferă privilegiul titlului de castel. Gregans este un hotel intim, cu doar 21 de camere, unele dintre acestea având grădină privată. Castelul Gregans este un loc luxos, dar cu o istorie bogată şi un loc perfect pentru câteva zile de răsfăţ regal.

Ţie în care dintre aceste castele ţi-ar plăcea să îţi petreci câteva zile?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.