Buşteni: Castelul Cantacuzino şi casa lui Cezar Petrescu

Buşteni: Castelul Cantacuzino şi casa lui Cezar Petrescu
 

Am fost de curând cu câțiva prieteni la Bușteni și mi-am dat seama că în orice loc, oricât de mic ar fi, găsești mereu ceva nou de văzut. Am mai trecut prin Bușteni de atâtea ori însă nu văzitasem Castelul Cantacuzino niciodată. Mai încercasem de câteva ori, dar castelul era ori închis, ori prins cu vreo nuntă. În orice caz, am profitat de ocazie și mi-am încercat din nou norocul, de data aceasta cu succes.

Castelul Cantacuzino

Busteni

Am fost plăcut surprins de faptul că ne este permis să fotografiem, chiar și cu blitz, în condițiile în care mai peste tot în România pozatul este un capitol destul de sensibil. Ghidul, foarte amabil și bine pregătit, ne-a purtat prin câteva încăperi și ne-a povestit preț de jumătate de oră povestea lui Grigore Cantacuzino, una dintre figurile marcante ale vieții politice românești dinainte de Primul Război Mondial. Poreclit și Nababul, Grigore Cantacuzino era cel mai bogat român al vremii și se trăgea dintr-o veche familie ce se spune că-și avea originile chiar la Constantinopole.

Busteni

Cea mai impresionantă încăpere este holul de onoare, decorat cu picturi ce îi înfățișează pe strămoșii săi, sau cel puțin pe cei care au ocupat un loc special în istoria țării noastre. Castelul Cantacuzino a fost construit la începutul sec. 20 în binecunoscutul stil neoromânesc ce prinsese deja atât avânt. Cu un aspect de cetate și cu motivele inspirate din tradiția folclorică românească, castelul este de departe cel mai important obiectiv turistic al stațiunii. De la ghid am aflat numeroase informații interesante despre activitatea Nababului, dar și despre aspecte mai puțin cunoscute publicului larg legate de disputele cu regele Carol I în legătură cu construcția domeniului.

Pe urmele lui Cezar Petrescu

Busteni

Am vizitat și casa scriitorului Cezar Petrescu, un conac tot în stil neoromânesc, dar de dimensiuni evident mult mai mici! Vizita unei case memoriale a fost mereu o plăcere pentru mine, așa cum am mai precizat și în alte articole. A cunoaște mai bine viața unui scriitor ne ajută într-o bună măsură să-i înțelegem și opera. Casa a fost transformată în muzeu după moartea scriitorului în 1961 și conservă foarte bine atât arhitectura originală, cât și obiectele personale. Cel mai interesant lucru pe care l-am aflat a fost poate că micul domeniu a fost cumpărat cu banii jos cu ceea ce Petrescu câștigase de pe urma scrisului. De altfel, acesta a fost un scriitor prolific, poate cea mai cunoscută operă a sa fiind "Fram, ursul polar".

Busteni

Pasiunea pentru scris, prietenii strânse, dar și tragedii ar putea rezuma pe scurt viața omului Cezar Petrescu. După cum am aflat, acesta obișnuia să scrie și câte 16 ore pe zi, iar singura ființă căreia îi era permis să îl deranjeze era motanul său. O incursiune în spațiul personal al unui scriitor mi s-a părut mereu o experiență inedită ce îți permite să înțelegi omul din spatele scrisului, o experiență care cred că poate aduce mai aproape atât scriitorul cât și opera sa de cititori.

Buşteni, un loc cu peisaje extraordinare

Busteni

Pe lângă lucrurile pe care le poți vizita în Bușteni, o stare nemaipomenită de bună dispoziție ți-o aduce și peisajul ce încojoară stațiunea. Crucea de pe Caraiman veghează parcă de sus orașul, aducându-ne aminte de vremuri nu tocmai îndepărtate și în niciun caz fericite din istoria poporului nostru. Dar ne îndeamă la curaj și optimism în ceea ce privește viitorul. Aerul curat, puțină istorie și cultură, dar și liniștea specifică unei stațiuni montane nu atât de aglomerată precum Poiana Brașov fac din Bușteni o destinație perfectă pentru cei care vor să petreacă o zi plăcută la sfârșit de săptămână, departe de agitația orașului.

Tu ce alte locuri minunate din Buşteni ne recomanzi?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.