Băile Herculane, între frumos şi paragină

Băile Herculane, între frumos şi paragină
 

Staţiunea Băile Herculane are o istorie de peste 2000 de ani şi este, după părerea mea, una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din România. Vestită pentru apele termale binefăcătoare încă din perioada romanilor, cei care au şi pus bazele acestei staţiuni, Băile Herculane este poziţionată într-o zonă foarte frumoasă, unde un turist are ce vedea şi admira. Din păcate, gloria de altă dată a acestei vestite staţiuni a cam apus.Frown

La întoarcere din Bucureşti, am vizitat pentru 3 ore centrul staţiunii şi sincer am plecat supărat şi revoltat că nu s-a dezvoltat şi investit nimic. Deşi era sâmbătă, totul era pustiu, câţiva turişti răzleţi se plimbau în voie prin staţiunea care arăta parcă părăsită. Nu este acceptabil ca o staţiune care era o bijuterie în trecut, să ajungă în stadiul de degradare de acum. Potenţialul turistic al zonei este imens: apele termale, frumuseţea zonei, traseele de drumeţie. Dar toate acestea trebuie puse în valoare pentru ca turiştii să aibă ce face şi ce povesti. Să ne amintim că stațiunea a fost vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, împăraţi şi împărătese. În 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind "cea mai frumoasă stațiune de pe continent", iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie despre Băile Herculane că sunt "o prezență distinctă și încântătoare"

Băile Herculane

Băile Herculane

Pavilionul 6 şi statuia ocrotitorului şi simbolului staţiunii, Hercule

Acum 7 ani am vizitat staţiunea Karlovy Vary din Republica Cehă, o staţiune vestită pentru apele ei termale. Mi s-a părut că seamană cu Băile Herculane, doar că zona nu era la fel de frumoasă şi impresionantă ca şi Valea Cernei. Dar, Karlovy Vary este mult mai vestită decât Băile Herculane şi în luna septembrie era plină de turişti din toate colţurile lumii!

Băile Herculane

Băile Imperiale Austriece, construite între 1883 - 1886

Băile Herculane

Faţada în paragină a Băilor Imperiale Austriece

Plimbându-mă prin centrul staţiunii am admirat clădirile construite în stil baroc austriac, cu o vechime de peste 200 de ani, fiecare în sine fiind un monument de arhitectură. Dar frumuseţea acestor clădiri şi a întregii staţiuni se ascunde acum sub un imens văl de degradare şi nepăsare. Nu neg, există zona nouă din staţiune, cu hoteluri frumoase care oferă condiţii foarte bune de cazare şi distracţie, dar acest lucru nu înlocuieşte necesitatea renovării centrului vechi. Staţiunea Băile Herculane este definită de istoria ei de peste 2000 de ani, trecut care trebuie reabilitat şi pus în valoare astfel încât să ne bucurăm toţi de el.

Băile Herculane

Parcul Central

Băile Herculane

Pavilionul sanatorial Nr 1

Am remarcat cu o oarecare bucurie că pe majoritatea clădirilor istorice s-au adăugat panouri de informare şi că respectiv unele dintre ele au intrat într-un proces de reabilitare. Este un lucru foarte bun, dar rămâne întrebarea: ce se va întâmpla cu aceste clădiri după ce sunt reabilitate? Vor rămâne goale? Se vor deschide hoteluri şi restaurante?

Băile Herculane

Hoteluri închise şi părăsite, la doar căţiva paşi de centrul vechi

Băile Herculane

Zona mai nouă cu hoteluri şi pensiuni

Pot să vă povestesc şi să laud frumuseţea acestei zone în multe articole (şi o voi face la vară când vreau să mă duc să stau câteva zile!) întrucât cred cu tărie că ar putea fi un centru turistic de foarte mare interes pentru străini, dar mi-aş dori un răspuns la întrebarea: ce se poate face ca staţiunea Băile Herculane să îşi recapete gloria de altă dată? Ajunge să o promovăm şi să o lăudăm în speranţa că autorităţile vor deveni mai conştiente şi mai responsabile? Cum putem noi, cei care iubim această frumoasă zonă, să ajutăm la dezvoltarea ei?

Sper ca viitorul, mai apropiat sau mai depărtat, să îmi arate că se pot întâmpla şi la noi lucruri extraordinare şi Băile Herculane să redevină o staţiune perfectă pentru concediile noastre.Smile

Poze din staţiunea Băile Herculane


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.