Aventuri in Balta Ialomitei

Aventuri in Balta Ialomitei
 

Articol realizat de prietena noastra Catalina Cernea. Articolul face parte din seria de articole inscrise la concursul Te trimitem 7 zile cu 7 prieteni la cabana in Retezat.

Pentru un student de anul I la Arheologie, proaspat iesit din sesiunea de vara, sa ajunga pe santierul arheologic despre care a auzit vorbindu-se tot anul, e un vis implinit. Mai ales daca santierul se afla ascuns intre ape, pe o insula salbatica si impadurita, asa cum e Balta Ialomitei.

Popina Bordusani, caci despre acest loc o sa va vorbesc, se afla in judetul Ialomita, undeva la aproximativ 12 km NV de orasul Fetesti, despartit de satul cu acelasi nume de cursul raului Borcea, unul dintre bratele Dunarii.

Acolo, pe popina, poti ajunge doar cu barca ori cu bacul. Pe noi, studentii de la arheologie ne trece nea Nicu in barca lui, neagra din lemn. Asta-i prima proba pe care, vrem-nu-vrem trebuie sa o dam! E pentru prima oara cand vad Dunarea si chiar daca-i vorba doar de un brat al ei, tot imi bate inima mai tare si simt cum gandurile incep sa mi se amestece cu apa verzuie brazdata usor de barca.

Ajunsi pe mal, suntem cu totii avertizati: "Drumul catre popina e plin de tantari!". Asa si este, caci printre randurile de plopi canadieni si arcadele de amorfa, tantarii ne conduc constiinciosi pana pe popina fericiti, probabil, ca si-au facut prieteni noi...

Popina, cel mai inalt loc de pe insula, se iveste din padure intr-un luminis ca de poveste. Cu rucsacii grei in spate, transpirati si plini de praf, urcam dealul pieptis. Am ajuns. Echipa de arheologi rasufla usurata. Aici sus e liniste. Aceiasi liniste pe care au simtit-o oamenii acum mii de ani, caci din mana lor s-a nascut locul in care am poposit. Inca din neolitic (acum 7-8 mii de ani) oamenii au tot locuit aici, au ridicat case, vietuind intre ape generatii de-a randul, pescuind, vanand, modelandu-si cu pricepere vasele din lut si uneltele de piatra. Astfel, popina s-a tot inaltat pana la nivelul la care se afla astazi.

Arheologii incearca de multa vreme sa descifreze urmele lasate de acesti oameni, asa ca vin aici vara de vara si continua sa cerceteze pana toamna tarziu, cand ploile si vantul ii alunga departe, in muzeele din care au  venit. Insa pana in toamna, la popina Bordusani arheologia si drumetiile prin balta merg mana-n mana.

Odata iesiti din santier, avem timp sa ne plimbam prin padure sau sa pescuim pe Bentul Mare. E bine de stiut ca pe langa popina exista mai multe lacuri lunguiete, foste brate ale Borcei, numite benturi: Bentul Mare, Bentul Mic si Bentul Mic Cotoi.

La Bentul Mare, dintre stuf si nuferi galbeni se ridica la primele zgomote pe care le facem, cativa cormorani. Cineva de-al locului ne dezvaluie tot mai mult: in balta cuibaresc zeci specii de pasari, ca: egreta mica, lopatarul, tiganusul, corcodelul mare, buhaiul de balta si multe altele. Alaturi de acestea vietuiesc si mamifere ca: mistretii, caprioarele, cainii enot etc, asa ca nu degeaba intreaga zona a fost declarata arie de protectie speciala avifaunistica.

Pasim intr-un loc minunat, rupt de timp si lume. Aici mancam peste proaspat sub toate formele posibile, dar nu inainte de a trece proba ,,curatatului”. Da, ca in orice lume de poveste, eroii au de trecut o serie de probe, iar pe popina e lege: fiecare student invata, inca de la inceput, sa curete pestele pe care-l va gati!

Mai tarziu, in linistea noptii, scanteile focului de tabara aprind in fiecare dintre noi flacara povestilor de tot felul. Si de la atata ascultat, unii motaie chiar afara, sub cerul acoperit de mii de stele.

A doua zi, rasaritul soarelui ne provoaca pe toti, dar numai cativa dintre noi raspund acestei provocari. Iesim somnorosi din cabana, un pic zgribuliti cu picioarele prin roua rece. Ne indreptam din nou catre Bentul Mare. Ne-a zis noua cineva ca acolo, rasaritul se vede cel mai bine.  Aproape ca nici nu zarim lacul, asa de groasa-i ceata care-l acopera. Ca de nicaieri ne auzim strigati de o voce joasa...ne oprim si privim speriati imprejur. Apoi aceiasi voce izbucneste in ras! Spaima lasa loc mirarii, caci e nea Nicu, dar e ... pe celalalt mal al lacului, la aproape 100 m de noi! Ne va spune el, mai tarziu, despre cum se propaga sunetul in liniste, pe luciul apei.

Ceata se ridica aproape ca un fum; un fazan se sperie de noi si o ia la fuga; avem picioarele ude si, da, se pare ca s-au trezit si prietenii nostri, tantarii!! Incep sa cred c-as fi fost mai inspirata daca ramaneam pe popina, in sacul meu de dormit... dar uite, se iveste soarele! Incet-incet, ca si pentru el e dimineata. E minunat. Razele razbat prin ceata care se ridica, reflectandu-se, pe rand in apa bentului. Nu, noi nu ne-am trezit degeaba si, la cat de mandrii ne simtim ca suntem aici, e clar ca tocmai am trecut cea de-a treia proba initiatica!

Si asa, ca voinicii din poveste, o luam de la capat o vara intreaga, singuri, cu noi si ale noastre, incercand sa scoatem la iveala istorii de mii de ani ascunse in pamantul acoperit de pomi si ape de la Bordusani.

Daca ti-a placut articolul acorda-i autorului un vot de incredere (apasa LIKE) care ii poate aduce lui CATALINA CERNEA un concediu de 7 zile la cabana Pin Alpin in Retezat.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.