Alte minuni din Apuseni - peşterile - galerie foto

Alte minuni din Apuseni - peşterile - galerie foto
 

Apusenii au peşteri! Dar nu aşa oricum! Ci peşteri!!! Smile Nu ştiu dacă mă înţelegeţi sau dacă numai Peştera Urşilor vă vine în minte, dar sunt multe de văzut aici. Mult mai multe! 

N-am să vă povestesc despre Peştera Urşilor, pentru că sunt convinsă că aţi fost pe acolo, ci despre ce am mai văzut în Apuseni în materie de peşteri. Tot cu hărţile de pe net ca punct de start şi cu tot felul de site-uri deschise, am căutat ce mai e de văzut în zonă, aşa cum am făcut şi la celelalte excursii. 

Gheţarul de la Scărişoara

Am pornit către Gheţarul de la Scărişoara, pentru că eu îl mai văzusem în clasa a 7-a şi mai trebuia să-l văd again şi să duc şi pe alţii acolo! În inima Apusenilor, comuna Gârda de Sus, se află cel mai mare gheţar subteran din România (da mai sunt şi alţii şi intenţionez să merg să-i văd!). 

Scarisoara

Intrarea la Ghetar

În "parcarea" de la Gheţar laşi maşina pe unde apuci şi începi un urcuş uşor, de câteva minute (care în clasa a 7-a a fost un chin de câteva ore, pentru că am greşit traseul) şi ajungi la spaţiul în curs de amenajare de la Gheţar (i.e. se construiau nişte foişoare din lemn, unde să stea turiştii între vizitele cu ghid probabil). Noi n-am avut parte de ghid, pentru că... nu ştiu! Era nenea ghidul acolo, dar rupea doar bilete şi te lăsa să te plimbi pe gheţar singur până te făceai şi tu un cub de gheaţă! Noroc că eram eu bine documentată (lăuda-m-aş) şi am povestit şi arătat ce era pe acolo. 

Catedrala Ghetarului de la Scarisoara

Ghetarul de la Scarisoara

Evident, cea mai imprsionantă parte este Catedrala, pentru mine cel puţin, la care i-am făcut o sută de poze, pentru că niciuna nu se vedea bine! Smile Noi am fost în septembrie şi era destul de cald afară, dar la gheţar e super frig oricum. Recomand totuşi o lună mai friguroasă, pentru că atunci e gheţarul mai frumos şi mai strălucitor. Cred că am dat vreo 10 lei pe bilet, dar asta nu contează când vezi aşa o frumuseţe! De la coborârea pe scările (rupte pe alocuri) înconjurate de verdeaţă, până la mersul pe platformele de pe gheţar, totul e absolut superb!

Peştera Poarta lui Ionele

Pe drum in Garda de Sus

De la Gheţar spre casă, pe cel mai frumos drum pe care am mers în viaţa mea, dacă te uitai pe margini şi nu la aşa-zisul asfalt, am ochit o altă peşteră pe care nu o avusesem în planul de vizitare - Peştera Poarta lui Ionele, tot pe teritoriul comunei Gârda de Sus

Oprirea la Poarta lui Ionele

Popas la Pestera

Am crezut că aia e "poarta", pentru că arăta ca o poartă... dar a apărut ghidul şi ne-a întrebat dacă vrem să mergem la peşteră. Cred că tot 10 lei a fost intrarea şi aici, cu liber la poze! Smile Ghidul nu prea avea el chef de "musafiri", dar eram singurii aşa că a făcut un efort bunicel zic eu! Peştera e foarte frumoasă, însă este destul de mică (aici se ascundea haiducul Ionele, deci nu avea nevoie de aşa mult spaţiu). Ce este însă interesant aici, e faptul că, după topirea zăpezilor de pe munte, peştera se umple de apă... şi acum avea un mini-pârâu, dar atât. În extremitatea cea mai îndepărtată a peşterii, ghidul ne-a arătat marcajul natural făcut de nivelul apei, care bineînţeles că trecea de platforma pe care mergeam noi.

Pestera Poarta lui Ionele

Marcajul apei in pestera

Peştera Meziad

La Peştera Meziad mai fusesem eu şi again trebuia să o vadă şi ceilalţi! Prin urmare, am pornit din Beiuş spre Remetea şi am urmat panourile foarte bine localizate până la Peşteră! Intrarea a costat 15 lei, cu extra pentru poze 10 lei, dar a meritat şi aici. De când am fost noi în septembrie, probabil că au terminat de amenajat totul frumos şi nu mai trebuie purtate lanternele de frunte, deşi noi ne-am distrat tare cu ele!

Spre Pestera de la Meziad

Intrare in Pestera de la Meziad

Ce este aici uimitor? Suprafaţa pe care o poţi vizita. O bună parte din peşteră poate fi vizitată cu ghid, însă pe alocuri sunt şi spaţii destul de dificile sau înguste. Ca şi la Peştera Urşilor, ghidul te va lumina în privinţa formelor haioase din peşteră. 

Forme din pestera Meziad

Colonia de lilieci de la Meziad

Peştera are şi o colonie simpatică de lilieci (sunt inofensivi, dar zboară în toate părţile şi dacă ai copii cu tine trebuie să le explici cum că nu-i nimic) Smile unde erau adunările mai mari sunetul făcute era foarte drăguţ din punctul meu de vedere (ştiu am o idee ciudată despre ce înseamnă drăguţ) şi guamul era la el acasă!

Peştera cu Cristale din Mina Farcu

Dacă tot am fost la Roşia, am mai descoperit o chestie de văzut: Peştera cu Cristale din Mina Farcu. Recomand oprirea pe drumul care duce la peşteră din sat, pentru că priveliştea e superbă şi la un moment dat vei prefera mersul pe jos, decât praful de pe maşină! 

Pe colina dealului se vede imediat peştera/mina şi o tiroliană scurtă, dar numai bună de testat. Dacă vrei să te dai, taxa este de 10 lei. Intrarea în peştera/mină a costat 15 lei. 

Ce trebuie reţinut aici este că: mina Farcu a fost una dintre cele mai productive din zonă şi a fost mult timp închisă, până când, recent, au fost descoperite cristale naturale în ea. Mina a fost explorată sub formă de peşteră cu cristale şi amenajată pentru turism. Însă doar o mică parte este deschisă, dar merită. E o combinaţie de mină cu peşteră, de cristale naturale cu echipamente ruginite de minerit, care te face să te simţi ca într-un western, în care te duci să furi aurul din ceva mină părăsită! Smile

Mina Farcu

Instrumente de minerit din mina Farcu

Cristalele din Mina Farcu

Mai sunt multe peşteri în Apuseni de văzut. Noi am mers la cele patru în două zile separate, una pentru Gârda de Sus şi cealaltă pentru Roşia. Tot ce am văzut acolo merită, pentru că sunt minuni ale naturii de excepţie! Aşa că ignoră praful de pe maşină şi gropile din drum, pentru că în Apuseni ai multe de văzut! 

Poze deosebite cu peşterile din Apuseni


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.