Algarve, o destinaţie cu mult soare şi un farmec aparte

Algarve, o destinaţie cu mult soare şi un farmec aparte
 

Aflată în sudul însorit al Portugaliei, regiunea Algarve este destinația noastră favorită în această vară. Deși nu se află pe primul loc în topul vacanțelor de vară din Europa, Algarve te va surprinde cu plaje aurii, castele maure și ruine romane ce îți vor capta imaginația și sate pescărești pitorești unde vei servi cele mai delicioase preparate tradiționale. Dacă ți-am stârnit interesul, hai cu noi într-o incursiune prin această regiune fascinantă din Portugalia.

Algarve

Fotografie preluata de pe overseaspropertyalert.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

În Algarve zonele turistice cu hoteluri uriașe și stațiuni care și-au pierdut farmecul în urmă cu jumătate de secol, atunci când au fost descoperite de turiști, se împletesc cu satele medievale, în care tradițiile au rămas aceleași de mii de ani.

Coasta însorită din sud este un paradis nu doar pentru cei aflați în căutarea locului perfect pentru bronzat, ci și pentru cei interesați de petreceri și viață de noapte care să rivalizeze cu cea din Ibiza. Plajele cu nisip auriu sunt locul ideal unde să te recuperezi după o noapte de pomină, iar stâncile uriașe ce se înalță falnice peste valurile albastre îți oferă panorame minunate în timpul drumețiilor în natură.

Algarve

Fotografie preluata de pe montedasapaleira.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Pe măsură ce te îndepărtezi de plajele superbe, vei descoperi o nouă latură a regiunii Algarve. Sate adormite, în care modul de viață al localniciilor a rămas aproape la fel de secole, te vor întâmpina cu străduțe înguste și o atmosferă calmă și prietenoasă. Din când în când, dealurile perfect verzi sunt decorate cu ruine romane antice sau palate maure ce te vor uimi cu frumusețea lor.

Cele mai frumoase locuri din Algarve

Algarve

Fotografie preluata de pe travellingclaus.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Unul dintre cele mai frumoase orașe din Algarve este Lagos. Sufletul acestui orășel inundat de soare se află în piața de pește unde, după ce te vei obișnui cu gălăgia și mulțimea de oameni agitați, vei putea vedea o sumedenie de specii de pește și alte creaturi marine ciudate, aranjate cu grijă pe mesele negustorilor. La etajul superior, în piața de legume și fructe, vei da peste o adevărată simfonie de culoare și miresme.

Algarve

Fotografie preluata de pe wallpapers.jurko.net. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

La 30 de kilometri distanță se află un alt oraș superb. Sagres este localizat în extremitatea vestică a regiunii Algarve și îl vei repera foarte ușor grație fortăreței medievale cu același nume ce stă pe marginea stâncilor abrupte. Fă o plimbare până la malul prăpăstios și vei observa pescari ce stau agățați de pietre, 70 de metri peste valurile înspumate. Ascultând zgomotul asurzitor al oceanului, vei avea impresia că te afli la marginea lumii.

Algarve

Fotografie preluata de pe faro-images.en. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

La final, o vizită în Faro, capitala regiunii Algarve, este obligatorie. Pornește la pas prin centrul medieval al orașului Faro, pe străzile întortocheate, mărginite de portocali cu fructe uriașe ce atârnâ precum globurile de Crăciun. În Piața Catedralei, Largo da Sé, poți admira vechea catedrală și restul clădirilor decolorate de soare și briză. Parcul Natural Ria Formosa, aflat chiar la ieșire din orașul Faro, te va surprinde cu peisajele sale exotice deminate de insule și dune de nisip.

Dacă ți-a mai rămas timp, relaxează-te pe plajele uriașe din parc și alege cele mai frumoase scoici ca amintire din acest tărâm de vis.

Tu ai vizitat regiunea Algarve? Povestește-ne ce ți-a plăcut cel mai mult acolo!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.