Albania, o alternativă ieftină la ţările cu care se învecinează

Albania, o alternativă ieftină la ţările cu care se învecinează
 

Poreclită "Frumoasa din pădurea Adormită" - Albania este o ţară de numai 28.000 de kilometri pătraţi (un pic mai mare decât Oltenia noastră), dar care are parte de oraşe istorice bine conservate, câteva regiuni muntoase şi cel mai important, litoral la Marea Adriatică şi la cea Ionică.

Albania reprezintă o alternativă ieftină la vecinele sale Grecia, Muntenegru, Croaţia, Slovenia sau Italia. Plaje superbe sau vestigiile arhitecturale ce ilustrează diversele influențe din istoria țării: grecești, romane, otomane, austro-ungare şi italiene sunt doar câteva din lucrurile de care te poţi bucura dacă alegi să petreci un concediu în Albania.

Cele mai importante obiective turistice din Albania sunt Coasta Adriatică, unde pe lângă plaje, mai poţi vizita râul Buna şi oraşul Shkodra, Coasta Ionică, renumită pentru malurile pietroase şi pentru valurile care pot ajunge chiar şi la patru metri înălţime, oraşul Butrint, care este în întregime în patrimoniul UNESCO din anul 1997, Gjirokastra, un oraş care a fost sub stăpânire otomană mai bine de cinci secole şi Saranda, un centru al minorităţilor greceşti din Albania.

Traseul rutier este fie prin Bulgaria şi Macedonia, fie prin Serbia. Din Bucureşti până la intrarea în Albania sunt aproximativ 800 de kilometri.

Pentru a vizita Albania nu ai nevoie de viză sau paşaport. Se poate vizita doar cu buletinul.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.