Agadir, locul de unde nu mai vrei să pleci

Agadir, locul de unde nu mai vrei să pleci
 

Îmi doresc din tot sufletul ca rândurile ce le voi așterne în cele ce urmează, să vă poarte gândurile prin însoritul Agadir, la fel cum zilele de octombrie mi-au purtat mie pașii pe străduțele pietruite ce duceau spre ocean. Deși este mai puțin promovat, spre deosebire de Marrakech și Casablanca, Agadirul are acel ceva care te face să-ți dorești să revii și să rămâi.

Oraşul Agadir

Istoria acestui port maritim din sud-vestul Marocului începe să capete contur în secolul XVI, când a fost ocupat de portughezi, urmând ca ulterior să devină port marocan independent. În anul 1911, a fost ocupat de trupele franceze, iar doi ani mai târziu a început dezvoltarea modernă a acestuia. Anul 1960 s-a dovedit a fi unul nefast pentru Agadir, orașul fiind distrus de un incendiu și o serie de cutremure.

În prezent, Agadirul este mai frumos ca niciodată, renăscut parcă din propria cenușă ca o pasăre Phoenix. Aici, timpul se scurge mai lent și poți sta să admiri oceanul de cum se ivesc zorile până noaptea târziu, când plaja este luminată doar de dealul ce transmite clar mesajul "Allah, Patria, Regele".

Agadir

Ce poți face în Agadir?

Corect ar fi să întreb ce nu poți face!? Dacă ești pasionat de sporturile nautice, aici e locul perfect unde le poți practica. Totodată, poți juca golf, tenis sau pur și simplu să te plimbi pe faleză în timp ce asculți Atlanticul și valurile sale care spală țărmul. Eu am ales să-mi petrec timpul pe plajă, ba chiar am sărit și peste masa de seară doar ca să pot sta mai mult lângă ocean. Iubesc marea, iubesc întinderile de nisip și iubesc căldura dar nu vă imaginați cât de mult am ajuns să iubesc oceanul. Mereu le spun prietenilor că pentru mine, căminul perfect constă într-o colibă pe malul mării, să mă asigur astfel că primul lucru pe care-l văd dimineața e marea și ultimul lucru pe care-l aud înainte să adorm sunt valurile ei.

La fel ca în Marrakech, și în Agadir trebuie să fii un bun negociator. Negustorii ambulanți bat în lung și-n lat plajele Agadirului, abordând fiecare turist în parte, în speranța că-și vor vinde marfa. Dacă în Marrakech, negocierile se făceau cu pixul și caiețelul în mână, în Agadir tot ce se scria, se scria pe nisip. Parcă văd și acum cum zbura nisipul sub mâinile agitate ale "negociatorilor" care nu puteau să cadă de acord asupra unui preţ. În timp ce bărbaţii scriau preţuri în nisip, noi fetele ne-am adunat în jurul unei femei îmbrăcate în straie lungi. Degetele ei pline de henna şi felul în care stătea ghemuită în timp ce picta minuțios mâna care-i stătea întinsă m-au fascinat. Mi-am luat ochii de la acest tablou și mi-am aruncat privirea spre ocean... Mereu m-am întrebat cum arată costumele de baie la femeile din lumea arabă!? Și am înțeles...

Agadir

Revenind la plajele din Agadir, trebuie să vă îndemn să vă petreceți măcar o seară aici, să intrați în ocean și să vă lasați scăldați de valurile acestuia, iar mai apoi, când lumina afară începe să devină difuză, să ieșiți să simțiți briza fierbinte. E cel mai bun suvenir pe care Marocul vi-l poate da. În vreme ce Marrakech-ul este destinat celor dornici să eploreze, să cunoască și să învețe lucruri noi, Agadirul pare a fi alegerea potrivită pentru persoanele care caută relaxarea și liniștea interioară.

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mai calc în Maroc, la Agadir am de gând să mă întorc!

Poze deosebite din Agadir


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.