7 librării pe care trebuie să le vezi

7 librării pe care trebuie să le vezi
 

Cititori pasionaţi atenţie la mine! Îţi place să petreci ore întregi în librării? Când închizi ochii noaptea vezi vrafuri de cărţi? Am găsit locurile ideale pentru tine… şi pentru mine! Laughing Hai să descoperim împreună 7 librării din lume ce vor deveni cu siguranţă destinaţii pentru vacanţele viitoare!

Word on Water din Londra

Word on Water din LondraSursa

Singura librărie plutitoare de carte veche din Londra nu are cum să nu stârnească interesul iubitorilor de lectură! Word on Water călătoreşte pe canalele londoneze, cu opriri (timp de două săptămâni) în locaţii precum Camden Lock, Angel, Hackney şi Paddington.

Atlantis din Santorini

Atlantis din SantoriniSursa

Dacă nu eşti străin de vacanţele în Grecia, atunci trebuie să faci o oprire la Librăria Atlantis din Santorini. Cu un aer profund englezesc şi plină de publicaţii internaţionale, librăria şi găsit loc într-una dintre faimoasele căsuţe albe din Santorini şi acum este gazda festivalurilor culturale locale.

Brazenhead Books din New York

Brazenhead Books din New YorkSursa

Dacă te aşteptai ca în Manhattan să găseşti numai clădiri luxoase, restaurante elegante şi magazine de brand, atunci avem o surpriză. Aici se află şi Brazenhead Books o librărie "secretă" deschisă de un cititor pasionat în propriul său apartament, în care se organizează seri de lectură şi numeroase evenimente culturale.

Libreria Alta Acqua din Veneţia

Libreria Alta Acqua din VeneţiaSursa

După o plimbare în gondolă pe canalele din Veneţia e musai să te opreşti la Libreria Alta Acqua! Te întâmpină de la început cu o tăbliţă pe care scrie "Bun venit în cea mai frumoasă librărie din lume" şi nu glumeşte! Cărţile se revarsă de peste tot, inclusiv din gondola plasată în mijlocul librăriei, pentru a deveni locul în care îţi petreci o zi de vacanţă scotocind şi descoperind comori literare dintre cele mai diverse.

Abbey Bookshop din Paris

Abbey Bookshop din ParisSursa

Ţi-ai imaginat vreodată cum arată o librărie în care cărţile sunt cocoţate în rafturi şi turnuri până la tavan? Nu mai trebuie să-ţi imaginezi, pentru că poţi vedea asta în Abbey Bookshop din Paris, o librărie englezească, cu muzică jazz şi colţişoare numai bune în care să te retragi cu noua comoară descoperită aici.

Bart's Books din California

Bart's Books din CaliforniaSursa

Orăşelul Ojai din California este animat cultural de Bart's Books, o librărie în aer liber, fondată în 1964. Terasa librăriei este locul ideal pentru citit, jucat şah şi băut limonadă în inima unui labirint haios format din rafturi pline ochi de cărţi.

Barter Books din Anglia

Barter Books din AngliaSursa

Keep Calm and Carry On nu este o imagine a lumii moderne, este un poster motivaţional din Al Doilea Război Mondial care a fost redescoperit şi popularizat prin Barter Books din Anglia. Găsit într-o carte veche, posterul a impresionat proprietarii şi originalul care a făcut înconjurul lumii poate fi văzut şi azi pe peretele librăriei printre mii de cărţi şi trenuleţe.

Tu în care dintre aceste librării ai vrea să ajungi?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.