5 restaurante medievale pentru iubitorul de "Game of Thrones"

5 restaurante medievale pentru iubitorul de
 

Febra Game of Thrones a cuprins o lume întreagă! Fanii seriei TV, dar şi ale cărţilor, se întrec în feluri în care să-şi arate aprecierea pentru una dintre cele mai celebre producţii ale ultimilor ani. Pentru cei care iubesc Game of Thrones, dar şi călătoriile, am pregătit o listă de 5 restaurante medievale perfecte pentru această combinaţie. Aici vei regăsi cele mai impresionante decoruri, vei gusta mâncăruri cu aer medieval şi te vei simţi exact ca în Game of Thrones!

Gordon's Wine Bar în Londra

Gordon's Wine Bar în Londra
Sursa

Cea mai veche enotecă din Londra, Gordon's Wine Bar, nu are tocmai un aer medieval, însă întreaga atmosferă te poate transporta imediat într-un episod din serialul tău favorit, prin lumânările imense, camerele întunecate tip cavernă şi o mulţime de alte detalii şi decoraţiuni cât se poate de macabre, ciudate şi în acelaşi timp fascinante.

L'Ecurie în Paris

L'Ecurie în Paris
Sursa

Chiar dacă din partea unui oraş ca Parisul te-ai aştepta numai la locaţii selecte, L'Ecurie este un restaurant plasat într-un fost grajd. Restaurantul de familie se mândreşte cu selecţia sa de vinuri şi de brânzeturi, dar şi cu numeroase alte delicii, toate pregătite într-un decor medieval de excepţie. În plus, pivniţa de la subsol, transformată în sală de mese, este perfectă pentru o cină exact ca în Game of Thrones.

Albergo Diffuso în Italia

Albergo Diffuso în Italia
Sursa

Albergo Diffuso este un hotel din Italia pe care trebuie să-l vezi ca iubitor de Game of Thrones! Acesta a fost construit în câteva grote medievale abandonate şi include şi un restaurant cu speific italian, în care mâncărurile sunt preparate cu ingrediente antice şi medievale cultivate încă în regiune. Întregul hotel, cu restaurantul, barul şi sala de evenimente sunt toate îmbrăcate într-un aer medieval perfect!

Taverne medievale în Praga

Taverne medievale în Praga
Sursa

Praga este o destinaţie deosebit de atractivă pentru city break. În plus, aici te poţi bucura de o mulţime de taverne cu aer medieval! Dacă vrei să guşti bucate medievale tradiţionale din Cehia, atunci trebuie să te îndrepţi spre Taverna Medievală sau spre Taverna Brabant şi vei simţi cu siguranţă că te-ai întors în timp. Mai mult decât atât, decoraţiunile sunt atât de bine realizate, încât recreează uşor o scenă de banchet la Casa Stark din Game of Thrones.

Restaurant Drac in Castelul d'Emporda în Spania

Restaurant Drac in Castelul d'Emporda în Spania
Sursa

Din simplul fapt că Restaurantul Drac este localizat într-un castel spaniol ne putem da seama imediat că este o locaţie deosebit de atractivă pentru cei care iubesc Game of Thrones. Castelul a fost renovat şi modernizat, însă păstrează în continuare un aer medieval fascinant, ce contribuie la farmecul restaurantului din interior, în care se pot servi mâncăruri spaniole tradiţionale şi moderne.

Tu în care dintre aceste restaurante ai alege să te simţi ca în Game of Thrones?

     

Te pasionează restaurantele cu specific unic? Atunci trebuie să vezi şi care sunt 9 dintre cele mai interesante restaurante din lume!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.