5 motive să vizitezi oraşul Iaşi

5 motive să vizitezi oraşul Iaşi
 

Iaşi este cel mai mare oraş din nordul României şi locul în care s-au născut mari personalităţi ale ţării noastre. Loc încărcat de istorie, Iaşi este o destinaţie turistică care poate fi vizitată în orice anotimp. Capitală a Moldovei şi în acelaşi timp un important centru universitar, Iaşul este un oraş dinamic în care nu ai cum să te plictiseşti. Fie că îţi aloci timp pentru a vizita şi admira centrul, parcurile şi străzile sale, sau ai trecut în agendă unul dintre programele culturale, din Iaşi niciun turist nu pleacă dezamăgit.

Oferta turistică a oraşului Iaşi este largă şi acoperă toată gama de interese. Iată și câteva locuri de cazare. Monumentele istorice sunt întâlnite la tot pasul, iar clădirile impunătoare străjuiesc marile bulevarde şi străduţele adiacente. Aici se află şi cea mai veche grădină botanică din România, care adăposteşte peste 800 de specii de trandafiri, precum şi numeroase muzee, biserici şi parcuri de o frumuseţe surprinzătoare. De precizat şi faptul că Iaşi este capitala ortodoxiei din nordul ţării, fiind locul în care îşi are sediul Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei şi este punct de plecare spre numeroasele lăcaşe de cult din regiunea Moldova.

Palatul Culturii şi Complexul Comercial Palas

Unul dintre simbolurile oraşului Iaşi este, indiscutabil, Palatul Culturii. Această clădire impresionantă este opera arhitectului I.D. Berindei. Construcţia sa a început în 1906 şi abia două decenii mai târziu a fost finalizată, fiind inaugurat de Regele Ferdinand al României. Conceput ca o construcţie în stil neogotic, Palatul Culturii din Iaşi se remarcă prin grandoare şi detaliile arhitecturale. În prezent, Palatul Culturii este sediu pentru numeroase instituţii culturale.

Ansamblul Palas Iasi

Fotografie preluata de pe www.iasi4u.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Recent, Palatul Culturii din Iaşi a trecut printr-un amplu proces de reabilitare şi a fost şi mai bine pus în valoare graţie unui proiect amplu de urbanism – Palas Iaşi

Parcul Copou

Parcul Copou, situat pe dealul cu acelaşi nume, este o oază de verdeaţă în capitala Moldovei şi locul în care marele poet Mihai Eminescu s-a odihnit la umbra teiului care acum îi poartă numele. Lângă Teiul lui Eminescu poate fi admirat şi bustul poetului, iar în apropiere funcţionează Muzeul Eminescu din patrimoniul căruia fac parte opere importante şi volume de poezii.

Parcul Copou Iasi

Fotografie preluata de pe ro.wikipedia.org. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Parcul Copu, cel mai mare din Iaşi, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea şi adăposteşte şi cel mai vechi monument din România: Monumentul Legilor Constituţionale care mai este cunoscut şi ca Obeliscul cu lei. Parcul Copu este gazda Târgului Naţional de ceramică "Cucuteni".

Gastronomia moldovenească

Gastronomie moldoveneasca

Fotografie preluata de pe fulviameirosu.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Nicio vizita la Iaşi nu este completă fără a te delecta cu preparate din bucătăria moldovenească. Moldova este o zonă renumită pentru diversitatea culinară şi felurile de mâncare savuroase. Celebrele poale în brâu, sărmăluţele în foi de viţă, prăjiturile şi cozonacii, toate stropite din belşug cu vinurile aromate ale Moldovei, sunt un răsfăţ pentru papilele gustative. Cel mai reprezentativ preparat pentru această zonă a ţării este mămăliga, servită în combinaţii cu diverse alte preparate pe bază de carne.

Grădina Botanică

Gradina Botanica Iasi

Fotografie preluata de pe www.uaic.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Grădina Botanică din Iaşi este cea mai veche din România. Acest spaţiu este un loc mirific, unde mii de specii de plante pot fi admirate în toată splendoarea lor. Grădina Botanică din Iaşi a fost înfiinţată în 1856 de Anastasie Fătu şi se întinde în prezent pe o suprafaţă de 5 hectare, fiind amenajată în mai multe sectoare. Aici sunt cultivate plante ornamenale, plante mediteraneene, tropicale, ierboase, lemnoase şi poate fi admirată o colecţie de 800 de varietăţi de trandafiri.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Mitropolia Moldovei

Fotografie preluata de pe www.romaniacurata.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Regiunea Moldovei este renumită pentru încărcătura spirituală şi numărul impresionant de lăcaşe de cult. Unul dintre simbolurile Iaşului este clădirea Mitropolia Moldovei şi Bucovinei situată în centrul oraşului şi unde credincioşii se pot închina la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată de creştini ocrotitoarea Moldovei. În fiecare an, aici vin să se închine şi să se roage la moaştele Sfintei Parascheva sute de mii de credincioşi.

Iată și 5 motive să vizitezi oraşul Cluj-Napoca5 motive să vizitezi oraşul Timişoara.

Tu ce alte obiective turistice din Iaşi ai adăuga pe listă?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.