5 cele mai ciudate obiective turistice din România

5 cele mai ciudate obiective turistice din România
 

Eu mă încadrez în categoria oamenilor cărora le place să călătorească oriunde... unde este alt aer decât în oraşul în care locuiesc sunt fericită. Aştept cu nerăbdare fiecare weekend să merg undeva... oriunde, în apropiere, mai departe, că-i munte, mare, deal, mănăstire, ruină, un oraş mic din Ungaria, Serbia, Bulgaria sau alţi vecini de-ai noştrii nu contează, important este să plec.

Plecând de la mine, gândurile mele, trăirile şi dorinţele personale m-am gândit să lansez o serie de obiective turistice din România, pe care să le poţi vizita într-un weekend. Mi-ar plăcea să ne dăm cu părerea toţi, să ne recomandăm şi aşa să descoperim cât mai multe astfel de locuri. Pentru început voi scrie despre 5 cele mai ciudate obiective turistice din România şi mă gândesc să continui şi cu alte etichete şi sunt deschisă la orice propunere şi sugestie de-a voastră.

Focurile Vii

Focurile Vii

Peste 400 de metri pătraţi de pământ din care ies flăcări, care pot ajunge chiar şi până la 20 de centimetri înălţime. Un spectacol al naturii care atrage mii de turişti din toată lumea în inima Buzăului şi în judeţul Vrancea.

Focurile vii sunt un fenomen natural unic în Europa, care însă nu este un mister pentru oamenii de ştiinţă. Se produce datorită emanaţiilor de gaze naturale din sol, care în urma frecării se aprind, provocând un adevărat spectacol de flăcări. Astfel de locuri se mai găsesc şi în Australia, Asia, Statele Unite şi Turcia.

Dacă ajungi până la Focurile Vii nu poţi să ratezi să vezi şi un alt spectacol al naturii, la fel de senzaţional: Vulcanii Noroioşi, care se afla la doar 7 kilometri de mers pe un drum forestier.

Vulcanii Noroioşi

Vulcanii noroiosi

Nu este un fenomen unic nici în Europa, nici în România, însă cu siguranţă este unul din cele mai senzaţionale spectacole ale naturii, atât din România, cât şi din Europa.

Gaze naturale de la peste 3,000 de metri adâncime ies la suprafaţă, aducând cu ele nămol, care la suprafaţă formează vulcani mici din care se revarsă noroi. Vulcanii Noroioşi se împart în Paclele Mari şi Paclele Mici şi se întind pe o suprafaţă de câteva zeci de kilometri. Atunci când plouă noroiul acoperă întreaga suprafaţă, după care se formează milioane de crăpături în pământ, peisaj de la care locul a şi primit porecla de partea României ruptă de pe lună.

Râpa Roşie

Rapa Rosie

Râpa Roşie este un fel de Marele Canion din Colorado, la doar 3 kilometri de oraşul Sebeş. Este un monument unic al naturii din Europa şi poate fi descris simplu ca 10 hectare de rezervaţie naturală, în mijlocul căreia se găseşte o râpă de 800 metri, care arată ca un petrete vertical imens, cu înălţimi ce variază între 50 şi 125 metri. 

Datorită eroziunii şi apei care s-a scurs pe perete, aceasta a căpătat o formă bizară, care lasă impresia unui monument ruinat, mai exact, arată simplu... ca o orgă. Numeroase găuri adânci s-au format între formaţiuni, iar atunci când plouă se creează nişte pârâiaşe cu apă roşie, care produc un zgomot... sinistru. Pe toată suprafaţa acestei râpe se găsesc plante foarte interesante, rare, unele chiar şi unice şi numeroase păsări, care transformă acest loc într-un paradis.

Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu este un pod natural, traversat de drumul judeţean Baia de Aramă – Drobeta Turnul Severin, al doilea ca mărime din Europa şi singurul care încă este funcţional. Are 30 de metri lungime, 13 metri lăţime, 22 de metri înălţime şi 9 metri grosime.

În părţile laterale ale Podului lui Dumnezeu se află două lacuri: Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Primul este cel mai mare din România şi cu toate astea când este cald seacă complet, iar despre al doilea se presupune că nu are fund, pentru că niciun scafandru nu a reuşit să ajungă până jos.

Groapa Ruginoasă

Groapa ruginoasa

Groapa Ruginoasă este un caz unic în Europa, are o dimensiune de 600 metri şi o adâncime de peste 100. Este o ravenă de uriaşă care s-a format în urma unei eroziuni de pământ care conţinea cuarţită, gresie şi argilă roşie.

Groapa Ruginoasă se află într-un proces de eroziune continuu, chia şi în ziua de astăzi foarte activ, săpând regresiv şi mărind rapid dimensiunile. Este o zonă turistică accesibilă tot timpul anului, inclusiv iarna dacă zăpada nu este foarte mare, plecarea făcându-se din staţiunea turistică Arieşeni.

Pentru o scurtă documentare despre aceste locuri am realizat că lista ar putea continua… mă voi limita deocamdată la 5, însă cred că voi lansa cât de curând şi partea a doua. Dacă aveţi sugestii, le aştept cu mare placere!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.