30 locuri incredibile, dar abandonate din lume - partea a doua

30 locuri incredibile, dar abandonate din lume - partea a doua
 

Continuăm seria locurilor abandonate din lume, care au devenit subiectul unor peisaje pline de suspans şi mister. Ceea ce omul construieşte şi părăseşte, natura revendică, ea având putea să protejeze sau să distrugă creaţiile omului. Indiferent de ce alege mama-natură să le facă acestor locuri, rezultatul este unul surprinzător.

Castelul Bannerman, SUA

Castelul Bannerman, SUA

Sursa

Castelul Bannerman se găseşte în Pollepel Island, lângă oraşul New York, şi a fost deţinut de Francis Bannerman VI. Castelul este, de fapt, o hală militară în care se depozitau surplusul de arme în timpul războiului cu spaniolii. În 1920, o parte din amuniţie a explodat şi a lăsat clădirea în ruine. Bennerman a construit şi o reşedinţă personală după modelul castelului său, la scară mai mică.

Kalavantin Durg, India

Kalavantin Durg, India

Sursa

Kalavantin Durg este un fort construit pe un platou din India, la 2300 m înălţime, pe vremea sultanului Bahmani. În jurul lui este ridicat un templu şi scări din piatră. Fortificaţia fost părăsită din cauza condiţiilor ostile din zonă, cum ar fi lipsa apei, însă acum este vizitată de turiştii curioşi.

Mina Mirny, Siberia, Rusia

Mina Mirny, Siberia, Rusia

Sursa

A doua cea mai mare gaură terestră excavată de om a fost construită de Stalin, în estul Siberiei, în scopul mineritului diamantelor. La un moment dat, gaura din pământ a devenit mult prea adâncă şi, neputându-se săpa mai departe, locul a fost părăsit. Mina are 525 m adâncime şi a fost închisă în 2001, după 44 de ani.

Wonderland, China

Wonderland, China

Sursa

Creat pentru a deveni cel mai mare parc de distracţii din Asia, Wonderland nu a fost finalizat niciodată din cauza lipsei fondurilor şi a fost părăsit în anul 1998. Au rămas doar ruine ale clădirilor cu tematică de basm deja construite. Fermierii din apropiere au început cultivarea pământului din jurul parcului abandonat.

Insula Hashima, Japonia

Insula Hashima, Japonia

Sursa

Aceasta este Insula Hashima, cunoscută şi ca Battleship Island, aflată la 15 km de Nagasaki. Insula a fost populată între anii 1887 şi 1974 şi utilizată pentru minerit. Ceea ce este interesant la această insulă sunt cladirile de beton pe mai multe niveluri, afectate de trecerea timpului.

Yachtul scufundat, Antarctica

Yachtul scufundat, Antarctica

Sursa

Yachtul brazilian Mar Sem Fim s-a scufundat şi a fost îngheţat în apele reci de lângă Maxwell Bay, Antarctica, în anul 2012. Proprietarul yachtului filma un documentar despre Antarctica în timp ce vasul său a fost cucerit de apa îngheţată. Toţi cei patru pasageri ai navei au supravieţuit.

Centrala electrică, Belgia

Centrala electrică, Belgia

Sursa

Centrala electrică din Monceau-sur-Sambre cu siguranţă a văzut zile mai bune. Şi-a început activitatea în anii '30 şi a fost principala sursă de energie pe bază de cărbune. Aceasta a fost abandonată în 2006 şi se zvonea demolarea clădirii, deşi peisajele dinăuntrul său sunt cu adevărat speciale.

Moara abandonată, Italia

Moara abandonată, Italia

Sursa

În oraşul Sorreto din sudul Italiei, există un canion numit Valea Morilor. Aici se găseşte o moară construită la începutul anilor 900 şi părăsită în 1866 din cauza umidităţii mult prea ridicate. Natura a revendicat-o şi a învăluit-o în vegetaţie, transformând-o într-o importantă atracţie turistică.

Insula Holland, SUA

Insula Holland, SUA

Sursa

Insula Holland, denumită după primul său proprietar, a fost casa multor marinari şi fermieri, însă eroziunea puternică a valurilor şi vânturilor, asupra insulei, a făcut-o de nelocuit. Insula avea 70 de case şi clădiri ale comunităţii, iar locuitorii trăiau din pescuit.

Depou de trenuri, Polonia

Depou de trenuri, Polonia

Sursa

Czestochowa a fost unul dintre principalele centre industriale din Polonia, succesul său datorându-se şi sistemului de transport feroviar care lega regiunea de toată Europa. În prezent, oraşul are şase gări moderne şi acest depou feroviar a rămas uitat de lume, fiind doar o amintire a vremurilor prospere.

În care dintre aceste locuri ţi-ar plăcea să ajungi?

     

Descoperă şi mai multe locuri incredibile, dar abandonate din lume în partea întâi şi partea a treia!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.