16 hoteluri inedite din Europa în care te poţi caza cu bani puţini – partea I

16 hoteluri inedite din Europa în care te poţi caza cu bani puţini – partea I
 

Există numeroase criterii în funcţie de care îţi stabileşti planul şi destinaţia de vacanţă. Fie că îţi doreşti neaparat să vizitezi un anumit obiectiv turistic sau să te bucuri de frumuseţea unui loc, fie că ai prins o ofertă de nerefuzat la bilete de avion şi cazare, sunt nenumărate motive care te determină să te îndrepţi spre o anumită destinaţie. Ce părere ai despre un altfel de motiv, şi anume cazare ieftină în hoteluri inedite, doi factori importanţi care îţi vor transforma concediul într-o experienţă despre care abia vei aştepta să povesteşti prietenilor la întoarcere.

Am cutreierat Europa şi internetul în lung şi în lat în căutarea celor mai inedite hoteluri la care te poţi caza cu bani puţini, dar care garantează o experienţă deosebită. Din capitala Ungariei şi până în nordul bătrânului continent, în marile oraşe europene, te poţi bucura de astfel de experienţe low-cost. Descoperă alături de noi 16 hoteluri inedite din Europa în care te poţi caza cu bani puţini.

Lavender Circus Hostel – Budapesta, Ungaria

hotel

Fotografie preluata de pe brightside.me. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Hostelul Lavender Circus funcţionează în incinta unei clădiri istorice din secolul al XVIII-lea, situată în inima oraşului Budapesta. Hostelul îşi întâmpină oaspeţii cu o atmosferă primitoare, demnă de epoca Imperiului Austro-Ungar. Hostelul Lavender Circus este o alegere bună şi dacă vrei să petreci o seară romantică alături de perechea ta.

Preţ: cameră dublă de la 16 euro/noapte
Localizare: Centrul Budapestei, lângă staţia de metrou Kalvin.

Prison Hostel – Karosta, Letonia

hotel

Fotografie preluata de pe brightside.me. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Vrei să ai parte de o experienţă similară cu cea a deţinuţilor? Dacă te vei caza la Prison Hostel din Karosta vei avea parte de acelaşi tip de tratament precum condamnaţii la închisoare. Clădirea în care funcţionează hostelul a fost în trecut o închisoare militară de maximă siguranţă. Înainte de preluarea camerei, clienţii hotelului completează o declaraţie pe propria răspundere că sunt de acord să fie cazaţi şi trataţi ca deţinuţii.

Preţ: 15 euro/noapte
Localizare: Portul Naval Karosta, Letonia.

Red boat Mälaren – Stockholm, Suedia

hotel

Fotografie preluata de pe brightside.me. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Red boat Mälaren este alegerea perfectă dacă vrei să fii legănat înainte să adormi. Hostelul funcţionează la bordul unui vas andocat în Stockholm. Camerele nu sunt spaţioase, dar sunt foarte bine organizate, iar tu vei avea parte de tot confortul pe care ţi-l doreşti pentru o şedere plăcută.

Preţ: 38 euro/pat în dormitor de 4 persoane, 64 euro/noapte în cameră privată
Localizare: la doar câteva minute de mers de Centrul Vechi al oraşului.

Franz Ferdinand Hostel – Sarajevo, Bosnia

hotel

Fotografie preluata de pe brightside.me. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Hostelul care poartă numele arhiducelui austro-ungar este singurul hotel-butic din Bosnia care spune povestea asasinării lui Franz Ferdinand, eveniment care a declanşat Primul Război Mondial. Franz Ferdinand Hostel dispune de camere spaţioase, mobilate modern şi decorate cu tablouri imense care te vor introduce în atmosfera de la acea vreme.

Preţ: 10.9 euro/pat în dormitor comun, 17.9 euro/cameră dublă
Localizare: Strada Jelica, centrul oraşului Sarajevo.

Casa din copac Kadir - Olympos, Turcia

hotel

Fotografie preluata de pe brightside.me. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Dacă şi tu ai visat în copilărie să ai o căsuţă doar a ta, construită în cel mai falnic copac din livadă, îţi poţi îndeplini visul chiar acum. Bucură-te de un sejur în Parcul Naţional Olympos din Turcia şi alege să-ţi petreci nopţile într-una din casuţele construite în copaci.

Preţ: 10,94 euro/pat în dormitor comun, 28.12 euro/cameră dublă
Localizare: localitatea Olympos

Hostel Generator – Barcelona, Spania

hotel

Fotografie preluata de pe brightside.me. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Plin de viaţă, stilat şi acceptabil ca preţ. Hostelul Generator este locul ideal în care să te cazezi dacă alegi să îţi petreci concediul în Barcelona. Hostel Generator este decorat cu plăci de ceramică ungurească şi becuri colorate, iar terasa hotelului îţi oferă o privelişte minunată asupra Barcelonei.

Preţ: 12 euro/pat în dormitor comun, 25 euro/cameră dublă
Localizare: cartierul Gracia, în apropiere de staţiile de metrou Diagonal şi Verdaguer

St. Briavels Hostel — Gloucestershire, Anglia

hotel

Fotografie preluata de pe brightside.me. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Anglia, precum şi restul ţărilor Regatului Unit al Marii Britanii, sunt renumite pentru hotelurile de lux amenajate în castele şi conace vechi. Stai liniştit însă, deoarece o noapte petrecută în St. Briavels Hostel din Gloucestershire nu îţi va ruina bugetul, chiar dacă vei avea parte de condiţii şi servicii care te vor transpune în atmosfera secolului al XIV-lea.

Preţ: 24.25 euro/pat în dormitor comun, 81 euro/cameră privată
Localizare: centrul oraşului St. Briavels, Lydney, Gloucestershire

Dream Hostel — Tampere, Finlanda

hotel

Fotografie preluata de pe brightside.me. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Dream Hostel este exemplul perfect al designului simplu tipic Ţărilor Scandinave. În 2013, Dream Hostel a fost declarat cel mai bun hotel din Finlanda. Interioarele amenajate modern, serviciile de calitate şi personalul ospitalier, sunt factorii care contribuie la succesul Dream Hostel în preferinţele turiştilor.

Preţ: de la 19.8 euro/pat în dormitoare de 16 persoane, 69 euro/noapte cameră privată
Localizare: campusul universitar din zona Tulli, la 5 minute de staţia Tampere.

Tu în care dintre aceste hosteluri ai vrea să te cazezi în vacanţă?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.