1480 trepte şi misterele de la Cetatea Poenari

1480 trepte şi misterele de la Cetatea Poenari
 

Cetatea Poenari este un monument istoric deosebit de important în ţara noastră. Recent a început să fie promovată ca locul pentru care turiştii au nevoie de o oarecare condiţie fizică (pentru a urca cele 1480 trepte), pentru ca mai apoi să descopere misterioasele ruine învăluite în poveştile pedepselor aplicate de Vlad Ţepeş.

Scurt istoric al Cetăţii Poenari

Situată în Cheile Argeşului, lângă Arefu, Cetatea Poenari a fost construită de Negru Vodă în secolul 14. Cu scopul de punct de observaţie şi de apărare, cetatea este înconjurată de legendele legate de domnitorul Vlad Ţepeş. A fost pentru prima dată menţionată documentar în anul 1453 şi se presupune că ar fi fost locul de refugiu al lui Vlad Ţepeş din calea turcilor.

Cetatea are o formă alungită, cu 5 turnuri de apărare şi ziduri extrem de groase. De-a lungul timpului, distrugerea acesteia a fost adusă de un asediu turcesc în anul 1462 şi de un cutremur, care a dărâmat un zid nordic, în anul 1915. Datorită poziţiei sale strategice în vârful unei stânci, aceasta a mai fost folosită şi ca temniţă sau ca vistierie.

Cetatea Poenari

De ce să vizitezi Cetatea Poenari

După ce ai urcat 1480 de trepte şi te gândeşti dacă faci febră musculară sau nu a doua zi, poţi să-ţi tragi sufletul uşor şi să admiri peisajul incredibil. De la înălţimea cetăţii poţi vedea Cheile Argeşului în toată splendoarea, Barajul Vidraru şi Munţii Făgăraş.

Pentru a vizita cetatea, trebuie să achiţi o taxă de vizitare de 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii. După aceea te poţi bucura de poveştile legendare, poţi admira ţepele aduse aici pentru deliciul turiştilor străini, porniţi în căutarea lui Dracula, şi zidurile groase ale impresionantei cetăţi.

Cetatea Poenari

Cum ajungi la Cetatea Poenari

La nord de Curtea de Argeş pe DN7C, drumul urcă spre munte. Cetatea Poenari se află după localitatea Arefu. Poţi ajunge aici urmând coordonatele: 45.353808, 24.635135. Vei urca pe Transfăgărăşan, aşa că ai o mulţime de motive să vizitezi cetatea cu maşina personală, pentru a te putea aventura şi spre celelalte obiective turistice din apropiere.

Ce alte atracţii turistice ai vizitat în apropiere de Cetatea Poenari?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.