10 destinaţii sigure în care să călătoreşti singură

10 destinaţii sigure în care să călătoreşti singură
 

Îţi place să călătoreşti dar de cele mai multe ori agenda şi preferinţele tale nu coincid cu cele ale prietenilor tăi? Preferi să pleci în concediu singură decât în compania unor persoane cu care nu eşti pe aceeaşi lungime de undă? Vrei să decoperi lumea, dar încă nu ai curaj să călătoreşti singură? Ar trebui să îţi faci curaj, să-ţi iei rucsacul cu haine şi să porneşti la drum. Nu ai fi unica iubitoare de călătorii care porneşte spre locuri necunoscute de una singură.

Dacă răspunsul tău la toate întrebările de mai sus este afirmativ, noi îţi facem cunoştinţă cu Kiersten, o blondă simpatică din California care a renunţat la cariera în domeniul financiar şi tot confortul pe care un salariu consistent îl oferă, şi-a făcut bagajul şi a plecat să cutreiere lumea în lung şi în lat. Kiersten a călătorit în peste 40 de ţări, locuri în care a avut parte de experienţe plăcute şi mai puţin plăcute. Află de la Kiersten care sunt cele mai sigure destinaţii în care să călătoreşti singură şi bucură-te de locurile noi pe care le vei descoperi.

Islanda

Islanda

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Islanda, ţara focului şi a gheţurilor, poate părea intimidantă, tocmai din cauza renumelui său. Totuşi, este un loc extrem de primitor pentru un turist singur care vrea să descopere cea mai nordică ţară a continentului european. Capitala Islandei, Reykjavik, este cunoscută în întreaga lume pentru viaţa culturală şi de noapte, aşa că nu vei întâmpina nicio problemă dacă vrei să îţi faci prieteni noi. În plus, Islanda este o ţară cu numeroase atracţii turistice şi cu o frumuseţe naturală deosebită.

Ţările scandinave

Scandinavia

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Pe urmele vikingilor, în ţările scandinave! Ce părere ai? Danemarca, Norvegia şi Suedia te vor cuceri din prima clipă cu o arhitectură impresionantă, armonizată perfect într-un cadru natural de poveste. Şi dacă eşti în căutarea fericii, poţi să uiţi de Disneyland, deoarece Norvegia şi Danemarca ocupă primele două locuri în topul celor mai fericite locuri din lume.

Noua Zeelandă

Noua Zeelanda

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Atunci când dorinţa de aventură nu te lasă în pace, aruncă în rucsac câteva haine groase şi îndreaptă-te spre Noua Zeelandă. Gheţarii, plajele şi fiordurile acestei insule de mari dimensiuni te aşteaptă cu o mulţime de atracţii turistice. Tot în Noua Zeelendă vei da peste cele mai frumoase peisaje naturale din lume.

Thailanda

Thailanda

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Sudul Asiei este un colţ de continent în care nu ai cum să te plictiseşti. Să mergi singură până în Thailanda înseamnă pe lângă curajul de care vei da dovadă, o imensă oportunitate de a explora acest tărâm al plajelor sălbatice, al apelor de smarald şi al culturii thailandeze. Thailanda este o destinaţie de care te poţi bucura chiar dacă nu ai la dispoziţie un buget generos.

Canada

Canada

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Canada înseamnă diversitate culturală şi peisaje care te uimesc prin frumuseţea lor. În plus, locuitorii acestei ţări şi-au câştigat reputaţia ca fiind cei mai prietenoşi oameni de pe pământ. Dacă o să călătoreşti singură în Canada, cu siguranţă te vei convinge de ce.

Costa Rica

Costa Rica

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Plajele cu nisipuri fierbinţi şi pădurile tropicale din Costa Rica sunt locul perfect pe care să îl explorezi atunci când călătoreşti singură. În plus, oferta turistică acoperă preferinţele oricărui tip de turist. Aici poţi învăţa să faci surf pe coastele Peninsulei Nicoya sau poţi să te relaxezi într-o şedinţă de yoga în Nosara.

Irlanda

Irlanda

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Despre Irlanda nu se poate spune că este ţara cu o climă prietenoasă, mai ales dacă nu îţi place anotimpul ploios, dar compensează prin numeroasele obiective turistice, farmecul său aparte şi nu în ultimul rând berea neagră. O experienţă irlandeză nu poate fi completă fără să vizionezi un meci de fotbal într-un pub în timp ce savurezi un Guinness.

Bali

Bali

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Temple, yoga, plaje pe care să te relaxezi, mâncare şi cazare ieftine. Sunt doar câteva dintre motivele pentru care să alegi Bali ca destinaţie pentru o călătorie în care să pleci singură. Cultura cu care vei face cunoştinţă pe această insulă te va ţine extrem de ocupată şi nu vei avea timp să te gândeşti că nu ai un partener de călătorie.

Amsterdam 

Amsterdam

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Amsterdam, principalul oraş turistic din Olanda, este un loc nemaipomenit pe care să-l descoperi când călătoreşti singură. Canalele oraşului, pistele de biciclete şi clădirile specifice acestei ţări crează un peisaj mirific de care te poţi bucura în calătoria ta. Nu trebuie decât să închiriezi o bicicletă şi să porneşti în turul oraşului Amsterdam.

O croazieră

Croaziera

Fotografie preluata de pe theblondeabroad.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

O croazieră nu este tocmai o destinaţie turistică, dar este o experienţă care îţi va aduce mai multe destinaţii turistice la un loc. Să porneşti singură într-o croazieră este o experienţă unică şi foarte sigură. Odată ce ai urcat la bordul vasului, poţi sta liniştită şi să te bucuri de călătoria pe mare şi de destinaţiile pe care le vei vedea.

Tu în ce loc ai călătorit singură și te-ai bucurat de destinația de vacanță?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.