Nessebar – Perlă a Mării Negre
CONCEDIU LA MARE

Nessebar – Perlă a Mării Negre

Oraş şi staţiune turistică aflată în zona Burgas din Bulgaria, Nessebar este supranumit şi Perlă a Mării Negre, fiind unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa. Este o distanţă de circa 380 de km între Bucureşti şi Nessebar, dar odata ajunşi acolo veţi avea impresia că v-aţi întors câteva secole în timp, datorită existenţei clădirilor medievale, a arhitecturii caselor vechi cu etaj din lemn sau chiar a ruinelor vechii cetăţi.

7 staţiuni de pe litoralul Bulgariei în care să te relaxezi vara aceasta
CONCEDIU LA MARE

7 staţiuni de pe litoralul Bulgariei în care să te relaxezi vara aceasta

Atmosfera relaxată și serviciile fără cusur sunt motiv suficient pentru a-ți petrece o vacanță relaxantă la malul mării în Bulgaria. Nu te-am convins? Hai cu noi într-o incursiune prin cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul bulgăresc.

Cât costă o vacanţă în Nisipurile de Aur în vară
CONCEDIU LA MARE

Cât costă o vacanţă în Nisipurile de Aur în vară

Vine vara bine-mi pare, unde mergem la plajă? Nu rimează, dar acest lucru nu e foarte relevant atunci când îţi cauţi o destinaţie de vacanţă şi ai senzaţia că nu găseşti nimic. Tocmai de aceea ne-am gândit să te ajutăm noi cu tot ce trebuie să ştii dacă vrei o vacanţă de vară în Nisipurile de Aur, Bulgaria.

 
O Bulgarie mai putin cunoscuta: Statiunea Ezerets
CONCEDIU LA MARE

O Bulgarie mai putin cunoscuta: Statiunea Ezerets

Povestea este despre o Bulgarie mai putin cunoscuta, frumoasa, autentica si o imbinare interesanta intre modern (reprezentat de wireless internet unde nici nu te astepti) si arhaic, vechi, rustic, cum vreti sa-i spunetisi ma refer la drumuri prafuite, garduri din piatra, case, pensiuni si hoteluri la care constructia se opreste la un singur etaj.

Ce are zona asta frumos? Pai multe: liniste, o mare mai putin neagra si mai mult turcoaz, azur, albastra, clara, transparent de clara, cu plaje aerisite de turisti, putine si inguste, dar curate, cu nisip, nu cu gunoaie, cu stanci si poduri din piatra si cand te gandesti ca toate acestea sunt la doar aprox 20 km de granita de la Vama Veche. Si noi nu avem nevoie decat de buletin ca sa ajungem acolo.

Concediu la un buget bun la Nisipurile de Aur
CONCEDIU LA MARE

Concediu la un buget bun la Nisipurile de Aur

Vara aceasta, bugetul mi-a permis o vacanta numai in apropierea Romaniei, si anume in Bulgaria. Am ales o vacanta in statiunea Nisipurile de Aur, pe litoralul Marii Negre, datorita faptului ca a fost destul de ieftin si aproape (eu sunt din Slobozia, iar drumul cu masina a durat vreo 3-4 ore, distanta fiind de aproximativ 300 de km) si pentru ca am vrut sa aflu daca si in ce fel difera aceasta statiune de partea romaneasca a litoralului. Mi-am petrecut vacanta alaturi de iubitul meu.

Statiunea Arkutino din Bulgaria un loc pentru cei care doresc liniste dar si confort
CONCEDIU LA MARE

Statiunea Arkutino din Bulgaria un loc pentru cei care doresc liniste dar si confort

Hai sa vorbim despre Arkutino, plaja Arkutino din rezervatia Ropotamo. Un loc mai putin cunoscut turistului roman, care imbina salbaticia cu modernul unui resort la malul marii. Este un loc, as putea spune perfect, pentru cei care duc dorul zilelor calme si linistite din Vama Veche dar doresc si ceva confort.

 
Un sejur la mare in statiunea Sfantul Constantin si Elena din Bulgaria
CONCEDIU LA MARE

Un sejur la mare in statiunea Sfantul Constantin si Elena din Bulgaria

Sfantul Constantin si Elena este cea mai veche statiune din Bulgaria, se gaseste la 10 km de Nisipurile de Aur si de Varna fiind considerata una din cele mai interesante statiuni de pe litoralul bulgaresc. Impresionant a fost in primul rand zona aceea in care nu am ajuns niciodata si de care auzisem de la prieteni ca este foarte frumosa si curata, iar confortul este ireprosabil.

Desigur trebuia sa ajungem acolo pentru a vedea si a ne convinge si noi de acest lucru. Iar asteptarile noaste au fost depasite cu mult. Este recomandata acesta statiune pentru familii indeosebi.

Vara asta am fost in vacanta la Sunny Beach in Bulgaria
CONCEDIU LA MARE

Vara asta am fost in vacanta la Sunny Beach in Bulgaria

Vara asta am fost in vacanta la Sunny Beach in Bulgaria! Cand am ajuns, ne-am simtit ca in Rai. Majoritatea hotelurilor aveau piscina cu sezlonguri, bar si restaurant propriu! Noi am plecat cu mentalitatea impusa de mass media, ca bulgarii sunt hoti, ca se fura masini si e mizerie! Sincer o parere total eronata, pe care ne-am schimbat-o intr-un mod uimitor! Cand am plecat am iesit din tara pe la Vama Veche, si ce am vazut cat am mers pe langa staiuniile romanesti a fost: mizerie, aglomeratie, manele la maxim, seminte, o imagine care te lasa scarbit!

Daca doresti o vacanta relaxanta cu mare atunci alege Albena
CONCEDIU LA MARE

Daca doresti o vacanta relaxanta cu mare atunci alege Albena

Daca iti doresti o vacanta agitata, cu multe obiective turistice, muzee, castele sau orice altceva iti poate culturaliza concediul, atunci cu siguranta Albena nu este destinatia cea mai potrivita pentru tine.

In schimb, daca ceea ce cauti este o vacanta relaxanta cu mare, soare si nisip fin la un pret foarte bun in raport cu o buna calitate a serviciilor, atunci clar Albena este ceea ce cauti.

Total articole : 9 | Se afişează acum pagina 1 din 1