9 decoperiri arheologice pe care încă nu le putem explica
BUSOLA CĂLĂTORULUI

9 decoperiri arheologice pe care încă nu le putem explica

De-a lungul timpului, descoperirile arheologice au scos la iveală lucruri bizare şi care au dat peste cap sute de ani de convingeri ferme asupra unor anumite lucruri. Chiar şi cei care le-au descoperit au rămas fără explicaţii ştinţifiice, iar peste toate planează misterul. Probabil că niciunul dintre noi nu vom trăi suficient de mult ca să prindem momentul în care aceste mistere vor fi desluşite, dar asta nu înseamnă că nu ne putem minuna de aceste ciudăţenii ale istorie. Iată mai jos o listă cu 9 dintre cele mai bizare descoperiri arheologice pe care nici specialiştii nu le pot explica.

Vezi cum arată 10 cele mai izolate aşezări de pe pământ
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Vezi cum arată 10 cele mai izolate aşezări de pe pământ

Dacă izolarea ar putea speria pe oricare dintre noi, dată fiind obişnuiţa cu tehnologia şi cu toate beneficiile acesteia, există unele aşezări în care localnicii pur şi simplu duc un astfel de stil de viaţă şi nu simt lipsa tehnologiei... pentru că nu au avut-o niciodată! Aşa că te invit să vizităm împreună, virtual, locurile în care tehnologia nu a ajuns încă să schimbe flora, fauna şi oamenii sau în care doar tehnologia şi cercetarea îşi au locul temporar!

Descoperă cele mai interesante lacuri din întreaga lume
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Descoperă cele mai interesante lacuri din întreaga lume

ŞTIAŢI CĂ: 60% din lacurile din întreaga lume se află în Canada! Cu toate acestea, nu este singura ţară ce găzduieşte lacuri ce nu par a fi de pe planeta noastră. Aceste minuni ale naturii sunt răspândite în întreaga lume, iar unele dintre ele se înfăţişează turistului curios în cele mai neobişnuite forme şi culori, iar altele sunt pur şi simplu incredibil de frumoase! Ţi-am pregătit o listă de lacuri minune, aşa că pregăteşte-te să rămâi cu gura căscată...

 
Locuri pe care imi doresc sa le vad (partea 6)
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Locuri pe care imi doresc sa le vad (partea 6)

Ne bucura faptul ca multi din prietenii nostri de pe Facebook ne-au dezvaluit TOP 5 cu destinatiile lor de vacanta. Continuam colectia noastra de WISH-LIST-uri trimise de voi cu inca 10 dorinte de calatorii.

Locuri incredibile mai putin cunoscute
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Locuri incredibile mai putin cunoscute

Cele 7 minuni ale lumii sau frumusetile moderne ale lumii sunt subiecte foarte mediatizate. Majoritatea dintre voi ati auzit despre aceste destinatii si cunosteti cel putin un mic detaliu despre ele.

Va propun o lista cu obiective turistice extraodinar de frumoase, dar mai putin cunoscute. Sa zicem ca va prezint un top al locurilor considerate de catre mine ca fiind deosebite si care merita vizitate daca aveti posibilitatea.

Total articole : 5 | Se afişează acum pagina 1 din 1