7 locuri pline de culoare din Statele Unite ale Americii
BUSOLA CĂLĂTORULUI

7 locuri pline de culoare din Statele Unite ale Americii

Ai descoperit alături de noi zece dintre cele mai colorate locuri din lume, care par desprinse de pe şevaletul unui Monet care a încurcat culorile. Câmpuri cu flori, lacuri cu ape în nuanţe nefireşti şi ecosisteme de o frumuseţe care te lasă fără cuvinte. Te invităm în continuare într-o incursiune plină de culoare, prin cele mai frumoase locuri de pe continentul american. 

10 locuri pe care natura le-a pictat în culori electrizante
BUSOLA CĂLĂTORULUI

10 locuri pe care natura le-a pictat în culori electrizante

Dacă nu îţi plac în mod deosebit marile metropole ale lumii şi te regăseşti în mijlocul naturii, am întocmit pentru tine un top cu cele mai colorate locuri de pe planetă. Sunt vesele, pline de culoare şi îţi încântă privirea cu nuanţe electrizante. De la câmpurile de lavandă din Franţa şi până la apele roz ale Lacului Retba din Senegal, admiră aceste imagini impresionante care par desprinse de pe şevaletul naturii. 

Gibraltar – o călătorie la capătul Europei
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Gibraltar – o călătorie la capătul Europei

Mi-am dorit să ajung pe Costa del Sol şi pentru a ajunge în Gibraltar. Aveam eu această dorinţă de la lecţiile de istorie şi geografie din gimnaziu. Aşadar, odată ajunsă în Torremolinos m-am şi înscris în această excursie. 

 
Preparate pe care trebuie să le încerci dacă mergi în vacanţă în Veneţia
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Preparate pe care trebuie să le încerci dacă mergi în vacanţă în Veneţia

Veneția este una dintre cele mai populare destinații din Europa, dar acest oraș magic are mai multe de oferit în afară de plimbări cu gondola, arhitectură superbă și carnaval. La fel ca orice alt oraș din Italia, Veneția se mândrește și cu o gastronomie delicioasă, ce surprinde în mod plăcut chiar și pe cel mai pretențios turist. Așadar, dacă plănuiești o vacanță în Veneția, trebuie neapărat să încerci aceste preparate.

13 băi cu cele mai frumoase peisaje, pentru o vacanță relaxantă
BUSOLA CĂLĂTORULUI

13 băi cu cele mai frumoase peisaje, pentru o vacanță relaxantă

Unii preferă să citească sau să se joace pe telefon atunci când sunt la baie. Însă, panoramele ce pot fi admirate de la geamul unor băi sunt atât de impresionante încât nu mai ai nevoie de nicio altă distracție. Pregătește-te să admiri 13 băi cu cele mai frumoase peisaje.

Provocarea bagajelor: cum să ne facem bagajul perfect de fiecare dată
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Provocarea bagajelor: cum să ne facem bagajul perfect de fiecare dată

Plecatul în călătorii doar cu bagajul de mână poate avea numeroase avantaje: evitarea taxelor pe bagaj, nu trebuie să ne îngrijorăm că bagajul va fi rătăcit pe drum de compania aeriană și ușurința în mișcare dintr-un loc în altul. În timp ce ceilalți călători așteaptă la bandă să își ia bagajul de cală, tu poți trece pe lângă ei în viteză spre primul taxi.

 
9 construcții care au grădinile... pe acoperiș
BUSOLA CĂLĂTORULUI

9 construcții care au grădinile... pe acoperiș

Lipsa spațiilor verzi este o problemă care afectează din ce în ce mai multe metropole. De aceea, mai mulți arhitecți inventivi au creat o serie de clădiri cu grădina… pe acoperiș. Fie că vorbim despre blocuri de apartamente sau clădiri de birouri, spațiile verzi de pe aceste acoperișuri sunt oaza perfectă de verdeață în junglele de asfalt. Noi îți prezentăm 9 astfel de construcții din toate colțurile lumii care au grădinile pe acoperiș.

Cele mai pitorești orașe europene pe care le poți vizita chiar acum – Partea I
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Cele mai pitorești orașe europene pe care le poți vizita chiar acum – Partea I

Vara şi-a intrat în drepturi şi soarele te îmbie să-ţi faci planuri de vacanţă. Dacă lenevitul pe plajă nu se numără printre activităţile tale preferate pentru sezonul estival, ce ai spune de un tur al celor mai pitoreşti orăşele din Europa? Localităţi micuţe, primitoare, în care domină atmosfera unui burg medieval şi cu o mulţime de locuri impresionante de explorat,  te aşteaptă să le descoperi pe tot cuprinsul Europei.  

Vânătoare de monştri. Pe urmele legendelor urbane
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Vânătoare de monştri. Pe urmele legendelor urbane

Ţi-au stârnit curiozitatea şi ţi-au pus imaginaţia pe jar. De fiecare dată când le-ai auzit ţi s-a ridicat părul pe şirea spinării. Sunt legende şi poveşti referitoare la creaturile misterioase despre care nimeni nu poate spune cu siguranţă că există, dar care au stârnit de-a lungul timpului atât de multe controverse încât pasionaţii de mister şi aventură au pornit în căutarea lor. 

Total articole : 822 | Se afişează acum pagina 14 din 92