Locuri incredibile: natura redecorează o casă din Detroit
ORAŞELE LUMII

Locuri incredibile: natura redecorează o casă din Detroit

Locurile abandonate de oameni sunt întotdeauna revendicate de natură. Chiar dacă se află în inima marilor oraşe, natura îşi fac loc până la urmă pentru a redecora totul. Multe atracţii din lume au devenit cunoscute numai după ce natura a pus stăpânire pe ele, după ce omul nu le-a mai luat în seamă. Acum, ne întoarcem la ele pentru a le admira frumuseţea, şi încercăm să păstrăm acest mediu neafectat.

10 lucruri pe care nu le ştiai despre Brazilia
BUSOLA CĂLĂTORULUI

10 lucruri pe care nu le ştiai despre Brazilia

Brazilia este una dintre țările preferate de pe lista ta de călătorii? Înainte de a vizita minunatele sale zone urbane, află câte ceva despre obiceiurile și viața de zi cu zi a brazilienilor, pentru a înțelege mai bine cultura lor și pentru a te bucura de tot ceea ce au de oferit. 

23 locuri din SUA de văzut într-o viaţă – GALERIE FOTO
BUSOLA CĂLĂTORULUI

23 locuri din SUA de văzut într-o viaţă – GALERIE FOTO

Nu au Statele Unite ale Americii atracţiile Europei. Nu au oraşe cu vestigii antice sau clădiri istorice. Şi atunci, minunile naturii sunt cele care ne atrag peste ocean pentru a descoperi un nou continent şi un tărâm de vis. Întinderea mare a acestui teritoriu promite multe şi chiar are foarte multe de oferit. Să ne îndepărtăm aşadar de zgârie norii marilor oraşe, de mulţimea şi de viaţa agitată şi să admirăm împreună locuri deosebite din SUA.

 
Cazinoul din Constanţa – frumuseţea în paragină a litoralului românesc
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Cazinoul din Constanţa – frumuseţea în paragină a litoralului românesc

Perla litoralului pentru turiştii străini, locul în care România devenea Monte Carlo şi în care se adunau străini şi români influenţi deopotrivă pentru distracţie, jocuri de noroc şi cele mai elegante petreceri... toate astea duse peste mări şi ţări în opiniile celor care au avut ocazia să-şi petreacă timpul în Cazinoul din Constanţa când acesta era încă plin de viaţă.

Cât costă o vacanţă în Catania în vară
CONCEDIU LA MARE

Cât costă o vacanţă în Catania în vară

Suntem deja în plin sezon estival... dar nu toată lumea şi-a ales deja sejurul perfect. Dacă mai cauţi tarife, plaje şi ape cristaline, propunerea noastră pentru tine este Sicilia. Şi te ajutăm şi cu informaţii esenţiale despre costuri, numai bune pentru cei care doresc să plece în vacanţă last minute sau, de ce nu, la final de vară.

Lectura de weekend: distracție în vacanță
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Lectura de weekend: distracție în vacanță

Tu ce faci când mergi în vacanță? Stai toată ziua la soare sau vizitezi obiectivele turistice din zonă? Alegi cele mai aventuroase trasee din apropiere sau te relaxezi la spa-ul hotelului? Te dai cu parapanta sau stai toată noaptea la bar? Sunt atât de multe variante. Hai să vedem cum își petrec timpul în vacanțe bloggerii noștri de travel.

 
Cărtureşti Carusel – un loc magic în centrul Bucureştiului
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Cărtureşti Carusel – un loc magic în centrul Bucureştiului

Bucureştiul e plin de locuri frumoase, atracţii turistice şi nu numai ce îmbină perfect tradiţia şi modernitatea. Parcă au clădirile din capitală un farmec anume, mai ales atunci când se întâlnesc cu o mână potrivită pentru a reliefa istoria în modernitate şi pentru a scoate la lumină cele mai frumoase locuri. Cărtureşti Carusel este clădirea care de la începutul anului face senzaţie în România şi în străinătate prin frumuseţea sa.

Un imn dedicat frumuseţilor din Iordania – GALERIE VIDEO
VACANŢE EXOTICE

Un imn dedicat frumuseţilor din Iordania – GALERIE VIDEO

Story Travelers sunt un grup de tineri artişti video pasionaţi de călători. Ei spun fiecare o poveste a unui loc prin intermediul imaginilor surprinse cu ajutorul camerelor de filmat şi vorbesc astfel despre locuri din întreaga lume, locuri deosebit de frumoase ce prind şi mai mult contur în mişcare.

6 sfaturi pentru sănătate în călătoriile tale
BUSOLA CĂLĂTORULUI

6 sfaturi pentru sănătate în călătoriile tale

Indiferent de stilul de viaţă pe care îl adopţi sau pe care nu îl adopţi, ci pur şi simplu îl ai, în vacanţă trebuie să ai mai multă grijă de tine. Fiind departe de casă, ai musai nevoie de o asigurare de călătorie. Nu costă foarte mult şi îţi asigură accesul la serviciile medicale din ţara în care urmează să călătoreşti în cazul în care se întâmplă ceva. În afară de această asigurare, iată şi propunerile noastre pentru a te menţine sănătos în vacanţă.

Total articole : 2428 | Se afişează acum pagina 95 din 270