Algarve, o destinaţie cu mult soare şi un farmec aparte
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Algarve, o destinaţie cu mult soare şi un farmec aparte

Aflată în sudul însorit al Portugaliei, regiunea Algarve este destinația noastră favorită în această vară. 

Aachen – locul în care oamenii l-au păcălit pe diavol
ORAŞELE LUMII

Aachen – locul în care oamenii l-au păcălit pe diavol

Cu toate că Aachen nu este o destinație turistică atât de cunoscută precum Berlin, München, Dresden sau Hamburg, orășelul german de la granița cu Belgia are o încărcătură istorică deosebită. Orașul l-am vizitat în 2010, an în care Essen a fost desemnat una dintre cele trei capitale culturale europene. Cu această ocazie, întreaga zonă Ruhr din landul Nord-Rhein Westfalen a avut un statut turistic special.

Locuri incredibile: Satul Bokod, Ungaria
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Locuri incredibile: Satul Bokod, Ungaria

Dacă visezi la peisajele luxuriante şi boeme ale Insulelor Maldive şi încă nu ai posibilitatea de a ajunge acolo, află că poţi admira o privelişte similară în apropiere de graniţă, la doar 80 de kilometri de Budapesta. Este vorba despre satul Bokod din Ungaria, un adevărat paradis pentru pescari.

 
Fotografii incredibile, care nu au nevoie de retuşuri în Photoshop
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Fotografii incredibile, care nu au nevoie de retuşuri în Photoshop

Pentru a surprinde imaginea perfectă este nevoie de multă tehnică, simţuri artistice, un aparat profesional... sau pur şi simplu de un pic de noroc.Care este secretul realizării imaginii perfecte? Putem spune că trebuie să te afli în locul potrivit, în momentul potrivit. Admiră şi tu imaginile incredibile surprinse de fotografi amatori din întreaga lume care nu au nevoie de retuşuri.  

Plimbarea cu şalupa în Cazanele Dunării
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Plimbarea cu şalupa în Cazanele Dunării

Ȋn zona Cazanelor Dunării nu am ajuns până acum, aşa că reprezenta încă o destinaţie interesantă, şi cum am prins puţin timp liber, bagăjelul făcut şi dăm o fugă până acolo, deşi avem de parcurs 350 de km.

8 atracţii turistice pe care să nu le ratezi în Lisabona
ORAŞELE LUMII

8 atracţii turistice pe care să nu le ratezi în Lisabona

Cu o atmosferă cosmopolită și o istorie minunată ce și-a lăsat amprenta peste întregul oraș, Lisabona este un adevărat muzeu în aer liber, cu edificii colorate și monumente superbe, toate legate între ele de iconicele funiculare, ce se plimbă agale pe colinele orașului printre localnicii veseli și ritmurile de fado. Dacă plănuiești să vizitezi capitala Portugaliei, iată care sunt atracțiile turistice pe care nu trebuie să le ratezi în Lisabona.

 
Elveția/Franța: circuit în jurul lacului Geneva (Léman)
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Elveția/Franța: circuit în jurul lacului Geneva (Léman)

Lung de 72 km și lat de 13 km, adânc de 310 metri, lacul de origine glaciară Geneva (numit de francezi Léman), situat pe granița franco-elvețiană, este cel mai mare de acest gen din vestul Europei. Principalul său afluent este Ronul, vărsarea sa fiind pe teritoriul orașului Geneva. Propun azi un circuit în sens orar în jurul său, circuit aparte prin aceea că va trece pe teritoriul a două țări: Elveția și Franța.

O plimbare la pas prin Sinaia
DESCOPERĂ ROMÂNIA

O plimbare la pas prin Sinaia

Personal, ador vacanţele la munte. Indiferent că este o excursie mai scurtă sau o vacanţă mai lungă, este întotdeauna bine-venită aceasta. O plimbare la pas prin frumoasa staţiune montană Sinaia, supranumită şi Perla Carpaţilor datorită frumoaselor sale peisaje şi atât de încărcată istoric, parca ne încarcă şi pe noi cu energie pozitivă. 

6 locuri în care să te ascunzi de căldură vara aceasta
ORAŞELE LUMII

6 locuri în care să te ascunzi de căldură vara aceasta

Dacă sezonul cald nu îți aduce prea multe bucurii și în această perioadă nu îți dorești decât să evadezi într-un colț răcoros, noi îți propunem câteva destinații în care să te ascunzi de caniculă în această vară. Asta pentru că nici noi nu suntem tot timpul fanii temperaturilor ridicate!

Total articole : 2430 | Se afişează acum pagina 22 din 270